Casa Poporului, grandomania unui dictator. Tragedia neștiută a celor care și-au pierdut viața la construirea celui mai mai mare obiectiv civil din lume | INTERVIU

Eforturile pentru construirea Casei Republicii – acum Casa Poporului – impuse de Nicolae Ceaușescu echipelor de la trusturile de construcții, arhitecților, inginerilor, brigadierilor, militarilor în termen și deținuților au fost colosale și, deseori, marcate de teroare.

S-a lucrat cu anii, zi lumină, 18 ore de muncă grea indiferent de anotimp și nu “s-a precupețit niciun efort” pentru ca “indicațiile prețioase” date de dictator, uneori contradictorii sau absurde, să fie puse în practică.

În fapt, Nicolae Ceaușescu nu indica, ci ordona.

“Nicolae Ceaușescu și-ar fi dorit ca edificiul faraonic să fie gata în maxim cinci ani, dar Casa Republicii nu este finalizată nici în prezent”. Pe șantier erau condiții de “lagăr” de muncă

Cezar Petre Buiumaci dedică un spațiu consistent edificării Casei Republicii, în volumul “Orașul Neterminat”, editura Cetatea de Scaun, 2025, cu informații inedite din arhive și mărturii ale celor care au lucrat pe șantierul uriașei construcții. Mai jos, interviu cu Cezar Petre Buiumaci. Informațiile și imaginile obținute în exclusivitate sunt protejate de drepturi de autor și nu pot fi preluate.

„Orașul neterminat”, cartea despre construirea Bucureștiului socialist, vine la Târgul de carte Bookfest

Vineri, 30 mai 2025, de la ora 17.00 va avea loc la Târgul de carte Bookfest București, ediția a XVIII-a, o dezbatere pe tema volumului „Orașul neterminat” la care vor participa alături de Cezar Petre Buiumaci, invitații: prof. univ. dr. Daniel Șandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), prof. univ Silviu Miloiu, director al Centrului de Cercetare a Istoriei și Patrimoniului Cultural „Grigore Gafencu” și Lect. univ. dr. arh. Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților din România Filiala București.

„Din cauza condițiilor de muncă, militarii se îmbolnăveau de pneumonie, bronșită, dizenterie, holeră sau hepatită. 40.000 de militari lucrau la Casa Poporului în 1989”

Cezar Petre Buiumaci în “Orașul Neterminat”: Una din componentele de bază ale realizării Casei Republicii l-a reprezentat armata. Efective importante alcătuite din rezerviști concentrați însumau 20.000 de militari, mulți dintre ei având vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, aduși din toate localitățile țării, de toate etniile și încadrați în acest șantier în funcție de meserii (..) Efectivele umane au ajuns în anul 1989 la peste 40.000.

“Robi pe Uranus”

Condițiile de lucru l-au făcut pe Ioan Popa, autorul volumului “Robi pe Uranus, Cum am construit Casa Poporului”, editura Humanitas, 2012, să denumească șantierul de la Casa Republicii “Lagăr” care “este împrejmuit cu un gard de tăblii metalice înalte și este supravegheat de o pază severă, alcătuită din cadre ale Securității și ale Armatei, care filtrează tot ce intră în șantier, fie că e vorba de persoane ori de mașini sau agregate.

În gardul de fier sunt practicate porți de trecere la distanță de aproximativ două sute de metri una de alta, cu gherete de pază și soldați înarmați, care stau în foișoare. Un numeros corp de gardă este gata de intervenție în orice moment. Aici muncim întreaga zi și seară ne întoarcem în Vitan, așa cum facem acum”.

Acești militari nu erau supravegheați doar la locul de muncă, ci și la cel de odihnă, unii considerând acest regim ca fiind unul asemănător celui de detenție, în care nu lipsea teroarea. Și nu doar militarii simțeau aceasta:

Existau ingineri tineri înjurați, scuipați și bătuți de inginerii șefi sau de arhitecți. Li se da cu dosarele în cap, sunt scoși din birouri pe timpul ședințelor care se țin jos, în barăcile de lemn, sau uneori la cotele de sus, în niște camere speciale. Acolo se aud mereu răgetele șefilor, strigăte și insulte.

