Primăria Sectorului 6 informează că autorizaţiile pentru comercializarea produselor specifice zilelor de 1 şi 8 martie se eliberează începând cu data de 13 februarie.
„Persoanele fizice autorizate şi persoanele juridice interesate să desfăşoare acest tip de activităţi pe domeniul public al Sectorului 6 pot depune, documentele necesare la Administraţia Pieţelor Sector 6 din Sos. Virtuţii nr. 148, Sector 6 (în incinta noului Bazar Express- telefon 021.316.12.9)”, susţin reprezentanţii administraţiei locale.
Persoanele fizice sau juridice care obţin aceste autorizaţii trebuie să achite o taxă de salubrizare în valoare de 50 de lei (plus TVA), precum şi o taxă de ocupare a domeniului public în valoare de 300 de lei (plus TVA).
Principalele zone din Sectorul 6 unde vor fi vândute marţişoare sunt cele adiacente pieţelor agro–alimentare şi magazinelor comerciale, respectiv la Orizont, Veteranilor, Gorjului, Autogara Militari, Chilia Veche, Crângaşi, Ghencea, Apusului şi Valea Argeşului.