Românii vor avea parte de 15 zile libere legal conform Codului Muncii în anul 2023. Mare parte dintre acestea vor pica în timpul săptămânii, cu toate astea, trei dintre zilele libere pică în timpul weekendului.
În anul ce vine românii vor avea parte de 15 libere legale. 12 dintre aceste zile pică în timpul săptămânii. Există de asemenea posibilitatea ca în anumite situații Guvernul să decisă să facă punte între zilele libere și weekenduri.
O astfel de decizie de guvern a fost luată anul acesta, când data de 2 decembrie a fost declarată liberă, iar românii au avut parte de o minivacanță de 5 zile.
Iată calendarul zilelor libere de anul viitor:
Zilele de Bobotează și de Sfântul Ion ar putea fi declarate libere legale. Proiectul de lege aparține social-democraților.
Acesta a fost deja adoptat de către Senat în mod tacit la începutul lunii decembrie 2022. Proiectul ar putea trece în curând și de Parlament, conform Antena 3 CNN.
Ulterior, președintele României, Klaus Iohannis, urmează să decidă dacă va promulga sau nu această lege. În cazul în care votul acestuia va fi favorabil, începând din anul 2024, românii vor beneficia de libere și în zilele de 6 și 7 ianuarie.