ARHIVA B365

Cazan explică motivul pentru care codurile de pe căştile jandarmilor erau acoperite cu bandă neagră

„În ceea ce priveşte indicativele de pe mijloacele de protecţie, acele coduri de pe căşti, vreau să vă spun că la nivelul instituţiei noastre au fost efective care au venit în sprijin pe de-o parte, pe de altă parte şi în cadrul instituţiei noastre au fost reorganizări. Situaţiile sunt cunoscute, au fost discutate. Nu mai corespundea acel indicativ, (…) dar pot să vă asigur că nu este niciun impediment în identificarea acelor jandarmi care au acţionat în acel fel. Ştim foarte bine zonele lor de responsabilitate, acolo au avut şef de dispozitiv. Din punctul nostru de vedere aveţi toată deschiderea pentru a stabili situaţiile punctuale”, a explicat Laurenţiu Cazan.

El a subliniat că au existat violenţe constante împotriva forţelor de ordine, însă şi cazurile în care jandarmii au acţionat violent sunt analizate la nivelul Jandarmeriei.

„Referitor la modul violent de intervenţie, cazurile sunt analizate inclusiv la nivelul Jandarmeriei, este o comisie internă de verificare a intervenţiei. Să nu uităm însă că vorbim de o acţiune a restabilirii ordinii pubice. De fiecare dată am precizat că am avut în spaţiul public, în Piaţa Victoriei, acţiuni violente faţă de forţele de ordine. Progresive. Am ajuns la un moment dat că nu numai cei doi colegi ai noştri au fost ultragiaţi, ci şi oameni din alte dispozitive răniţi. Până în momentul intervenţiei, violenţele împotriva forţelor de ordine au existat”, a mai spus Cazan.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button