Cât costă o noapte de cazare la hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac

de:
17 dec. 2015
1 Afișari
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac

Lucrările la Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac au început pe 2 decembrie, însă până la Crăciun se vor încheia. Astfel, turiştii care vor să petreacă sărbătorile de iarnă într-un loc inedit, pot alege să se cazeze într-una dintre cele 14 camere duble ale hotelului.

În plus, lângă hotelul propriu-zis, vor fi realizate şi trei construcţii de tip iglu, scrie Mediafax.

O noapte de cazare în hotel costă 440 de lei, în vreme ce tariful pentru o noapte petrecută în iglu este mai mare: 660 de lei. Copiii cu vârste între 6 şi 15 ani beneficiază de o reducere de 50%, iar pentru copiii sub 6 ani, cazarea este gratuită.

Deşi temperatura este cuprinsă între -2 şi 2 grade Celsius, oaspeţii primesc pături şi blănuri pufoase, dar şi saci călduroşi de dormit.

Pe timpul zilei, hotelul este deschis vizitatorilor, iar între orele 21.00 şi 8.00 se află la dispoziţia celor care se cazează.

Pentru Revelion, hotelul de gheaţă este complet rezervat de un grup de turişti britanici, aceiaşi care vin an de an, mai precizează sursa citată.

Pentru al şaselea an consecutiv, construcţia este realizată de Varga Atilla şi alți 25 de meseriaşi veniţi din localitatea Aluniş, judeţul Mureş. Materia primă pentru constructori este lacul Bâlea, cel mai mare lac glaciar din Munţii Făgăraş.

Bucăţile de gheaţă trebuie să fie cât mai mari pentru ca hotelul să fie trainic şi soarele să nu-l poată topi uşor. Fiecare bloc de gheaţă cântăreşte între 50 şi 70 de kilograme. Sute de astfel de blocuri de gheaţă sunt montate şi fixate cu apă şi zăpadă pentru a realiza construcţia.

Cookies