Case ciripite: Cuiburi de păsărele create de designeri români vor împodobi Grădina Botanică. FOTO

de:
28 oct. 2014
1 Afișari
Case ciripite: Cuiburi de păsărele create de designeri români vor împodobi Grădina Botanică. FOTO

Case Ciripite este o campanie inedită de strângere de fonduri dezvoltată de Asociația De-a Arhitectura cu scopul de a susține implementarea cursului de arhitectură în anul școlar 2014-2015
București, 28 octombrie 2014- 12 dintre cei mai importanți arhitecți și designeri din România s-au întrecut în a da formă celor mai frumoase case pentru păsări în baza recomandărilor primite de la partenerul proiectului, Societatea Ornitologică Română. Lucrările au fost expuse pe parcursul a trei zile în cadrul Galeriei Galateca. Înainte de a fi incluse în expoziție, căsuțele au fost licitate, iar suma strânsă (20.000 EUR) va fi folosită pentru finanțarea predării cursului de arhitectură în școlile din România. Ulterior, lucrările arhitecților vor fi expuse în Grădina Botanică din București, unde vor încânta publicul larg.
De-a arhitectura este o asociație, creată de șase arhitecte din România, care își propune dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit în vederea cunoașterii valorilor arhitecturii, design-ului și urbanismului. De-a Arhitectura își propune introducerea în curricula școlară a educației de arhitectură și mediu construit pentru copii, precum și încurajarea și îndrumarea cadrelor didactice în a utiliza mediul construit și arhitectura ca resurse de învățare pentru alte materii.
La sfârșitul lunii august a acestui an a fost aprobată programa școlară pentru disciplina opțională „De-a arhitectura. Educație pentru arhitectură și mediu construit” pentru clasele a III-a și a IV-a. Cursul de-a arhitectura a pornit de la 7 școli și 220 de copii și a ajuns în 2014 la 2500 de copii, 100 de clase din școli de stat, 120 de arhitecți voluntari.
” Cursul de arhitectură se va preda în clasele primare III-IV datorită expoziției Case ciripite, un eveniment ce a adus laolaltă inspirația, creația, arhitectura, natura și educația. Este uimitor ce au reușit să facă toți arhitecții și designerii români implicați în acest proiect și suntem bucuroși că aceste căsuțe vor putea fi admirate de toți vizitatorii Grădinii Botanice”, a declarat Arh. Eliza Yokina. „Toți copiii care vor studia anul acesta arhitectura vor avea un minim bagaj de cultură generală în aceste domenii, care se va completa foarte bine cu celelalte cunoștințe generale dobândite la școală”, a adăugat Arh. Corina Croitoru.
Arhitecții și designerii care au luat parte la acest proiect sunt: AGNES LUKACS (ADENTRO), BOGDAN BABICI (TECON), CORVIN CRISTIAN, CRISTI BORCAN (STUDIOBASAR), EMIL IVĂNESCU (OAR B.), ILEANA SAVESCU (WESTFORTH ARCHITECTURE), MIHAI POPESCU (TWINS STUDIO), MARIO KUIBUȘ (RE-ACT NOW), MARIUS MOGA (ATELIER MASS), OANA COARFĂ (REPUBLIC OF ARCHITECTS), ȘERBAN STURDZA (PRODID), ELIZA YOKINA (SYAA).
Căsuțele ciripite au fost achiziționate de: Antonescu PR & Consulting, CA Immo, Clinica Maria, Coldwell Banker, Delta Glass, Dedeman, M1. Crama Atelier, Richter, Siniat, The Park, Valrom, Velux.

Cookies