Cât de tare urâţi/iubiţi oraşul ăsta?

de:
26 oct. 2010
4 Afișari
Cât de tare urâţi/iubiţi oraşul ăsta?

Fie că v-aţi născut aici, fie că v-au adus studiile, job-ul sau afacerile, nu puteţi să spuneţi că oraşul ăsta vă e indiferent. Vă trezeşte sila cu mizeria lui şi cu oamenii nervoşi, nepoliticoşi, violenţi, sau îl iubiţi pentru străduţe pe care v-aţi plimbat cu iubita/iubitul, pentru parcuri, pentru cluburi, evenimente, muzee sau pentru farmecul lui de mix bizantino-occidental. N-am întâlnit până acum pe nimeni care să aibă sentimente călduţe faţă de Bucureşti.

Eu personal oscilez undeva între dragoste şi ură pentru el. În funcţie de momente şi momente. Am fost victimă a violenţei oraşului (promit să povestesc zilele următoare), dar e acasă, cu tot ce înseamnă asta. Și nu l-aş părăsi pentru totdeauna.  Din cauza asta facem B365. Sperăm să vă placă şi aşteptăm sugestii. Și reclamaţii.

Cookies