Cauți Armani și Burberry fake? Și vameșii de la Otopeni au căutat. Și au găsit haine contrafăcute de vreo 5 milioane de lei (le-au confiscat original)

13 dec. 2022
299 Afișari
Cauți Armani și Burberry fake? Și vameșii de la Otopeni au căutat. Și au găsit haine contrafăcute de vreo 5 milioane de lei (le-au confiscat original)
Cauți Armani și Burberry fake? Și vameșii de la Otopeni au căutat. Și au găsit haine contrafăcute de vreo 5 milioane de lei (le-au confiscat original). Sursa foto: Autoritatea Vamală Română

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători au confiscat haine fake în valoare de 5.183.500 lei. Marfa purta semnele „Emporio Armani” și „Burberry”.

Haine fake, descoperite de vameșii de la Otopeni

În urma mai multor controale asupra unor loturi de marfă ce au sosit din Turcia și China, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Gr. I Otopeni Călători – Compartiment Marfă – Direcția Regională Vamală București au descoperit 2.149 de articole de îmbrăcăminte ce purtau semnele figurative „EMPORIO ARMANI” și 209 bucăți trening ce purtau semnele figurative „BURBERRY”.

Nefiind originale, acestea afectează drepturile de proprietate intelectuală pentru mărcile menționate mai sus.

Inspectorii vamali au confiscat hainele fake. Valoarea mărfurilor, în cazul în care ar fi fost vândute pe piață la prețul unui produs original, este de aproximativ 5.183.500 de lei.

Percheziții într-un cunoscut târg din București

Duminică, 11 decembrie 2022, polițiștii din București au realizat zeci de percheziții, în Târgul Vitan, într-un dosar ce vizează vânzarea de produse contrafăcute.

Mai exact, Agenții din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au realizat 88 de percheziții, simultan. Vizate au fost mai multe societăți comerciale care aveau la vânzare produse contrafăcute (haine de la firme de lux sau produse alimentare). Totodată, verificate au fost și depozitele magazinelor.

În momentul în care polițiștii se apropiau de magazinul său, un vânzător a decis să se baricadeze înăuntru. El a deschis imediat ușa când a văzut că jandarmii se pregăteau să o spargă.

Polițiștii au intrat în spațiul respectiv și au observat că spațiul era mai scurt în lungime în interior, decât era în exterior. Astfel că, l-au avertizat pe bărbat că vor sparge pereții pentru a efectua percheziția.

În acel moment, proprietarul a decis să deschidă el o ușă care era ascunsă în zid. În „camera secretă”, oamenii legii au descoperit marfa contrafăcută pe care o vindea bărbatul.

Cookies