BAZAR

Câte ZILE LIBERE vor avea românii de Paşte 2018 şi în vacanţa de 1 Mai

Deputații au votat ca Vinerea Mare să fie sărbătoare liberă. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic şi a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată. Deputaţii au adoptat-o cu 233 voturi „pentru”, 7 voturi „împotriv㔺i 19 abţineri, iar legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

„Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioaşă creştină numite Triduum Sacru, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare”, susţin iniţiatorii proiectul de lege pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii. 

CITEŞTE ŞI Peste un milion de bugetari ar putea primi salariile înainte de Paşti

În plus, Ziua Muncii, 1 mai, cade în 2018 într-o marţi, iar bugetarii ar putea avea liber şi luni, deci o nouă minivacanţă pentru români.

Vacanța de Paște începe vineri. Elevii vor avea 12 zile libere

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, vacanța de Paște va avea loc în perioada 31 martie – 10 aprilie.

Vacanta intersemestriala 2018 a avut loc in perioada 3 – 11 februarie 2018, timp in care elevii s-au odihnit si s-au pregatit pentru semestrul al doilea.

S-a modificat Codul Muncii, liberele nu pot să se suprapună cu sărbătorile legale şi concediul de odihnă
Vacanta de Paste 2018 sau vacanta de primavara va incepe la sfarsitul lunii martie, mai exact pe 31 martie, si va tine pana pe 10 aprilie. Apoi elevii nu vor mai avea vacanta pana la cea de vara, care va fi intre 16 iunie – 9 septembrie.

Pentru elevii clasei a XII-a, anul scolar se incheie la data de 25 mai 2018.

De asemenea, si in acest an scolar programul national „Scoala altfel” va avea o durata de 5 zile consecutive lucratoare in timpul anului scolar.

El va are loc in intervalul 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, perioada fiind aleasa de fiecare unitate scolara. Cu toate acestea, desfasurarea programului nu trebuie sa coincida cu perioada alocata sustinerii tezelor semestriale, care vor avea loc, de regula, la finalul semestrelor.

Sursa: romaniatv.net


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button