Cățelușa Bella Rebella, contesă de Bichon și cuminte călătoare STB. “Nu mușcă, doamnă! Când era mică, mai ronțăia cabluri și papuci, dar niciodată om” 

Din înțelepciunea STB; Se spune că nu e un lucru înțelept să joci alături de copii și animale de companie. Că „fură” toată atenția și te transformă într-o entitate invizibilă. Adio glorie (pentru tine) în scenele pe care le împărțiți!

Deci, într-un autobuz ori tramvai ori troleibuz, n-ai nicio șansă în fața unui cățel sau unui bebeluș. Oricare dintre ei devine, chiar și fără voia sa, personaj principal în poveste. Iar restul călătorilor, spectatorii lor entuziaști.

🚌 Călătoarea stă la mijlocul autobuzului 226 ținând în brațe un bichon alb, foarte cuminte. O doamnă care abia a urcat în mașină intră în vorbă imediat:

– Cum îl cheamă?

– O cheamă Bella! Uneori, Bella Rebella! Dar când e la mami în brațe, e cumințenia pământului!

– Ziceți că nu mușcă?

– Vai de mine, în niciun caz!

– Că pe mine m-a mușcat unu’, tot așa, în autobuz. Erau doi: unu’ mai lățos și unu’… cum să zic… mai tuns. Și când nu eram atentă, haț! Abia am realizat că m-a mușcat: „Ce faci, mă?!”

– Nu există, Bella nu mușcă! Bine, când era mică, acasă, mai ronțăia cabluri, papuci… Da’ om, niciodată!

– Și acum nici măcar nu mai roade?

– Nici măcar! Acum doar mă linge pe picioare. Când mă dau cu cremă – Doina, nu altceva – simte mirosul și vine imediat. Mă linge de numa’, sunt desertul ei!

👵 👶 👵 Tot în STB. Două bunici își însoțesc cu încântare nepoatele. Una dintre ele e o bebelușă, cealaltă e deja mărișoară: are vreo 4. Prichindeaua tronează în brațe la „Nana”, fetița de grădiniță stă cuminte și demnă pe scaunul de lângă „Buni”. Cea mică privește pe fereastră, cea mare își face de lucru cu o păpușă. Liniștea senină a celor patru e întreruptă de una dintre doamne, care i se adresează fără preaviz celeilalte:

– Auziți, dumneavoastră știți cum se spune la prosopu’ ăla micu’ de baie? Ăla cu care ne ștergem noi pe mâini?

– Ăăă… prosopel?

– Nu, nu, cum se spune la prosopu’ ăla micu’ în engleză!

– A! Asta nu știu!

– „Hand towel”! „Hand”, adică mână, „towel”, adică prosop! „Prosop de mâini”, cum are veni!

– Ia uite, domnule…. Acu’ știu.

Bunica poliglotă se întoarce către nepoată:

– Anais, cum se zice la prosopul de mâini?

Copila, luată pe nepregătite, lasă păpușa și tace, cu o privire ușor panicată.

– Hai, că știai!

– To-wel?, întreabă cu voce scăzută.

– Hand towel, mamaie!

Din brațele bunicii nr. 2 se-aude un chiot vesel:

– TA-UA!

Bebelușa pare că s-a apucat și ea de limbi străine. Femeile râd, râde și Anais.

Încurajată de efectul discuției, Buni continuă:

– Și la duș cum se zice, Anais?

– Shower?

– Da!

– SA-UA!, izbucnește bebelușa, dând fericită din mâini.

După încă o tură de râsete, vine și-o întrebare cu adevărat grea:

– Dar la tigru mai știi cum îi spune?

Anais se-ncruntă ușor… caută cuvântul… nu-l găsește.

– Hai, iubita lu’ Buni, că-l știai și pe ăsta…

– Tiger?

– Exact!

Imediat vine și „traducerea” pentru sugari: 

– TA-GAAA!

Nota B365.ro – Mai multe Cronici STB, mai jos:

• „Ce dacă-mi dă mama mâncare de milă?” Moment foarte dubios și gălăgios pe-o linie STB, cu bărbatul care vorbește nonstop, juri că-n somn
• Lecții de iubire prin STB, capitolul „cea mai eficientă tehnică de fidelizare” (strigată-n gura mare)
• „Fac pe mineeeee!” O situație fiziologică disperată în tramvaiul 25 și soluția salvatoare care se poate naște, probabil, doar pe-un traseu STB