V-ați întrebat vreodată câte canale pot încăpea pe un trotuar din București? Ei bine, până acum, vreo nouă. Deși, dacă se chinuia puțin, proiectantul mai putea să adauge câteva, ar fi încăput.
În timp ce se plimba pe Calea Griviței, un trecător a observat ceva bizar pe trotuar. Acesta a observat că sunt nouă guri de canalizare, așezate unul în spatele celuilalt sau unul lângă altul. Imaginea s-a răspândit rapid și a ajuns să fie postată pe pagina de Facebook „Bukureștiul”.
Mai mult decât atât, gurile de canalizare au fost chiar și numerotate și, astfel, s-a ajuns la numărul 9. Cum se explică acest lucru? Nu știm, însă internauții și-au dat cu părerea și au încercat să afle răspunsul.
Unii au ironizat situația, alții au dat vina pe proiectant. Totuși, nu întâlnești des nouă guri de canal pe aceeași stradă (sau pe același trotuar), mai ales la o distanță atât de mică între ele.
Un bucureștean a spus că probabil proiectantul consumase alcool înainte de începerea proiectului:
Calea Griviței bate recordul prostiei pe metru pătrat… Zici că era beat proiectantul în acea vreme…” – B. S. L.
Câteva dintre comentariile internauților
Alt bucureștean a spus că aceeași problemă este întâlnită și în Râmnicu Vâlcea, unde a descoperit 105 guri de canal pe o stradă de 2 kilometri. Oare se poate mai rău de atât?
Avem și noi la Râmnicu Vâlcea, o stradă de aproximativ 2 kilometri, la 105 guri de canal, am oprit numărătoarea.” – D. G.
Te-ar putea interesa și: