Cât costă turul Capitalei pe segway

de:
22 aug. 2015
0 Afișari
Cât costă turul Capitalei pe segway

Din vara anului trecut, Segway România organizează tururi pe segway în Bucureşti. Tururile sunt organizate atât în parcuri, cât şi în Centrul Istoric al Capitalei. De asemenea, tururile pot fi personalizate, la cererea clientului.

Turul Capitalei pe segway costă 60 de dolari de persoană şi durează 2 ore, la care se adaugă training-ul. Turul ghidat include următoarele obiective: Parcul Cişmigiu, Parcul Izvor şi Centrul Istoric.

„După ce am primit cereri pentru vizitarea centrului Bucureştiului pe segway, iată un tur personalizat pentru cei care vor să combine verdele parcurilor şi acţiunea oraşului. Turul include două parcuri, unul dintre ele fiind cel mai vechi din Bucureşti, o plimbare într-o zonă frumoasă unde poţi admira cea mai mare şi grea clădire din lume, o vizită prin piaţa centrală a Bucureştiului şi centrul istoric”, anunţă reprezentanţii Segway România, pe site-ul propriu.

Turul Capitalei pe segway a fost testat până în prezent de numeroşi străini din toate colţurile lumii, iar 25 dintre cei care au testat această experienţă s-au declarat încântaţi de tur, conform postărilor de pe TripAdvisor. 

Cât costă tururile pe segway în Bucureşti

Firma pune la dispoziţia doritorilor mai multe tururi. Astfel, pe lângă „best seller-ul” City Tour, clienţii mai au la dispoziţie următoarele variante:

– Parcul Lumea Copiilor, la preţul de 22 de dolari de persoană – tur pe segway cu o durată de circa 45 minute.

– Parcul Orăşelul Copiilor – tur disponibil la preţul de 22 dolari de persoană. Durata turului este de aproximativ 45 de minute.

– Parcul Tineretului – tur pe segway, timp de aproximativ o oră, cu 25 dolari de persoană.

– Parcul Carol – tur pe segway, aproximativ o oră,la preţul de 25 de dolari de persoană.

– Parcul Cişmigiu – tur disponibil la preţul de 35 de dolari, pentru o oră de plimbare pe segway.

– Turul parcurilor Lumea Copiilor, Orăşelul Copiilor şi Tineretului – disponibil la preţul de 46 de dolari. Durata acestui tur este de circa două ore.

– Tur VIP – pe un traseu ales de client. Turul include ghid, iar preţul depinde în funcţie de cerinţele clientului.

Pe lângă durata alocată fiecărui tur, clienţii au parte şi de training, înainte de a porni la drum.

Cookies