Casa milionarului A. Velleanu. La 15 ani de la dispariția sa neelucidată, testamentul, în care indica Parchetului București cine-l va asasina, a fost descoperit în Arhiva trimisă cu Tezaurul țării la Moscova în 1916
Casa milionarului A. Velleanu. La 15 ani de la dispariția sa neelucidată, testamentul, în care indica Parchetului București cine-l va asasina, a fost descoperit în Arhiva trimisă cu Tezaurul țării la Moscova în 1916 .Foto: Antoaneta Dohotariu.
Există și azi o prea frumoasă casă pe Calea Călărași 65, cu muze pe fațadă, dar fără noroc pentru proprietar, cum se va dovedi aici, cu medalioane sculptate, mascaroni și amorași, cu uși și tavane pictate. O vilă reprezentativă pentru arhitectura bucureșteană de sfârșit de secol al XIX-lea, de un eclectism fermecător.
În 2024, Storia Imobiliare anunța scoaterea la vânzare a unei „case monumentale”, ce datează din 1887, “în care a locuit Aurel Velleanu, reprezentant al unei familii din elita bucureșteană”.
Sursa imaginii: Ana Rubeli, aiciastat.ro, Storia Imobiliare.Foto: Antoaneta Dohotariu.
Cronica unei morți anunțate. Aurel Velleanu și-a bănuit sfârșitul și a lăsat un document în care spune cine crede că-l va asasina și de ce. Scrisoarea a fost descoperită întâmplător, după 15 ani de la dispariția sa misterioasă
Plecând de la un ciot de informație, am vrut să aflăm cine a fost cu adevărat Aurel Velleanu, să-i conturăm personalitatea care a creat o reședință atât de spectaculoasă, în care până și canaturile ușilor sunt pictate cu chipurile lui Mozart, Beethoven, Chopin, Rafael, Michelangelo.
A fost muzician? Poet? Artist? Cine a fost? Cum a trăit și cum a murit, ce poveste ascunde această casă uimitoare?
După cercetări aprofundate, surpriza te lasă fără cuvinte. Am descoperit o istorie demnă de un thriller de tip crime movie, povestea unui rentier milionar care, pur și simplu, în ziua de 23 martie 1920, a dispărut fără să lase vreo urmă. Aurel Velleanu avea 50 de ani, nu era căsătorit, nu avea copii, și era foarte bogat.
Am aflat că trăia retras în vila sa extraordinară și, după dispariție, rudele de sânge aveau să se bată aprig pe averea sa compusă din: casă în strada Călărași 63-55, casă în Popa Soare 2, casă în str. Sfinților, imobil în Lipscani 63, bijuterii, peste un milion de lei în numerar la B.N.R și alte bunuri de mare valoare.
Casa din Popa Soare.Foto: Antoaneta Dohotariu.Proprietatea Velleanu se află la intersecția Calea Călărași cu strada Popa Soare. În imagine, fațada casei mamei sale, Alexandrina, de pe Popa Soare.
15 ani după dispariția sa, în 1935 când o parte din Arhivele României (trimise la Moscova în timpul Primului Război Mondial împreună cu Tezaurul țării, în timp ce Capitala era ocupată de trupele germane) s-a întors la București, într-o ladă a fost descoperit un Testament și o scrisoare adresată Procurorului Șef al Parchetului București.
Un document crucial, redactat în două exemplare, scris și semnat de Aurel Velleanu, în care acesta descrie ce simte, de ce crede că va fi omorât, ce argumente are, și pe cine bănuiește că-i va lua viața. Pe baza acestui act, ancheta privind dispariția sa a fost reluată.
Sfârșitul milionarului Aurel Velleanu, “Baltagul” în variantă urbană, bucureșteană
Mai jos, vă prezentăm destinul tragic al milionarului rentier Aurel Velleanu, reconstituirea zilei în care a dispărut, așa cum a fost stabilită de anchetatori, cine erau persoanele care l-au văzut ultima dată, prezentarea celor 3 Testamente găsite în minunata sa casă și, mai ales, conținutul scrisorii descoperite în lăzile recuperate de la Moscova. Documentul misterios care avea să schimbe radical cursul anchetei.
Sursa imaginii: Ana Rubeli, aiciastat.ro, Storia Imobiliare.Foto: Antoaneta Dohotariu.
