Polițiștii locali din Sectorul 6 au verificat șoferii care au folosit noile locuri de parcare de pe Bulevardul Iuliu Maniu. În urma unui număr de 10.200 de verificări făcute în perioada 22 ianuarie – 3 martie, agenții au descoperit mai mulți șoferi care nu au plătit parcarea, motiv pentru care au fost amendați.
Primăria Sectorului 6 transmite, printr-o postare pe pagina de Facebook, că doar 7% (714) dintre șoferii care au parcat pe Bulevardul Iuliu Maniu și care au fost verificați de polițiștii locali nu au plătit parcarea. Aceștia au primit amenda minimă pentru neplata parcării.
Poliția Locală Sector 6 a făcut 10.200 de verificări, în perioada 22 ianuarie – 3 martie.
Până acum, ați folosit responsabil noua #parcare cu plată de pe Bd. Iuliu Maniu. Iar pentru asta vă mulțumim!
Peste 10.200 de verificări au făcut polițiștii locali din 22 ianuarie, de când au fost inaugurate primele locuri, și până azi. Majoritatea șoferilor ați dat dovară de corectitudine și ați plătit tariful, așa cum e normal și civilizat.
Doar 7% din cei verificați nu plătiseră și au fost amendați. Oamenii legii au aplicat, în general, sancțiunea minimă, de 500 de lei, cu posibilitatea achitării la jumătate în termenul legal de 15 zile, transmite PS6 pe Facebook.
Administrația publică le reamintește conducătorilor auto că pe Bd. Iuliu Maniu, de la intersecția cu Apaca și până la Gorjului, sunt 625 de locuri de parcare cu plată, pe ambele sensuri de circulație, fiind gestionate de Primăria Sectorului 6.
Tarifele sunt următoarele:
Se poate plăti prin intermediul aplicațiilor eSector6, AmParcat, prin SMS la numărul 7676 sau la stațiile SelfPay.
Particularități privind locurile de parcare cu plată de pe Bulevardul Iuliu Maniu:
Parcarea se plătește zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 – 20:00. Pe timpul nopții, este gratuită.
Te-ar mai putea interesa și: