Caz incredibil depistat de polițiștii de la Rutieră în București. Aceștia au oprit oprit o mașină cu un număr-record de nereguli

11 oct. 2021
1748 Afișari
Caz incredibil depistat de polițiștii de la Rutieră în București. Aceștia au oprit oprit o mașină cu un număr-record de nereguli
Caz incredibil depistat de polițiștii de la Rutieră în București. Aceștia au oprit oprit o mașină cu un număr-record de nereguli. Sursa foto: Promotor

Polițiștii de la Brigada Rutieră au avut parte de o surpriză uriașă în momentul în care au oprit un autoturism de lux după ce șoferul nu a acordat prioritate unui pieton. Potrivit acestora, tânărul în vârstă de 31 de ani reprezintă un caz unic, deoarece acesta conducea un autovehicul „fantomă”, mai plin de probleme decât o culegere de matematică, motiv pentru care s-a decis deschiderea unui dosar penal pe numele făptașului.

Polițiștii Brigăzii Rutiere s-au confruntat la finalul săptămânii trecute cu un caz extrem de special în Capitală. Aceștia au tras pe dreapta un șofer ce se afla la volanul unui automobil BMW X5 deoarece acesta nu a acordat prioritate unui pieton care aștepta să traverseze șoseaua. Întregul eveniment s-a petrecut în zona bulevardului Aerogării, potrivit Gândul.

Polițiștii au bănuit că ceva este în neregulă de la început

Agentul care a mers la autovehicul pentru a-i cere șoferului documentele și pentru a efectua formalitățile a avut toate motivele să creadă că făptașul are ceva de ascuns, mai ales după ce bărbatul ar fi dorit să îl mituiască cu suma de 1.000 de euro pentru a-l lăsa să plece.

Polițistul ar fi refuzat oferta și ar fi insistat cu verificarea documentelor, însă șoferul i-a înmânat doar cartea mașinii și cartea de identitate. În urma verificării în baza de date, agentul a constatat că tânărul avea permisul suspendat deoarece a condus sub influența alcoolului. Dacă acest aspect nu era de ajuns, făptașul a avut permisul anulat în urmă cu doi ani deoarece a fost prins la volan sub influența drogurilor, pățanie în urma căreia a trebuit să dea din nou examen pentru a obține permisul de conducere.

Mai mult, șoferul nu avea talonul mașinii deoarece acesta a fost ridicat de Poliția Rutieră din cauză că acesta nu și-a înscris autoturismul în cel mult 30 de zile de la achiziționare.

Mașina acestuia avea mai multe probleme decât o culegere de matematică

Singurele documente pe care polițiștii de la Rutieră le-au putut obține de la bărbat au fost cartea mașinii și asigurarea.

Dacă aveți impresia că situația se simplifică aici atunci vă înșelați. Asigurarea vehiculului era făcută pe un alt număr de înmatriculare, precum și cartea mașinii. De unde proveneau plăcuțele de înmatriculare montate pe autovehiculul de lux? Simplu! De la alt vehicul. Ca un fel de cireașă pe tort, până și numerele de înmatriculare imprimate pe oglinzile laterale aveau alt număr de înmatriculare, al treilea până acum. Pe o singură mașină.

Deși pare ireal, polițiștii au descoperit mai multe nereguli. Aceștia au decis să verifice și seriile de pe caroserie, însă au descoperit cu stupoare că seria de pe șasiu era alta decât cea de sub scaunul pasagerului din dreapta, iar niciuna dintre acestea nu coincidea cu seria din portbagaj.

Din cele trei serii, niciuna nu aparținea unui autoturism care să figureze furat din România sau din străinătate. Potrivit șoferului, mașina sa a fost construită din bucăți luate de la mașini similare, care ori au fost scoase din uz ori au renunțat proprietarii la ele.

Făptașul s-a ales cu un dosar penal pentru conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Cookies