„Inima albastră” a Capitalei: Cât va costa amenajarea noilor zone de loisir din Bucureşti

de:
15 mart. 2013
0 Afișari

Proiectul de amenajare a circuitului turistic pe lacurile Tei şi Floreasca a fost deja semnat de Primăria Capitalei şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi urmează să fie finanţat din fonduri europene. 

Potrivit datelor disponibile la Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI), valoarea totală a proiectului se ridică la 88.355.487,98 lei, din care grantul european este de 23.519.736,61 lei. 

„Cred că am reuşit să găsim prin acest proiect un loc de exprimare culturală, un loc de exprimare a loisir-ului, într-un cucânt – un loc al dezvoltării turistice în oraşul Bucureşti. Vom construi o cale de acces a ambarcaţiunilor uşoare, a vaporaşulor pentru plimbări în Herăstrău pe o porţiune de aproape 12 kilometri. Pe margine, dorim să amenajăm debarcadere. Vom avea agore cu aproximativ 250-300 de locuri şi scenă care avansează puţin în apă. Vor fi amenajate zone culturale unde vom organiza expoziţii, în special bazate pe artă contemporană”, a declarat primarul general, Sorin Oprescu, la semnarea contractului de finanţare. 

Planul de amenajare a lacurilor Tei şi Floreasca prevede construirea a şase porturi pentru vaporaşe turistice, a 12 debarcadere pentru ambarcaţiuni de mici dimensiuni şi a două amfiteatre cu scene plutitoare cu o capacitate de 240 locuri fiecare. În plus proiectul prevede şi construirea unei săli polivalente de 260 metri pătraţi, cu 360 de locuri.

Pentru a putea face navigabilă zona dintre lacul Herăstrău și lacul Tei, lacurile vor fi curățate, iar malurile din beton vor fi întărite, dat fiind că acestea s-au degradat în lipsa oricărei intervenții până în prezent.

În cadrul proiectului, vor fi amenajate trei zone de agrement cu piscine, o pasarelă ciclo-pietonală şi patru kilometri de piste pentru pietoni şi biciclete.

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, care va realiza acest proiect, va achiziţiona un vaporaş turistic de agrement, alimentat cu celule fotovoltaice, 33 de echipamente de wind surf, 30 de echipamente de kite-surf, dar şi 40 de caiace şi 100 de bărcuţe şi hidrobiciclete. Clădirile pentru servicii şi sistemele de biciclete vor fi alimentate cu energie solară, la fel ca și vaporașul.

Cookies