ESENTIALȘTIRI

Cât timp o să mai purtăm mască? Valeriu Gheorghiță face clarificări

Cele trei vaccinuri prezente în România protejează împotriva unor forme severe de COVID-19. La 10-14 zile de la administrarea vaccinului se obțin beneficiile maximale după cea de-a doua doză. Cel mai important este ca persoanele vaccinate cu prima doză, să vină și la rapel.

De asemenea, studiile au arătat că prin vaccinare vom avea o rată redusă a infecțiilor asimptomatice, iar implicit, o scădere a riscului de transmitere, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, potrivit Digi24.

Declarația făcută de Valeriu Gheorghiță

„Slavă Domnului că astăzi avem un vaccin, prin care ne putem proteja, și vom vedea care va fi evoluția de aici înainte, însă suntem convinși cu toții, pentru că datele, inclusiv din România, dar și din celelalte țări unde campania de vaccinare a decurs foarte bine, arată o eficiență a vaccinului în viața de zi cu zi, în sensul în care s-a dovedit scăderea incidenței cazurilor de COVID-19. Acest lucru l-am observat și noi în rândul persoanelor vaccinate în etapa 1, de asemenea la persoanele care sunt vaccinate din centrele sociale, din căminele de bătrâni. La persoanele dializate iarăși se observă o scădere substanțială, chiar de peste 90 la sută a cazurilor de infecție cu SARS-CoV-2, conform colegilor din Iași, care au făcut o analiză mai detaliată”.

Cât timp o să mai purtăm mască?

„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie”.

Valeriu Gheorghiță a mai adăugat: „Însă aș vrea să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, conform Digi24.

Când o să avem pandemia sub control?

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, mediul Valeriu Gheorghiță, a declarat că dacă totul merge conform planului, am putea spune la sfârșitul acestui an că avem pandemia sub control.

„Cred că la sfârșitul anului putem aprecia că pandemia este sub control”, a declarat Valeriu Gheorghiță.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button