Cât timp ai la dispoziţie să te răzgândeşti, în cazul divorţului administrativ

de:
09 ian. 2013
4 Afișari
Cât timp ai la dispoziţie să te răzgândeşti, în cazul divorţului administrativ

Soţii care doresc de comun acord desfacerea căsătoriei nu mai sunt nevoiţi să se adreseze instanţelor judecătoreşti, ci se pot prezenta, cu întrunirea anumitor condiţii, la Serviciul Stare Civilă de pe raza administrativ – teritorială căreia îi aparţin.
Astfel, pentru un divorţ administrativ, ambii soţi trebuie să fie de acord cu desfacerea căsătoriei, să se înţeleagă asupra numelui pe care îl vor purta ulterior, să nu aibă copii minori si niciunul dintre soţi să nu fie puşi sub interdicţie.
Pentru desfacerea căsătoriei, cele 5 cupluri au depus deja actele la Serviciul Stare Civilă Sector 4, informează administraţia locală.

Dosarul de divorţ administrativ trebuie să cuprindă următoarele documente: certificatele de naştere (copie şi original), certificatul de căsătorie (original), cărţile de identitate (original şi copie), declaraţie autentificată la notar, taxă de timbru.
De la depunerea documentaţiei, cei care au ales să se despartă mai au la dispoziţie 30 de zile pentru a se răzgândi.  În caz contrar, în maxim 5 zile de la confirmarea divorţului, le va fi eliberat Certificatul de Divorţ. Cuplurile se pot prezenta la Serviciul de Stare Civilă pentru ridicarea documentelor în intervalul orar 9.00 – 16.00.

Cookies