LA MINE-N CARTIER

Casa Radio din București ar putea fi refăcută, după 10 ani în care a fost lăsată în paragină

Plaza Centers a semnat în urmă cu aproape zece ani un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale pentru realizarea proiectului de la Casa Radio, numit Dâmboviţa Center, şi care urma să cuprindă spaţii de birouri, un hotel şi un mall, potrivit economica.net.

În 2012, un oficial al companiei declara că speră să demareze construcţia unui clădiri birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 50.000 de mp, ceea ce necesita o investiţie de 50 de milioane de euro.

De la cel anunţ au trecut trei ani şi niciun muncitor nu şi-a făcut aparaţia pe şantier. Faţada clădirii este folosită pe post de panou publicitar. Totuşi, semnalele pozitive din piaţa imobiliară par să impulsioneze decizia Plaza Centers de a începe efectiv construcţia proiectului.

„Vrem să începem lucrările la Casa Radio anul viitor. Vom construi o clădire de birouri de 50.000 de mp, aşa cum aveam în plan”, a declarat Hanan Schraiter, marketing & development manager în cadrul Plaza Centers, pentru economica.net.

Plaza Centers este controlată de Mordechay Zisser, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Israel prin firma Elbit Imaging, care mai deţine pe piaţa locală şi hotelul Radisson Blu din Bucureşti.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button