Joi, în ziua inaugurării mallului Promenada, 45.000 de persoane au vizitat centrul comercial de pe Calea Floreasca, dezvoltat de Raiffeisen evolution. „Datele de trafic au depășit așteptările noastre, confirmându-ne faptul că locația, mixul puternic de chiriași și calitatea construcției pot asigura succesul proiectului”, a declarat Markus Neurauter, managing director, Raiffeisen evolution.
Potrivit oficialilor companiei, clienții au fost atraşi atât de designul celui mai nou mall al Capitalei, cât şi de promoțiile și reducerile retailerilor din ziua inaugurării.
Începând de la ora 20.00 terasa de 7.000 de mp a fost animată de show-ul trupei Moonlight Breakfast şi de un foc de artificii.
Centrul comercial Promenada, primul mall din Bucureşti construit exlusiv în criză, este situat în Calea Floreasca 246B. Mallul, dezvoltat de Raiffeisen evolution cu o investiţie de peste 130 milioane euro, a fost construit în ultimele 22 de luni şi cuprinde 140 de magazine. Centrul comercial are pe acoperiş și o terasă verde, inspirată de grădinile japoneze, unde, în sezonul cald, se pot organiza proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte, iar pe durata iernii se poate amenaja un patinoar în aer liber.
Citeşte şi: Mall-ul Promenada s-a deschis oficial GALERIE FOTO
Scandalos la noul mall Promenada: Sex shop cu vibrator în vitrină, chiar lângă magazinele de jucării
De ce nu are mallul Promenada cinematograf
Bucureştenii, neimpresionați de gratuități: Promoțiile H&M din Promenada nu au mai creat îmbulzeală
Mâncare gratis la cel mai nou Mc Donald’s din București, timp de o săptămână