Cât va fi taxa pe gunoi în Sectorul 1, după ce primăria va reorganiza complet salubrizarea. „Dispare gratuitatea”, tocmai a anunțat PS1

25 mart. 2026
495 afișări
Cât va fi taxa pe gunoi în Sectorul 1, după ce primăria va reorganiza complet salubrizarea.
Cât va fi taxa pe gunoi în Sectorul 1, după ce primăria va reorganiza complet salubrizarea. "Dispare gratuitatea", tocmai a anunțat PS1 | Sursa foto: PS1

Bucureștenii din Sectorul 1, pentru care serviciul de salubrizare e gratuit, vor plăti, curând, o taxă de gunoi, care va fi introdusă din momentul reorganizării totale a acestui serviciu, după ce exipiră complicatul și controversatul contract cu Romprest, lucru care se va întâmpla la vară, pe 30 iunie.

Proiectul de reorganizare a serviciului de salubrizare, care presupune gestionare împărțirea acestui serviciu public esențial între administrația locală și operatori privați, e pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 31 martie.

Potrivit proiectului, străzile rămân la Primărie, care le va mătura, spăla, stropi, deszăpezi și unde va interveni în caz de polei printr-o societate proprie, nou înființată, iar colectarea gunoiului menaje va ajunge la un operator privat, desemnat prin licitație.

Aceasta modificare structurală a modului în care se face salubrizarea în Sectorul 1 vine și cu o taxă pe gunoi pe care o vor plăti bucureștenii din S1 – sectorul cu o populație de aproximativ 240.000 de locuitori.

Cât va fi taxa de gunoi din Sectorul 1

Potrivit „studiului de oportunitate” care argumentează, într-un document de 100 de pagini care poate fi găsit pe site-ul Primăriei Sectorului 1, aici, există un cost lunar al ridicării deșeurilor menajere. Practic, o taxă pe gunoi pe care oamenii o vor plăti de-acum încolo.

Sunt enunțate două variante: cea în care gunoaiele sunt ridicate de un operator privat – adică exact varianta care, săptămâna viitoare, va fi pe masa consilierilor  din S1, și cea în care administrația locală s-a ocupa de asta.

Cum proiectul prevede operator privat, taxa de gunoi din Sectorul 1 va fi de aproape 70 de lei pe lună (mai exact, 69,5 lei)

Cât va fi taxa pe gunoi în Sectorul 1, după ce primăria va reorganiza complet salubrizarea.
Sursa foto: primăriasector1.ro

PS1: Taxa pe gunoi, în vigoare din 2027

În anunțul său de astăzi, Primăria Sectorului 1 spune că noul sistem de colectare a deșeurilor de la populație va fi finanțat printr-o taxă pe care locuitorii Sectorului 1 o vor plăti începând cu anul 2027:

Gratuitatea de care toți locuitorii Sectorului 1 au beneficiat până acum nu mai poate continua pentru că legislația europeană și națională impune aplicarea principiului „plătește pentru cât arunci”. Astfel, fiecare gospodărie trebuie să contribuie în funcție de cantitatea de deșeuri pe care o generează.

Potrivit PS1, taxa va acoperi doar activitățile legate de deșeurile menajere: colectarea și transportul, transferul, sortarea, compostarea, tratarea și eliminarea prin depozitare. 

Pe același subiect:

Cookies