Vila milionarului de altădată Aurel Velleanu a fost scoasă la vânzare pentru suma de 1,1 milioane euro
Rentierul îndrăgostit de frumos era fiul Alexandrinei Velleanu și Ștefan Velleanu (1840-1886), profesor la Facultatea de Medicină din București. Unele surse spun că Aurel Velleanu ar fi fost medic, înainte de a deveni un prosper rentier.
Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa această vilă remarcabilă care are elemente arhitecturale și decorative unice: sobe de Meissen, un tavan pictat și medalioane cu personalități ale culturii universale pictate pe canaturile ușilor, stucaturi.
Pe fațada dinspre stradă, monograma “WA” ne indică inițialele proprietarului aristocrat, iar pe frontonul triunghiular al fațadei dinspre curte, pe unde se asigura accesul în partea de reprezentare a casei, se află un medalion sculptat, încadrat de doi amorași, sub care stă scris cu majuscule numele “Aurel”.
Putem presupune că medalionul îl înfățișează chiar pe proprietar. În plus, fațada este dominată de un mascaron cu chip de zeu, posibil Neptun, și de două figuri feminine înaripate ce reprezintă zeițele Victoriei. Decorațiunile vegetale cu lauri și ghirlandele simbolizează cornul abundenței, iar fereastra amplă de la intrarea principala asigura luminozitate spațiului, anunța Agerpres în prezentare casei pentru Storia.
Sursa imaginii: Ana Rubeli, aiciastat.ro, Storia Imobiliare.Foto: Antoaneta Dohotariu.
Casele Alexandrinei și Aurel Velleanu, mamă și fiu, două reședințe apropiate, proiectate în stil eclectic
Deși concepute probabil de arhitecți diferiți, vila de la numărul 59 manifestând mai mult echilibru în etalarea decorației, casele ce au aparținut Alexandrinei și fiului său, Aurel Velleanu, prezintă numeroase similitudini.
Casele Alexandrinei și Aurel Velleanu, mamă și fiu, două reședințe apropiate, cu curte comună, proiectate în stil eclectic la sfîrți de secol al XIX-lea. Foto: Antoaneta Dohotariu.
Locuința propriu-zisă, ce se desfășoară spre stradă, dezvoltă în jurul unui hol central acoperit de un luminator șase încăperi principale: salonul, biroul, sufrageria, dormitoare. Dependințele multiple ce se leagă printr-un culoar de corpul principal se dezvoltă într-un corp secundar ce prelungește în retragere casa spre curte.
Sursa imaginii: Ana Rubeli, aiciastat.ro, Storia Imobiliare.Foto: Antoaneta Dohotariu.
“Decorația interioară este definită de plafoanele pictate ale holului, de ușile pictate și geamurile decorate prin matizare cu motive clasicizante”
Holul casei păstrează pe plafonul octogonal un decor caracterizat de prezența ghirlandelor și de cornuri ale abundenței, grotteschi. Intrarea este puternic subliniată de o deschidere tripartită cu supralumină încadrată în pilaștri corintici, surmontată de muze și un fronton cu îngeri și lauri.
Sursa imaginii: Ana Rubeli, aiciastat.ro, Storia Imobiliare.
Arhitectul Paul Petricu (conform autorizației de construcție nr. 43/1887), autor al proiectului, a prevăzut în sufragerie lambriuri în care se mai păstrează elemente de mobilier integrat
Construcțiile nu prezintă probleme deosebite de structură, dar actualii proprietari nu au mijloacele și nici nivelul cultural care să le permită o întreținere adecvată, scria Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice în anul 1990, BCMI, 1990.
Sursa imaginii: Ana Rubeli, aiciastat.ro, Storia Imobiliare.
Context. Cum a fost descoperită scrisoarea în care Aurel Velleanu anunța autoritățile numele celui care intenționa să-l omoare. Milionarul, aidoma multor bucureșteni înstăriți, și-a trimis documentele de valoare la Moscova, odată cu Tezaurul României
La 21 decembrie 1916, au plecat către Moscova 1738 casete cu aur ale Băncii Naționale a României, în valoare de aproximativ 315 milioane de lei, adică 91,32 tone de aur (lingouri și monede), care au fost încărcate în 17 vagoane de tren, împreună cu bijuterii ale Reginei Maria, arhive și valori ale B.N.R. Printre ele se afla și testamentul lui Aurel Velleanu.
În iulie 1917 a plecat al doilea transport: în 3 vagoane de tren au fost încărcate 188 de casete ale B.N.R, care cuprindeau aur în valoare de 574.523.57 lei, adică, 0,16 ține și titluri, efecte, valori, depozite, parte din Arhive, cărți, opere de artă și actele lor, valori ale C.E.C.
