Câți bucureșteni circulă gratuit cu metroul și vehiculele STB în fiecare lună? Ce categorii beneficiază de acest drept

07 ian. 2022
6459 Afișari
Câți bucureșteni circulă gratuit cu metroul și vehiculele STB în fiecare lună? Ce categorii beneficiază de acest drept
Câți bucureșteni circulă gratuit cu metroul și vehiculele STB în fiecare lună? Ce categorii beneficiază de acest drept

Companiile de transport public din Capitală, Metrorex și STB, oferă o serie de gratuități pentru bucureșteni. Printre cei care se bucură de aceste reduceri se numără pensionarii, persoanele cu handicap dar și angajații și familiile angajaților de la cele două companii.

Societatea de Transport București (STB) și Metrorex reprezintă cei mai importanți operatori de transport în comun din Capitală. În timp ce STB efectuează transportul la suprafață, cu autobuze, tramvaie și troleibuze, transportul din subteranul Bucureștiului este efectuat de Metrorex. Zilnic, sute de mii de cetățeni folosesc mijloacele de transport, astfel că este necesar să aflăm câte persoane se bucură de gratuitate pentru aceste servicii, potrivit Libertatea.

Câte sute de mii de bucureșteni folosesc zilnic metroul

Potrivit informațiilor Metrorex, în zilele lucrătoare între 600.000 și 800.000 de bucureșteni folosesc metroul în cursul unei singure zile. Dintre aceștia, circa 18,47% folosesc cartele cu două călătorii, în valoare de 6 lei. O călătorie costă 3 lei, iar cartela trebuie validată la porțile de acces de la fiecare stație de metrou.

De asemenea, la metrou au parte de gratuitate elevii și studenții (exclusiv studenții orfani sau studenții proveniți din case de copii). În luna octombrie a anului trecut, Metrorex a emis 29.368 de abonamente lunare gratuite pentru aceste categorii. Mai mult, de călătorii gratuite se bucură și angajații Metrorex (5.052 de persoane), dar și membrii familiilor angajaților (1.185 persoane). Aceeași schemă de gratuitate se aplică și pensionarilor ce au lucrat la Metrorex (2.548) și familiilor acestora (1.437 de persoane).

Iată restul categoriilor ce beneficiază de gratuitate la metrou:

  • veterani de război: 2.500
  • revoluționari din București: 7.820
  • revoluționari cu domiciliul în afara municipiul București și județul Ilfov: 950
  • persoane persecutate din motive entice, deținuți politici: 3.400

Aproape 160.000 de pensionari au card de gratuitate în mijloacele de transport STB

Societatea de Transport București a transmis Libertatea o statistică privind numărul de cetățeni care au în acest moment gratuitate pentru mijloacele de transport STB. Astfel, trebuie notat numărul impresionant de pensionari ce beneficiază de gratuitate: 159.433. De asemenea, 16.851 de persoane cu handicap, însoțitori și asistenți personali circulă gratuit pe liniile STB. Gratuitate în mijloacele de transport STB au și revoluționarii și urmașii celor decedați la Revoluție (1.086), foștii deținuți politici sau urmașii acestora (244) și persoanele persecutate din motive etnice sau urmașii acestora (69). Nu în ultimul rând, în București există șapte veterani de război care beneficiază de gratuitate cu mijloacele de transport STB.

Sistemul de taxare implementat de STB diferă de cel al Metrorex: în loc să fie vorba de călătorii nominale, călătoriile din autobuze, tramvaie și troleibuze sunt temporizate: durează 90 de minute, timp în care călătorul poate utiliza oricâte mijloace de transport. Atenție însă: expirarea biletului în timpul unei călătorii înseamnă achiziționarea unui nou bilet.

Cookies