În Uranus, omul este redus pur și simplu la dimensiunile propriului ecuson, călcat în picioare sau aruncat la coșul de gunoi. Cine are aici simțul onoarei este pierdut. El trebuie să-și caute o altă patrie și de multe ori o altă viață. (mărturie din volumul “Robi pe Uranus” în “Orașul Neterminat”, pagina 508).

Casa Poporului și dramele neștiute de la construirea ei

„La nivelul anului 1988 au fost raportate peste 150 de accidente grave de muncă din care 30 mortale: 25 de militari, 2 subofițeri, 2 locotenenți și 1 locotenent major”

B365: Cezar Petre Buiumaci, ce program de lucru aveau militarii? Au fost accidente, se consuma alcool? Care era relația dintre militarii/muncitori și arhitecți/ingineri?

Cezar Petre Buiumaci: Armata a avut un rol esențial în întreaga economie comunistă, de la implicarea acesteia în situații de urgență, în cazul calamităților naturale sau ale accidentelor de anvergură, la agricultură și construcții. Dar în cazul Casei Republicii existau două categorii de soldați: cei care asigurau paza armata a obiectivului și cei care munceau la construirea acestuia.

Programul de lucru era unul specific zonelor economice amintite de “zi lumină”, având 18 ore indiferent de anotimp. La nivelul anului 1988 de exemplu, au fost raportate peste 150 de accidente grave de muncă din care 30 mortale: 25 de militari, 2 subofițeri, 2 locotenenți și 1 locotenent major. Consumul de alcool nu era doar cauză a multor accidente de muncă, ci și a nesubordonării și a actelor de agresiune și vandalism.

“Dealul Arsenalului a fost practic ras, a dispărut un mare cartier bucureștean, un stil de viață patriarhal, specific Bucureștilor”

B365: Cât timp a durat construirea Casei Poporului și ce a presupus edificarea imensei construcții? Ați aflat date despre cât a costat?

Cezar Petre Buiumaci: Fac o precizare: numele oficial al clădirii este Casa Republicii, denumirea de Casa Poporului este dată undeva în primele luni postdecembriste, atunci când nu se știa cum să fie identificată și a rămas așa.

Despre construirea acestei clădiri sunt mai multe aspecte, în primul rând tema de proiectare, cum trebuia să arate, iar pentru acest lucru a fost organizat imediat după cutremurul din martie 1977 un concurs de soluții la care au participat echipe conduse de toți marii arhitecți ai țării.

Un nou set de proiecte a venit în noiembrie aceluiași an, cu alte 18 propuneri pentru Casa Republicii. Dar aceste propuneri nu au fost pe placul lui Nicolae Ceaușescu care a solicitat noi variante. A fost stabilit Dealul Arsenalului sau Uranus pentru amplasament, deal care a fost practic ras. A dispărut un mare cartier bucureștean, un stil de viață patriarhal, specific Bucureștilor, cu o serie de obiective economice, sportive și religioase.

Cezar Petre Buiumaci: Problema nu se referă doar la Casa Republicii, ci la întregul complex de clădiri care a urmat, de la Muzeul Muzeelor, la Ministerul Apărării, Hotelul Delegațiilor, Casa Științei, Biblioteca Națională, care au condus în final la demolarea a numai puțin de patru cartiere, însumând aproximativ 700 hectare, demolarea și translatarea de case si clădiri de cult, demolarea de edificii de cultură, educație sau sănătate, doar pentru a pune în practică un plan de reconfigurare a orașului în pași mici.

“Nu am făcut un calcul asupra costurilor totale ale acestui obiectiv, dar ne putem face o idee din suma atribuită anului 1988, care se ridica la 91 milioane dolari americani, în echivalentul în lei”

Cezar Petre Buiumaci: La sumele acestea trebuie să adaugăm costurile pe care le-au reprezentat demolările, mutările, pierderile legate de acestea, construirea de noi locuințe pentru cei demolați, relocările din domeniul economic, educației, sanitar sau cu translarea bisericilor.