Astfel, în total, în primul și cel de-al doilea transport s-au aflat 91, 48 tone de aur. Peste o jumătate de an, autoritățile bolșevice au confiscat Tezaurul României, inclusiv Tezaurul Băncii Naționale, declarându-l “intangibil pentru oligarhia română”, dar asumându-și “răspunderea de a păstra acest tezaur pentru a-l preda în mâinile poporului român”.
În 1935 și în 1956 au fost restituite o parte din Arhivele și bunurile cu valoare istorică și artistică ce fac parte din patrimoniul cultural al României.
Sursa imaginii: Ana Rubeli, aiciastat.ro, Storia Imobiliare.Foto: Antoaneta Dohotariu.
1935, 14 iulie. Ziarul „Curentul”, patronat de Pamfil Șeicaru, publica un articol exploziv cu titlul “Din Arhivele de la Moscova apare spectrul milionarului Velleanu, asasinat acum 15 ani. Dosarele găsite sunt în cercetarea Parchetului din București”
Scriam acum câteva săptămâni, când se anunțase încărcarea, la Odessa, a arhivelor evacuate la Moscova, că vasul Principesa Maria aduce, în lăzile conținând Arhivele, o serie de surprize pentru toți cei ce au traficat, îmbogățindu-se, o situație ce se credea definitivă.
Erau lăzile evacuate la Moscova în decembrie 1916, titluri de rentă în contul cărora s-au liberat, după război, doar pe o cerere de multe ori, formularea ei constituind singura bază, duplicate care au permis multora să pășească în viață pe un picior pe care situațiunea lor antebelică nu le-ar fi permis-o.
Nu știm dacă Ministerul de Finanțe, odată desfăcute lăzile, va fi pornit să facă verificarea titlurilor conținând duplicatele eliberate, scrie Curentul.
Mai jos, păstrăm și cităm aproximativ investigația jurnaliștilor de la “Curentul” anului 1935, cazul Velleanu fiind prezentat în foileton citit cu sufletul la gură de bucureșteni.
“Lăzile de la Moscova au ținut să ne facă o mare surpriză. O ladă, am putea spune, s-a transformat în sicriu pentru a se deschide și a apare din ea spectrul acelui care a fost milionarul Aurel Velleanu”
Atât s-a putut stabili: că Aurel Velleanu, în ziua de 23 martie 1920, a plecat la ora 10.30 dimineața de la locuința sa din Calea Călărași 65, la dl. avocat Naumescu, în strada Biserica Enei. Velleanu a spus avocatului sau că nu poate lua parte la procesul pe care îl avea la tribunal, în duminica după-amiază a aceleași zile. De acolo a plecat la ora 1.30 și de atunci nu se mai știe nimic de dânsul.
În ce privește viața ce o ducea, fiind audiat personalul de serviciu, una din femei a declarat:
Boerul era o fire tăcută. De 7 ani, de când sunt în acest serviciu, nu a schimbat niciodată nu noi decât câteva vorbe pe zi. Treceau zile de-a rândul, fără să spună decât “bună ziua” când pleca.
Înainte de război, boerul era mai vesel. Petrecea uneori până la 3 noaptea prin oraș. După război, era mai tacut și ieșea mai rar din casă, spunând că e în doliu după o mătușă a sa. Acasă nu primea pe nimeni, nici ziua, nici noaptea. Scrisori însă primea zilnic, dar nu știu de unde, căci cheia de la cutia lor o avea boerul.
Sursa imaginii: Ana Rubeli, aiciastat.ro, Storia Imobiliare.
“A doua servitoare a declarat că ea crede că Velleanu s-a sinucis, urmând astfel soarta tatălui și fratelui lui”
Amicii și cunoscuții au observat că Aurel Velleanu nu-și mai face apariția nicăieri în locurile din București unde prezența lui era obișnuită. Investigațiile n-au dus la niciun rezultat. S-a crezut, la început, că Velleanu ar fi fost plecat cine știe unde și din ce motiv financiar, undeva în provincie.
Tatăl lui Aurel Velleanu, Ștefan, a fost profesor la Facultatea de Medicină. A murit la doar 46 de ani, o servitoare spune pentru „Curentul” că s-ar fi sinucis.
