Câteva semne că, de fapt, ne facem bine

19 apr. 2023
865 Afișari
Câteva semne că, de fapt, ne facem bine
Câteva semne că, de fapt, ne facem bine | Foto: Oana Titică

Chiar și aceia care petrec foarte puțin timp pe social media observă cum, în funcție de rețeaua pe care te afli în momentul respectiv, lumea se plânge într-o formă sau alta. Dacă te-ai orienta după comentariile oamenilor de pe Facebook, ‘țara asta’ este într-un hal de decădere pe care nu l-a întalnit niciodată, decădere constatată de cetățeni prin cele două expresii de bază – ‘nu ne mai facem bine’ și ‘DOAR LA NOI SE POATE AȘA CEVA’.

Pentru cei care preferă să insereze ultima afirmație în absolut orice discuție (știți genul, le spui că ai găsit un fir de păr în mâncare? DOAR LA NOI SE POATE AȘA CEVA!  Și-a angajat un primar din Pleoscoș o rudă pe pile? DOAR LA NOI!!!), acelora vreau doar să le amintesc că în America se intră cu mitraliera în grădinițe, de exemplu.

Iar pentru cei care folosesc ‘nu ne mai facem bine’ în loc de ‘bună ziua’, atât pe internet, cât și când se întâlnesc pe scară cu vecinii, am pregătit o listă de lucruri care indică aproape contrariul. Pentru că tendința în Social Media este să se ia o știre cu un caz izolat nasol și să se transforme brusc în generalizare falsă.

1. Nimic nu mai e ce a fost, dar nici șpaga 

Când vă vine să vă dați cu capul de faianță că, din nou, ați citit știre cu un politician sau un om dintr-o instituție de stat care a primit o mită deosebită, amintiți-vă că, totuși, lumea nu mai e așa prietenoasă cu corupția cum era înainte.

Acum 10-15 ani, era o practică destul de comună ca, dacă te oprea poliția după un deal că ai călcat un cal sau linia continuă și îți cerea permisul, printre actele pe care le preda inculpatul se afla probabil și o bancnotă.

Mai lejer, pe vremuri, secretarele de la facultate (printre cele mai periculoase ființe vii din Univers) erau scăldate în parfumuri și flori doar pentru că altfel nu te lăsau să le pui o întrebare gen ‘când avem ore?’.

Acum, chiar dacă în continuare se mai practică pe alocuri, nu mai e ceva omniprezent.

Sigur, e și grație faptului că acum, dacă te prinde Poliția, au camere, totul e supravegheat mai bine, generațiile de medici s-au schimbat – majoritatea celor tineri fug de tine la propriu pe holurile spitalului dacă văd în ochii aparținătorilor o intenție de bani, etc. Dar, de asemenea, încet-încet am refuzat noi să o mai  facem, fiindcă am văzut cum e viața fără corupție și a început să ne placă.

2. Parcările

Există acest grup care se numește „Ai parcat ca un bou București”, unde locuitori ai Bucureștiului pun poze cu mașini parcate aiurea. Dacă te uiți puțin acolo, ai senzația că în tot orașul sunt doar mașini pe trotuare. Și desigur că da, există foarte mulți șoferi care aproape intră cu mașina în cârciumă și o grămadă care blochează intrări în scări de bloc, însă sunt din ce în ce mai puțini.

Polița Locală este din ce în ce mai activă la acest capitol, dar și noi am devenit mai comunicativi. Dacă înainte treceam pe lângă o mașină și doar ne dădeam ochii peste cap, acum tindem să facem o poză celui care a parcat pe ghiocei sau, mai frumos, să sunăm noi la Locală.

3. Termoficarea

Nu știm cum va fi în următoarele ierni și nu știu cum a fost iarna asta la voi, fiecare cititor în parte, dar pentru majoritatea celor cu care am vorbit, iarna 2022-2023 a fost mult mai bună decât cele precedente în materie de căldură și apă caldă. Asta nu înseamnă că nu ne-au congelat din cand în când chiloții, ci că ,per total, zilele în care ne-au congelat au fost mai puține.

Iar Primarul pare real preocupat de problemă.

4. Curățenia

Poate salubritatea funcționează mai bine, poate pur și simplu nu ne mai aruncăm noi jumătatea nemâncată de McPuișor pe jos, însă Bucureștiul e mai curat acum decât era cu 10 ani înainte.

5. Mai mulți oameni cu animale de companie

Pe măsură ce câinii fără stăpân s-au împuținat, din ce în ce mai mulți bucureșteni au început să adopte sau să cumpere un cățel, motiv pentru care orașul a devenit un loc mai frumos și mai fericit.

Atât momentan, fiindcă în timp ce scriam acest text am descoperit că tocmai s-a întrerupt apa caldă și trebuie să sun urgent la CMTEB.

Urați-mi succes.

Nota B365.ro – Tot Oana, mai jos:

Cookies