Cred că totalul se ridică la o sumă amețitoare, am citit într-un ziar postdecembrist că suma s-ar fi ridicat la aproape două miliarde de dolari americani, însă nu pot nici confirma nici infirma aceste date pentru că nu le-am regăsit în documentele studiate.

În orice caz, sumele care apăreau în planificare nu corespundeau cu cele din teren, astfel că existau permanente suplimentări financiare pe etape de lucru însoțite de dese devansări ale sumelor planificate.

“Nicolae Ceaușescu și-a dorit să construiască palatul politico-administrativ într-un loc sigur la cutremur”

B365: De ce a ales Nicolae Ceaușescu Dealul Arsenalului drept loc pentru clădirea continuu supradimensionată? A avut de la bun început o viziune asupra viitoarei construcții? Știa cum vrea să arate? Din ce s-a inspirat?

Cezar Petre Buiumaci: Nicolae Ceaușescu a dorit un loc sigur la cutremur, pentru că toate edificiile în care puterea își desfășura activitatea suferiseră serios în timpul seismului, unde să construiască un palat politico-administrativ în care să adune toate instituțiile puterii de partid și de stat și care să nu aibe în apropiere alte construcții. Așadar, un obiectiv izolat și care să nu presupună în același timp costuri mari cu demolările.

Amplasamentul inițial al fost la podul Eroilor, pe un teren al armatei unde era un hipodrom și care nu presupunea demolări ale unor construcții importante. Pe acest loc a fost construit ulterior imobilul destinat Muzeului Național și pe care îl cunoaștem cu denumirea populară de Casa Radio.

Ulterior, se pare că i-au fost aduse la cunoștință studiile conform cărora zona dealul Arsenalului era cea mai sigură din punct de vedere al protecției la seism și astfel a fost mutat locul în care a fost construită Casa Republicii.

“Industrii întregi lucrau pentru obiectivul Casa Republicii, la care se adaugă echipe ale trusturilor de construcții, brigadieri, militari în termen și deținuți”

B365: Cine a lucrat la Casa Poporului și cât de mare a fost numărul muncitorilor, al constructorilor?

Cezar Petre Buiumaci: Obiectivul Casa Republicii s-a aflat în grija instituției denumită “Gospodăria de partid” și la ridicarea acestuia aș putea spune că a lucrat toată lumea. Chiar dacă „obiectivul C 200” a intrat în atribuțiile de proiectare ale Institutului „Carpați”, acest obiectiv trebuie privit în ansamblul său, cu tot ceea ce s-a proiectat și construit în jurul său, pentru erau parte a acestui mare proiect de transformare al orașului și nu putem vorbi de ele independent.

Cezar Petre Buiumaci: Avem obiectivele amintite anterior și marele bulevard denumit Calea Victoriei Socialismului, cu ansamblurile de blocuri de tip cortină care mascau existența vechilor cartiere bucureștene. Ne găsim într-o situație de tip spirală în care industrii întregi lucrau pentru acest obiectiv. Mai mult decât atât, trebuie să ne gândim la faptul că pentru cei ale căror locuințe erau demolate se construiau blocuri noi în care să fie mutați. Astfel că se crea și o falsă criză a spațiului locativ în plin proces de construire.

Pentru realizarea „obiectivului C 200” s-a constituit un colectiv mixt la Comitetul de Stat al Planificării din care făceau parte Institutul de Proiectari „Carpați”, Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlul Gospodăririi Fondurilor Fixe, Ministerul Economiei Forestiere și al Materialelor de Construcții, Ministerul Industriei Construcției de Mașini și Ministerul Industriei de Mașini-Unelte, Electromecanică și Electronică.

