Câte ceva despre alegerile din București 

23 apr. 2024
554 afișări
Câte ceva despre alegerile din București 
Câte ceva despre alegerile din București  Foto: Maria Coman

La ora la care eu scriu, nu se ştie dacă va mai candida Cătălin Cîrstoiu sau nu, dar pare să fie extraordinar de puţin important în economia electorală. Singura schimbare semnificativă, cred, e aceea că, dacă nu candidează, va fi nevoie să îi strângă panourile electorale de prin oraş, dar nu e grabă, nu cred că le remarcă de fapt nimeni, aşa cum nu se remarcă nici el, candidatul, în campanie. 

Ce e bun însă aici e circul din coaliţie, orice s-ar întâmpla până la urmă. Candidaţi care nu vor, candidaţi care nu mai vor, candidaţi care vor şi ar avea şanse, dar nu li se propune, cine aleargă pentru cine, cine şi de fapt cui îi foloseşte ceva, sensul cred că rămâne în direcţia lui follow the money. 

Dar, revenind la alegerile din București, cel mai distractiv mi se pare în acest moment ce se întâmplă la Sectorul 1. Mă uitam pe Redditt şi am văzut un comentariu legat de un podcast la care participa Clotilde Armand, comentariu care zicea “Are si invitati sau se cearta singură?” Şi am avut o revelaţie, femeia asta chiar asta a făcut 4 ani de zile. S-a certat, s-a certat şi iar s-a certat, a fost real neobosită în misiunea ei, nu a ratat nimic, nici când n-a avut cu cine nu s-a oprit. Şi, foarte interesant, cearta ei nu e interesantă, aşa cum e interesantă cearta altora. Adică interes aşa pe gâlceavă există, că nu degeaba suntem aici, în Balcani, dar gâlceava lui Clotilde nu prinde sau nu mai prinde. Aşa că aş zice că nu e de mirare că stă răuţ în sondaje. 

De certat, nu se ceartă cum se cere, de făcut prin sector nu prea știu decât din vedere, că nu mai stau în localitate, dar din ce se vede nu mi se pare că s-a petrecut ceva. Ceea ce, sincer, prin alte sectoare se vede. Adic,ă ok, ne batem noi că nu ne plac multe, dar all in all câte ceva s-a mai mişcat. În sectorul 1 însă parcă nici stâlpişorii galbeni nu sunt așa puternici. 

În rest, rămâne cum am stabilit. Ne batem în afişe, evenimente de campanie, podcast, TikTok, subiecte de tip “Curăţenie ca acasă” (ceea ce mi se pare o temă foarte riscantă, de unde ştim noi cum e pe la oameni prin casă, eu zic că e mai elegant să rămânem precauţi). replici care mai de care mai bizare (ca să nu fiu considerată răutăcioasă, pentru că doresc să pozez în zâna cea bună mai nou), spre exemplu vă recomand să căutaţi pe Tiktok o postare a lui Nicolae Ciucă, în care ne spune cum este el, fost premier, militar de carieră, ca şi bunic. Eu zic că o să vi se pară interesant, pe mine recunosc că m-a marcat destul de bine dacă mi-a rămas în cap mai bine de două zile. 

Una peste alta, nu există o linie în București. Într-un fel înțeleg și dilema partidelor în a propune candidați, pentru că nu există un profil al bucureşteanului. Sau nu există unul constant. Oamenii vin, pleacă, vin din toate zonele ţării şi nu numai, nu le pasă foarte tare de oraş, trăiesc închişi în apartamentele lor şi se înghesuie pe Calea Victoriei când e sezon, înjură des că lucrurile nu merg bine, că sunt gropi, că e aglomerat, dar şi-au propus să facă nimic să schimbe ceva. 

Și atunci, cam asta e, depinde ce curent e mai activ într-o perioadă, așa cred că se alege de fapt primarul.

Cookies