ARHIVA B365

Cât te costă curăţenia „after party” de Crăciun şi Revelion

O parte din firmele de curăţenie la domiciliu din Capitală susţin că lucrează încă din a treia zi de Crăciun, însă în acest caz preţul cerut este chiar şi cu 50% mai mare decât cel afişat pe site. Astfel, pentru a curăţa un apartament cu două camere a cărui suprafaţă nu depăşeşte 60 de metri pătraţi, după petrecerea de Crăciun, reprezentanţii firmei SC Afro Cleaning au solicitat reporterilor B365.ro suma de 500 de lei. „Preţul este la fel ca pentru o curăţenie generală. 500 de lei. Aici intră spălatul geamurilor, uşilor, ştergerea de urme şi praf a mobilierului, curăţenie generală în baie, bucătărie, pardoseli, absolut tot”, a precizat Răzvan Ilie, reprezentantul SC Afro Cleaning.

Persoanele care nu se grăbesc să îşi pună casa la punct în urma petrecerii pot plăti numai 350 de lei pentru un apartament de două camere, dacă aşteaptă intervenţia echipei de curăţenie la domiciliu până pe 29 Decembrie. „Putem veni miercuri, pe 29 Decembrie. Preţul variază între 300 şi 350 de lei, în funcţie de ceea ce găsim în urmă. Suma poate creşte dacă sunt lucruri de aranjat prin casă sau dacă sunt urme pe tavan şi pereţi”, a explicat Bogdan Tuţă de la firma TMB Clean.

Bucureştenii care locuiesc în garsonieră şi nu vor să se ocupe personal de curăţenia de după petrecerea de Crăciun sau Anul Nou vor plăti, în medie, între 200 şi 300 de lei. Tariful urcă până la 500 şi 600 de lei în cazul proprietarilor de apartamente cu trei sau patru camere. Bucureştenii care stau la vilă vor scoate din buzunar chiar şi 1 200 de lei, dacă optează pentru curăţenia unei firme specializate.

Pachetul de servicii de curăţenie generală cuprinde, în general, aspirarea şi spălarea pardoselilor, ştergerea prafului de pe mobilier cu soluţie antistatică, curăţatul tocurilor, uşilor, pervazurilor şi a dispozitivelor de iluminat, curăţarea echipamentelor de birou cu soluţii adecvate, spălarea geamurilor accesibile pe ambele feţe, curăţarea exterioară a obiectelor electrocasnice, dezinfectarea şi odorizarea grupurilor sanitare, spălarea gresiei, faianţei, oglinzilor şi a chiuvetelor, evacuarea gunoiului şi a resturilor menajere, precum şi aerisirea şi odorizarea încăperilor. Materialele dezinfectante sunt asigurate de companiile de profil.

Majoritatea firmelor specializate în curăţenie la domiciliu au anunţat că prima zi de lucru în 2011 este pe 3 Ianuarie. Intervenţia echipei de lucru durează cel mult opt ore, plata fiind făcută la finalul programului. Cele mai multe companii acceptă doar plata cash a serviciilor prestate.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button