Casa Poporului şi Ateneul Român vor fi iluminate în albastru, miercuri

de:
01 apr. 2014
1 Afișari
Casa Poporului şi Ateneul Român vor fi iluminate în albastru, miercuri

Ca în fiecare an, pe 2 Aprilie, organizațiile din România se raliază campaniei internaționale „Light It Up Blue”, prin iluminarea în albastru a mai multor clădiri instituționale importante, din București și din țară. La București, Fundația Romanian Angel Appeal, Asociația Învingem Autismul și Asociația Autism România, membre ale FEDRA, au pregătit iluminarea în albastru Parlamentului şi Ateneului Român, iar mâine, de la ora 11.00 va avea loc un marş în parcul Colţea, informeaza Libertatea.ro.

În aceeași perioadă, alte organizațiile membre FEDRA desfășoară acțiuni și manifestații publice în orașele: Baia Mare, Bistrița Năsăud, Brașov, București, Cluj Napoca, Craiova, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Suceava, Tulcea.a etc.

Cookies