Acest grup de lucru trebuia să ia măsuri de creare a stocurilor de materiale, de deschidere a carierelor de marmură și piatră de construcții, de proiectare și execuție, a mașinilor, utilajelor, instalațiilor, aparatajelor, cât și a materialelor noi de construcții, pentru ca în luna martie 1983 să se organizeze o expoziție cu toată gama de materiale, utilaje și echipamente solicitate.

Ministerele și instituțiile în cadrul cărora își desfășurau activitatea secții de proiectare specializate urmau să pună la dispoziția Institutului „Carpați”, pentru detașare ori transfer, personalul specializat în proiectarea unor părți din proiecte. Toate trusturile de construcții din țară au detașat muncitori în București pentru realizarea acestor obiective.

La Casa Republicii lucrau echipe ale trusturilor de construcții, brigadieri, militari în termen și deținuți și cu toate acestea, Nicolae Ceaușescu era nemulțumit de ritmul în care înaintau lucrările, de termenele permanent depășite pentru că volumul de muncă era nemaiîntâlnit și voința acestuia depășea posibilitățile.

În 1977, Nicolae Ceaușescu a văzut nu mai puțin de 18 machete, 18 propuneri pentru viitoarea Casă a Republicii

B365: Au existat mai multe proiecte și machete, de ce se răzgândea mereu Nicolae Ceaușescu în privința lor?

Cezar Petre Buiumaci: Da, au existat mai multe proiecte, am amintit că în 1977 în noiembrie au fost prezentate nu mai puțin de 18 propuneri și toate acestea se înfățișau sub forma unor machete. Nicolae Ceaușescu se răzgândea frecvent pentru că nici el nu știa de fapt ce dorește și aducea adăugiri permanente la proiecte, atât la Casa Republicii, cât și la Calea Victoriei Socialismului.

B365: În ce stadiu de definitivare se afla Palatul Republicii în decembrie 1989? Ce a rămas neterminat? Când urma să fie inaugurat?

Cezar Petre Buiumaci: Nici alte obiective din acest mare complex nu au fost finalizate. Așa cum este cazul Casei Academiei, iar altele au rămas la stadiul de ruină, așa cum sunt Muzeul Național de Istorie, a cărui destinație a fost deturnată, sau sediul Festivalului Național Cântarea României, rămas la stadiul de fundație la nivelul zero. Biblioteca Națională fiind dată în folosință abia în anul 2012.

“Casa Republicii este o rană pe harta orașului, o agresiune asupra Bucureștiului, în numele căreia a fost distrus și destructurat într-o manieră în care nu mai poate fi refăcut”

B365: Ce reprezintă azi Casa Poporului pentru București și pentru români? Dar pentru turiștii străini?

Cezar Petre Buiumaci: Casa Republicii este, în prezent, sediul puterii legislative, adăpostind cele două camere ale Parlamentului și primind în acest sens și numele de Palatul Parlamentului și aici vedem o schimbare simbolică de denumire, chiar dacă scopul este oarecum același.

Este simbolul unui regim care a înfometat o țară pentru a-și atinge scopuri propagandistice și despre care se poate spune că i s-a tras sfârșitul prin intrarea în această spirală a construcțiilor din care nu se vedea nici o ieșire.

Trebuie să avem în vedere că pe lângă aceste obiective amintite, Bucureștiul era un imens șantier în care se construiau blocuri, se extindeau întreprinderi și rețeaua de metrou și se sistematiza Dâmbovița.

Este cel mai mare obiectiv civil din lume, de dimensiuni faraonice care atrage în mod excepțional turiștii care află de acesta de la agențiile de turism și care doresc să-l viziteze și să vadă grandomania unui dictator.

Vezi și: EXCLUSIV | Demolări și praf apocaliptic. Cum a fost construit Bd. Victoria Socialismului, azi al Unirii. Neștiuta istorie a arterei faraonice a lui Ceaușescu și a faimoaselor fântâni

“Orașul neterminat” – Micul Paris era planificat să devină Mica Moscovă. Cum a fost construit Bucureștiul socialist și istoria cartierului-dormitor Dristor I INTERVIU