Cât costă postul Crăciunului 2021 și ce ar trebui să conțină un coș la supermarket și la piață

15 nov. 2021
8571 Afișari
Cât costă postul Crăciunului 2021 și ce ar trebui să conțină un coș la supermarket și la piață
Cât costă postul Crăciunului 2021 și ce ar trebui să conțină un coș la supermarket și la piață

A început Postul Crăciunului, iar din acest moment mai sunt 40 de zile până la sărbătoarea Nașterii Domnului. Postul Crăciunului este un bun prilej de a renunța la carne și de a ne bucura de alimente care nu presupun sacrificii de animale. Pe lângă carne, în coșul de cumpărături nu trebuie să se afle nici ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea. În această perioadă, nutriționiștii recomandă o detoxifiere a trupului și a sufletului, iar dieta de Crăciun ar trebui să fie complementară celei spirituale.

Postul Crăciunului ortodox 2021 începe în 15 noiembrie și se încheie în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului. Ultima zi în care se ține post în Postul Crăciunului este 24 decembrie, când preoţii le recomandă credincioşilor să ţină post negru. În această perioadă, coșul de cumpărături trebuie să fie diferit de cel de până acum și să conțină mai multă culoare decât de obicei.

Din punct de vedere culinar, acest post este mai permisiv decât Postul Paștelui, care se întinde tot pe 40 de zile. Postul de Crăciun poate fi ținut cu ușurință datorită mai multor dezlegări la pește.

Cunoscutul nutriționist Mihaela Bilic consideră că postul nu este o experienţă de îndestulare, ci un exerciţiu de voinţă şi o confruntare cu foamea. ”Să te laşi să-ţi fie foame, să vezi ce înseamnă să nu mănânci pe săturate”, a spus ea.

„Dacă postul nu presupune o ciorbă, un ghiveci, o fasole, linte, varză, chiar şi o lingură de zacuscă… mănânci prostii şi nu e bine. Şi să accepţi că nu trebuie să fii sătul.”, recomandă nutriționistul Mihaela Bilic.

Cumpărături de post. Ce ar trebui să conțină cu coș de cumpărături și cât costă

Alimente de post care ţin de foame şi nu îngraşă sunt cele care au un conținut proteic ridicat. Într-o selecție realizată de nutriționiști și recomandată de Ce se întâmplă doctore?, leguminoasele ocupă un loc important, urmate de semințe (oleaginoase) și apoi de legume și fructe.

Fasolea – este un alt aliment recomandat în perioada postului. Fasolea conţine carbohidraţi care nu cresc foarte rapid nivelul zahărului din sânge, iar conţinutul de proteine este suplimentat de vitamina B şi fier, acestea fiind surse pentru o vitalitate crescută. Preț mediu Fasale: 18 lei/kg

Cât costă postul Crăciunului 2021 și ce ar trebui să conțină un coș la supermarket și la piață
Coș de cumpărături de post. Preș mediu 1 kg de fasole: 18 lei

Năutul – este similar cu fasolea din punctul de vedere al cantităţii de proteine. Astfel, dacă vrem să ne şi menţinem greutatea, îl putem alege ca alternativă, pentru faptul că are mai puţine calorii. Preț năut: 12 lei/kg

Quinoa – pe lângă conţinutul de proteine calitative, quinoa este şi o sursă importantă de calciu, pe care îl luam în mod majoritar din produse lactate. Ceea ce nu mulţi ştiu este că în quinoa cantitatea de calciu este mai mare decât în greutatea echivalentă de lapte! Preț Quinoa: 23 de lei/kg

Seminţele – sunt o altă sursă de proteine şi fibre care pot fi folosite în diverse preparate şi în diferite momente ale zilei, contribuind la o digestie bună. Seminţele de susan sunt o sursă valoroasă de calciu. Preț Susan: 15 lei/kg

Fasolea verde şi spanacul – sunt două alimente de post sănătoase ce conţin multe proteine la suta de grame, locul întâi în conţinutul proteic, dintre cele două, fiind ocupat de fasolea verde. Preț fasole verde congelată: 11.40 lei/kg / Preț mediu spanac. 9 lei/ 400 g

Cât costă postul Crăciunului 2021 și ce ar trebui să conțină un coș la supermarket și la piață
Postul Crăciunului – coș de cumpărături. Preț fasole verde congelată: 11.40 lei/kg (preț mediu)

Avocado – este un fruct extrem de bogat în vitamine şi minerale, conţinând în acelaşi timp acizi graşi esenţiali. Preț avocado pe bucată: 3-5 lei

Sfecla roşie – consumul acesteia înlătură oboseala specifică perioadei, ajută la reînnoirea celulelor sanguine, prevenind anemia şi stimulând sistemul imunitar. Nu are foarte multe proteine, însă compensează prin conţinutul variat de minerale. Se poate asocia cu ghimbir, rezultând o salată aromată. Preț sfeclă roșie: 6 lei/kg

Cât costă postul Crăciunului 2021 și ce ar trebui să conțină un coș la supermarket și la piață
Cât costă postul Crăciunului 2021. Preț sfeclă roșie: 6 lei/kg

Fructe: Mere – 3 lei/ kg, Pere – 5 lei/ kg, Struguri – 12 lei/kg, Prune – 7 lei/kg

Prețurile au fost consultate online, sunt orientative și diferă în limita a 1-2 lei ,în funcție de magazinul de unde provin.

Cookies