Cât cheltuie primăria lui Negoiță pentru mentenanța palmierilor și plantelor exotice de la Hala Laminor

15 dec. 2023
939 afișări
Cât cheltuie primăria lui Negoiță pentru mentenanța palmierilor și plantelor exotice de la Hala Laminor
Cât cheltuie primăria lui Negoiță pentru mentenanța palmierilor și plantelor exotice de la Hala Laminor. Sursa foto: B365.ro

17.600 euro costă mentenanța, pe trei luni, a palmierilor și plantelor de la Hala Laminor. Banii sunt achitați de Primăria Sectorului 3, prin compania municipală Algorithm Construcții S3.

În 2023, compania din cadrul PS3 a plătit pentru plantele exotice și pentru mentenanță peste 1.8 milioane de lei, către o firmă din Giurgiu – Platinum Plants&More (aceeași firmă care se ocupă și acum de mentenanță).

Factură pentru mentenanța palmierilor și plantelor de la Hala Laminor

Factura a fost emisă la data de 30 octombrie 2023, iar valoarea totală a serviciilor este de 87.871 lei, aproximativ 17.600 euro, pentru mentenanța celor 121 de palmieri și altor 700 de plante de la Hala Laminor, potrivit HotNews.ro.

Sursa: HotNews.ro.
Sursa: HotNews.ro.

Mai exact, mentenanța pentru o lună a celor 700 de plante costă 18.564 de lei, iar mentenanța pentru o lună a celor 121 de palmieri costă aproximativ 6.050 de lei.

Contractul pentru mentenanța plantelor de la Hala Laminor nu este singurul încheiat de compania municipală Algorithm Construcții S3 cu respectiva firmă din județul Giurgiu.

La data de 25 septembrie 2023 s-a încheiat un contract pentru achiziție de plante ornamentale la ghiveci în valoare de 306.500 de lei. Au fost emise două facturi pentru această sumă.

La acest contract s-a făcut și act adițional și au mai fost cumpărate produse în valoare de 369.985 lei, conform unei facturi ce a fost emisă la data de 14 noiembrie 2023. Însă nu se știe ce produse au fost cumpărate, dacă sunt tot plante sau altceva.

Robert Negoiță se laudă cu transparența decizională a Primăriei Sectorului 3, însă contractele nu apar pe site-ul companiei municipale (pagina pare să fie în mentenanță).

Negoiță, despre palmierii din S3: „costă 2 lei, foarte puțin, până într-o mie de lei bucata”

Situația cu palmierii din Sectorul 3 a început în luna mai 2023, când primarul de la S3 a decis să planteze palmieri în Piața Unirii, fără autorizație. Tot acolo a amenajat trotuarele și mai multe spații verzi, tot fără aprobare de la Primăria Municipiului București.

La acea dată, Robert Negoiță a spus că palmierii „costă 2 lei…până într-o mie de lei bucata cu transport și TVA inclus”.

Și, da, costă doi lei, costă foarte puțin, până într-o mie de lei bucata cu transport și TVA inclus. Dacă găsiți un preț mai bun la plante atât de mari, vă rog să-mi aduceți la cunoștință că sunt foarte interesat. Avem garanția că dacă unul moare, va fi înlocuit cu o plantă sănătoasă. Ne dorim nu numai să avem cât mai mult verde, ci și cât mai multă diversitate și cât mai frumos. Palmierii chiar sunt frumoși și am mari speranțe că vor crește mari, vor fi sănătoși și îi vom avea o perioadă lungă, explica Robert Negoiță.

Citește pe HotNews.ro întregul articol despre palmierii de „2 lei” cumpărați de Robert Negoiță.

Cookies