“În tot noianul de zvonuri, o singură informație precisă s-a putut stabili, aceea că milionarul Velleanu a plecat în dimineața zilei de 20 martie, cu 3 zile înainte de dispariție, spunând că se duce la vânătoare, undeva în Moldova. Servitoarea lui n-a putut spune mai multe”
O femeie bătrână s-a prezentat însă d-lui inspector Nicu Pop, pe atunci șef al Siguranței Bucureștiului, actualmente pensionat, declarând că este în serviciul rentierului Aurel Velleanu, în vârstă de 50 de ani, proprietarul unui frumos imobil din Calea Călărași 65, și că de 3 zile stăpânul ei a dispărut fără urmă.
De obicei, Velleanu, care ducea o viață sobră, obișnuia să colinde împrejurimile Capitalei, însă niciodată nu întârzia mai mult de două zile. Cum pe atuncea se săvârșiseră mai multe asasinate în București, dl. inspector Pop a însărcinat cu cercetarea acestui caz pe dl. Jean Ionescu, atunci șeful Brigăzii de Cazuri Speciale, actualmente șeful Poliției Băncii Naționale (în anul 1935, n.n).
Primul lucru pe care l-au făcut anchetatorii a fost descinderea la locuința dispărutului.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
În casă totul era la cea mai perfectă ordine. Niciun indiciu în legătură cu plecarea lui Velleanu. Interogate, bătrâna menajeră și o servitoare „n-au putut da nicio relație”
Încă de la început anchetatorii s-au văzut în fața unui caz misterios și foarte greu de elucidat. Nu se putea anticipa dacă rentierul a fost ucis spre a fi jefuit „sau numai sechestrat undeva și violentat pentru a da parale”.
Printre scrisorile găsite în casă, o bună parte aveau ca semnatar o doamnă din înalta societate, care îi dădea lui Velleanu sfaturi să trăiască retras de toată lumea care caută să-l speculeze și să facă economii.
Velleanu nu era un om cheltuitor și orice cheltuială se făcea, de altfel, nu se putea face simțită în bilanțul averii sale, care se închidea anual cu însemnate venituri.
Legitima întrebare ce și-au pus-o anchetatorii a fost: De ce atâta grijă, din partea acestei doamne, pentru averea lui Velleanu? Întrebarea ridica o mare suspiciune. Cercetările de atunci s-au axat pe relația dintre Velleanu și această doamnă.
Foto: Antoaneta Dohotariu.
“După o săptămână de cercetări intense, dl. comisar Jean Ionescu a putut stabili că în ziua dispariției, Velleanu a putut fi văzut la Capșa în anturajul unei doamne foarte cochete”
În după amiaza aceleași zile, Velleanu a fost văzut singur la Șosea iar seara, din nou, în anturajul aceleași doamne. Cine era doamna și ce legături avea cu Velleanu, fiind știut că rentierul singuratic n-a fost văzut în anturajul altcuiva?
Sursa imaginii: Ana Rubeli, aiciastat.ro, Storia Imobiliare.
“Raziile făcute de Poliție în fiecare seară prin cartierele periferice ale Capitalei n-au avut decât darul de a umple beciurile Poliției cu nevinovați”
S-a ajuns la maximum, se primeau peste 1000 de scrisori și în fiecare din ele se indicau persoane asasine. Anchetatorii se deziluzionaseră. Cele câteva indicii, prețioase la început, s-au spulberat repede și, după 3 luni, afacerea era ca de la început.
Afacere penală, bănuiala unei crime. În casa lui Aurel Velleanu au fost găsite 3 Testamente
La prima descindere la locuința lui Velleanu au fost găsite 3 testamente, închise în plicuri galbene, având câte 6 sigilii și datate 20 noiembrie 1919. Unul din aceste plicuri avea mențiunea să fie deschis la Tribunal, în prezența unui efor al Spitalelor Civile și în prezența d-lui avocat Niculae Naumescu din strada Vasile Conta 18. Pe al doilea plic era menționat să fie predat d-lui avocat Naumescu sau moștenitorilor săi și, în sfârșit, cel de-al treilea testament nu avea nicio indicație.
“Cele 3 testamente nu puteau fi însă deschise oficial pe simplul motiv că moartea d-lui Velleanu nu era dovedită”
Totuși, magistratul instructor crezând că, eventual, conținutul testamentelor l-ar putea duce la descoperirea adevărului a procedat la deschiderea lor.
Constatând însă că ele nu conțin elemente revelatorii a pus testamentele în plicuri oficiale și le-a predat instanței civile care a regulat succesiunea domnului Aurel Velleanu. În căutarea sa se fac sondagii în lacul Herăstrău, fără rezultat.
