Cătălin Voicu, condamnat DEFINITIV la ŞAPTE ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

de:
22 apr. 2013
0 Afișari
Cătălin Voicu, condamnat DEFINITIV la ŞAPTE ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi şi omul de afaceri Marius Locic – 4 ani de închisoare cu executare, fostul judecător ÎCCJ Florin Costiniu – 4 ani de închisoare cu suspendare şi Costel Căşuneanu – 4 ani de închisoare cu suspendare, anunță realitatea.net.

La ultimul termen al procesului, Cătălin Voicu nu a fost prezent, avocaţii săi afirmând că acesta s-a internat luni dimineaţă la Spitalul Floreasca iar familia i-a informat că ar fi suspect de cancer la colon.

Apărătorii au solicitat amânarea dosarului, pentru ca Voicu să dea o ultimă declaraţie în dosar, însă preşedintele completului, Livia Stanciu, nu a fost de acord.

Livia Stanciu le-a spus avocaţilor că purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, a anunţat luni în presă, la ora 12,00, că Voicu nu este internat în această unitate medicală.

Livia Stanciu nu a fost de acord nici cu amânarea pronunţării sentinţei definitive, deşi avocaţii ceruseră acest lucru, pe motiv că au nevoie de timp pentru a depune motive scrise de recurs.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Florin Costiniu a declarat că este nevinovat iar ceea ce i se întâmplă „nu este o telenovelă, ci o dramă îngrozitoare”.

El a recunoscut că se poate discuta despre limbajul pe care l-a folosit în convorbirile telefonice aflate la dosar, neconforme cu statutul său de judecător la instanţa supremă, însă asta nu înseamnă că este vinovat.

„Nu vă cer clemenţă, nu vă cer milă, vreau doar să faceţi dreptate”, le-a spus Costiniu judecătorilor.

Procurorul de şedinţă a cerut completului majorarea pedepsei pentru fostul senator Cătălin Voicu, de la cinci ani de închisoare la nouă ani cu executare.

De asemenea, reprezentantul DNA a cerut majorarea pedepselor şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosar, şi anume şase ani de închisoare pentru fostul judecător Florin Costiniu (de la trei cât a primit la instanţa de fond), cinci ani pentru Marius Locic (patru ani la fond) şi patru ani pentru Costel Căşuneanu iar aceste pedepse să fie în regim de executare.

Procurorul a susţinut că pedeapsa de cinci ani închisoare primită de Cătălin Voicu la instanţa de fond este prea mică, având în vedere gravitatea faptelor de care acesta este acuzat.

„Cătălin Voicu este expresia corupţiei generalizate. El şi-a creat un sistem vast de relaţii: judecători, poliţişti, oameni de afaceri şi oameni care lucrează în serviciile de informaţii, pentru a obţine foloase materiale pentru sine”, a spus procurorul.

În privinţa lui Florin Costiniu, procurorul a cerut majorarea pedepsei de la trei ani de închisoare cu suspendare la şase ani cu executare, deoarece trei ani ar fi prea puţin şi „ar induce în opinia publică ideea că fapta unui judecător nu este pedepsită”.

Pe 1 iunie 2012, Cătălin Voicu a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, Costel Căşuneanu a primit patru ani de închisoare cu suspendare, fostul judecător al ÎCCJ Florin Costiniu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare iar omul de afaceri Marius Locic a primit patru ani de închisoare cu suspendare.

Cei patru au fost trimişi în judecată în mai 2010 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care susţin că în anul 2009 Cătălin Voicu a pretins de la Costel Căşuneanu în mod repetat, la diferite intervale de timp, sume de bani, totalizând 260.000 euro, din care a primit suma de 200.000 euro, promiţând că în schimb va interveni pe lângă magistraţii Secţiei Contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie investiţi cu soluţionarea unui dosar având ca obiect litigiul dintre SC PA&CO Internaţional SRL Bacău şi CNADNR şi-i va determina pe aceştia să adopte o soluţie favorabilă societăţii comerciale la care acesta era asociat.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie – noiembrie 2009, în schimbul foloaselor materiale reprezentând suma de 200.000 euro (pretinsă şi primită de Cătălin Voicu de la Căşuneanu Costel), Florin Costiniu l-a sprijinit pe fostul senator să intervină pe lângă magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-i determina să adopte o soluţie în favoarea societăţii la care omul de afaceri era asociat.

De asemenea, în perioada 30 august 2009 – 21 octombrie 2009, Cătălin Voicu a pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 lei, promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi îi va determina să nu dispună măsura preventivă a reţinerii împotriva omului de afaceri, ci să propună soluţia de neurmărire penală, într-un dosar în care acesta era cercetat pentru înşelăciune de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, mai susţine DNA.

Anchetatorii mai declară că Voicu a acceptat, în mod repetat, la diferite intervale de timp, promisiunea lui Marius Locic de a-i remite foloase materiale constând în publicarea cu titlu gratuit în cotidianul ‘Interesul Public’ a unor articole cu conţinut electoral

Cookies