La câteva zile după dispariție apare Alin Constantinescu, cunoscut morfinoman, care face denunț Parchetului arătând că Velleanu ar fi fost asasinat și corpul lui aruncat în lacul Herăstrău, având legat o piatră pentru a împiedica ridicarea cadavrului la suprafață.
Cu Aurel Velleanu dispărut, pe fir intervine Cordella Tașcă, nepoata sa de văr, care are pretenții asupra averii
Simultan cu sesizarea instanței penale, la 28 martie 1920, d-na Cordella Tașcă din bd. Carol 55 cere secției I-a a Tribunalului București, în calitatea sa de nepoată de văr a lui Velleanu și având vocațiune la succesiunea acestuia, să se numească un curator asupra întregii averi a d-lui Aurel Velleanu.
La două zile după asta, Tribunalul dă un jurnal prin care îl numește curator al întregii averi pe dl. avocat Gheorghe Tașcă, soțul petiționarei.
Pe baza acestei delegațiuni, Tașcă preia imediat administrarea averii lui Aurel Velleanu compusă din următoarele imobile: casă în strada Călărași 63-55, casa în Popa soare 2, casă în str. Sfinților și imobil în Lipscani 63.
În același timp preia de la domnii avocați Jean Th. Florescu și Niculae Naumescu diferite sume de bani și bijuterii ce fuseseră găsite în casa d-lui Velleanu la primele percheziții plus o serie de chitanțe de la Banca Națională unde Velleanu avea 1.280.000 lei în numerar.
“Nepoata lui Aurel Velleanu, Cordella Tașcă, se ceartă cu restul succesorilor de sânge: Ștefan Ionescu din bd. Dinicu Golescu, Varvara Florianu din Elefterie 27 și Timotei Dumitrescu”
În 1920, Eforia Spitalelor Civile cere Tribunalului să procedeze la facerea formalităților pentru declararea absenței d-lui Aurel Velleanu, la care se opune d-na Cornelia Tașcă. După mai multe amânări, Eforia Spitalelor izbutește la 16 sept. 1925 să fie declarată oficial absența d-lui Velleanu.
“Prin testament, Aurel Velleanu instituia legatară universală a întregii sale averi pe Eforia Spitalelor Civile din București, cu scopul de a fi utilizată la îngrijirea bolnavilor”
Cu toată opunerea succesorilor de sânge, uniți acum contra Eforiei, Tribunalul dă, la 3 martie 1926, un jurnal prin care pune Eforia în posesia întregii averi a d-lui Velleanu și, astfel, lasă întunericul să cadă mai compact asupra dispariției sale.
“Și iată că, din întunericul lăzilor evacuate în timpul războiului în întunecata Rusie, apare, pe neașteptate, un alt testament al d-lui Aurel Velleanu”
Un testament, de obiceiu, nu conține decât voința supremă a celui ce se gândește la moarte. Omul, în astfel de împrejurări, se situează pe patul morții, lăsând uitării toate neplăcerile și vorbind numai de bine.
Lăzile aduse de la Moscova nu conțin numai testamente obișnuite, din ele a apărut și spectrul lui Aurel Velleanu, care cu mâna întinsă și crispat indică drumul ce trebuie urmat de autorități pentru dovedirea și sancționarea celor vinovați de dispariția lui.
Pe plicul ce conține Testamentul se afla următoarea mențiune:
Subsemnatul, Aurel Velleanu, dispun ca după încetarea mea din viață, averea mea să aibă următoarele destinațiuni:
Instituției, legatară universală, Eforia Spitalelor Civile din București cu întreaga mea avere pentru a servi la îngrijirea bolnavilor.
Eforia va avea următoarele obligațiuni: 1. Va plăti lunar 3000 de lei mătușei mele, d-na Zoe Manu, tot timpul vieții sale. 2. Va plăti o singură dată 5000 de lei d-lui dr. Ioan Tomescu, fiul lui Alexandru Tomescu. 3. Idem, 3000 de lei d-lui Radu Ionescu, îngrijitorul fostei mele proprietăți de la Balta Albă, Râmnicu-Sărat.
“Toate obiectele utile, bijuterii, mobilier, etc., le las mătușii mele Zoe Manu. Toate efectele cu titluri, rente, scrisori funciare, obligațiuni județene, le las Eforiei Spitalelor Civile”
Eforia va avea obligațiunea de a-mi ridica un monument la mormânt, cu care se va cheltui între 50-100.000 de lei.
Urmează descrierea averii imobile și actul se încheie cu mențiunea că “acest testament anulează pe acela făcut în martie 1911”, “făcut la 21 octombrie 1912, semnat și scris de Aurel Velleanu în 43 de rânduri”.
O altă scrisoare-testament este adresată, personal, Procurorului General. Aurel Velleanu indică numele presupusului său ucigaș: Andrei Popovici, un fost coleg de liceu
Domnule Procuror,
În cazul când moartea mea ar fi provocată de Andrei Popovici, fiul, vreau ca justiția să știe că această crimă a fost comisă cu voință și premeditată. Următoarele argumente mă fac să am această convingere.
În ziua de 12 mai 1911, fiind acasă la Andrei Popovici el îmi propune să scriu un testament în favoarea lui. După mai multe glume, am scris cu creionul pe o bucată de hârtie din care se fac pachetele de testament, făcut în glumă, lucruri ce nu au nicio valoare.
La plecare am vrut să iau acea hârtie, însă dânsul s-a opus din toate puterile zicându-mi: “Tot poate să servească la ceva, deoarece este scrisă, iscălită și datată de tine. Cu câteva modificări, s-ar putea face un testament destul de bun”.
În ziua de 15 mai, ducându-mă din nou la Andrei Popovici, dânsul mă sfătuiește să cumpăr un revolver automat, sistem nou de 12 mm, zicându-mi să mergem împreună la magazinul Zissman.
În ziua de 16 mai mă duc cu el să cumpăr revolverul cu cartușe care se potriveau numai la revolverul cumpărat de mine, dânsul nu avea altul la fel.
La ieșirea din prăvălie îmi spune să vin în curând la dânsul acasă ca să încercăm revolverul cumpărat de mine. Toate aceste indicii mă făceau să bănuiesc că are intenții rele și am evitat să mă duc la dânsul.
În ziua de 18 mai, Popovici vine la mine acasă și mă întreabă de ce nu am venit la dânsul să tragem cu revolverul. Am răspuns că vremea era prea rea iar dânsul îmi spune: „Puteai să vii azi”. „Azi mi-am făcut testamentul”, am răspuns eu.- „Dar ai mai făcut unul în favoarea mea”, zice el. -„Am făcut altul mai bun în favoarea altora”, i-am spus.
După acest răspuns, Popovici păru foarte contrariat.
“În zilele de 19, 20, 21, 22, 23 și 24 mai, el a venit mereu la mine, în unele din aceste zile nu eram acasă, în altele nu l-am primit”
La 24 mai a venit iar să vin la el să încercăm revolverul. Lui Popovici nu i-am încredințat niciodată niciun testament ce poate fi luat în serios și nu am avut niciodată intenția să-i las vreo parte din averea mea. Dânsul crede că s-ar putea servi de iscălitura mea, transformând ceea ce am scris în glumă, cu creionul.
Singurul testament valabil este cel ce se va găsi în această cutie, acest testament este făcut în dublu exemplar.
“În cazul când Andrei Popovici și-ar executa planul, vreau ca această scrisoarea să fie citită în ședință publică, atunci când va fi judecata”
Cu Popovici am fost coleg de liceu și de atunci până acum am fost prieteni. Această scrisoarea este scrisă în dublu exemplar, cealaltă se află la domiciliul meu din Popa Soare numărul 2.
În concluzie, rudele de sânge s-au ales cu praful de pe tobă, Eforia Spitalelor Civile a tras lozul cel mare, dar încă nu am aflat dacă i-a ridicat lui Aurel Velleanu „monument la mormânt”, cum a dispus acesta prin testament.
Cât despre Andrei Popovici, domnul insistent cu revolverul, vă spunem în curând dacă a fost dovedit drept ucigașul unui om cultivat care avea odată o casă frumoasă, cu muze care nu i-au purtat deloc noroc. O casă pe care scria „Aurel”.
Fațada cu cu monograma AW. Foto: Antoaneta Dohotariu.
„Casa milionarului Aurel Velleanu” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare.
Prea ruptele șine de tramvai de pe Calea Călărași, pe unde circulația tramvaielor a fost suspendată tocmai din cauza stării proaste a căii de rulare, vor intra în reabilitare. Și, cum se
Șinele de pe Calea Călărași sunt rupte, plus au chiar și gropi. Tramvaiele circulă cu dificultate pe acolo, iar călătorii sunt scuturați când se trece pe acea șină care are nevoie de
Incident tragic în traficul din București, marți seară, 16 decembrie: Unui șofer i s-a făcut rău la volan. Totul s-a întâmplat pe Calea Călărași. Manevrele de resuscitare nu au avut