MAKE BUCHAREST GREAT AGAIN

Casa lui Luchian din București a ajuns restaurant, apoi măcelărie cu slănină de Mangalița. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi

Nu demult, “Gălbenele și ulcior”, un tablou pictat de Ștefan Luchian cu încheietura mâinii paralizate legată de penel, pentru că numai așa mai putea să lucreze, a fost scos la licitație cu prețul de pornire de 180 de mii de euro. Luchian era paralizat când a pus pe pânză, pentru eternitate, gălbenelele cu ulcior. Anemonele, trandafirii și albăstrelele. Ar fi meritat să aibă măcar o casă memorială în București. A primit însă de la posteritate doar o plăcuță pe o măcelarie-cofetărie-băcanie din Piața Amzei. Pe ea scrie: ”În această casă a trăit, a lucrat, suferit și murit neînțeles pictorul Ștefan Luchian. 1868-1916”. Atât. Mai generoși de-atât, n-am reușit să fim. Ce s-a ales de casele familiei Luchian din București, mai jos, la Make Bucharest Great Again, un proiect B365.ro dedicat recuperării patrimoniului orașului.

Cum ar fi Casa Memorială Ștefan Luchian din strada Mendeleev din București, de lângă Piața Amzei, dacă n-ar fi prăvălie cu produse tradiționale, cu fasole bătuta, ardei copți, cârnați bio, jumări, mâncare gătita, ardei umpluți, slăninuță si costițe afumate? Cum ar fi dacă ar fi Casă Memorială?

Casa lui Luchian din București a ajuns măcelărie cu slănină de Mangalița. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi

Mi-o imaginez luminoasă, curată, simplă, cu spoturi a căror strălucire cade peste anemone, urcioare, portrete, chipuri de copil, crizanteme, părăluțe, lalele și toporași, adică peste tablouri care astăzi valorează sute și sute de mii de euro. Muzeu pentru memoria noastră scurtă, o piedică în calea uitării. Dar nu, n-am vrut, nu s-a gândit nimeni.

Inainte să fie Măcelărie a fost Trattorie cu lasagna, deci, într-un fel, prin măcelărie, s-a apropiat si mai mult de idealul național, a ajuns mai apropiată de sufletul românului. Cui nu-i place slaninuța cu ceapă de apă, cui nu-i place șunculița? Mangalița – Luchian, simpla alăturare ar trebui să ne întristeze. Sa ne amărască.

Casa lui Luchian din București a ajuns măcelărie cu slănină de Mangalița. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi

Trebuie să termin macii aceia”, a insistat Luchian înainte să moară

Am putea să vedem în acest muzeu imaginar chiar și penelul pe care Luchian l-a ținut legat cu sfoară de mână, până în ultima clipă din viața sa. “Trebuie să termin macii aceia”, a spus în ultimele zile din viață. Am vedea, poate, chiar și scaunul din care lucra, infirm pentru o jumătate din viață, chinuit de scleroză multiplă. Camera lui dădea spre stradă și este chiar încăperea în care se vinde astăzi medalion de porc.

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
Fotografia lui Stefan Luchian, „pictorul florilor”.

Mâinile nu şi le-au putut strânge, pentru că braţele pictorului nu se mai puteau mişca de un an”

Casa aceasta  – cu slăninuță și fasole batută- este chiar casa în care George Enescu a venit să-i cânte lui Luchian. Momentul a fost descris de Tudor Arghezi; „Uşa lui Luchian era slobodă şi deschisă orişicăruia, ziua şi noaptea, ca la biserică. O candelă veghea cu scânteia ei, ca să desluşească vag, pe întuneric, lucrurile din odaie. L-am găsit într-o dimineaţă zgribulit, dar însufleţit, şi cu ochii lui frumoşi, aprinşi. După ce-l părăsiseră, rând pe rând, toate organele care fac viaţa – dacă nu plăcută, cel puţin suportabilă – mai trăiau din el ochii şi glasul, care a grăit articulat până la stingerea fiinţei lui întregi. Luchian plângea, plângea de o emoţie fericită. Mi-a povestit că venise noaptea o umbră cu o pelerină, strecurată în odaia lui. Mută, umbra a scos din pelerină o vioară şi a cântat. I-a cântat două ore întregi, parcă o muzică dintr-altă lume. Apoi, umbra şi-a luat vioara şi pelerina, s-a apropiat de patul răstignitului şi i-a spus: „Iartă-mă, te rog, sunt George Enescu”. Mâinile nu şi le-au putut strânge, pentru că braţele pictorului nu se mai puteau mişca de un an.”

Stefan Luchian, Anemone.

Un tablou de Luchian costă astăzi de la câteva zeci de mii, la câteva sute de mii de euro

În anul 1902, Ștefan Luchian era chinuit de paralizie, prizonier într-un scaun. Verișoara sa, Paulina Cocea, îl ajuta să pregătească culorile și îi așeza mâna pe pânză. Primăvara, “poetul plastic al florilor” avea drept modele viorele, albăstrele, lalele și toporasi. Vara îi aducea trandafiri, garoafe, gura leului, dalii și gherghine. Vizdoace, părăluțe și maci. Toamna picta crizanteme, dumitrițe și tufănele. Cele mai scumpe tablouri semnate de Luchian sunt și cele terminate cu un mare efort și o mare suferință. Nicolae Tonitza, prietenul său, îl vizita: „I-am legat pensula de antebratul mâinii drepte și mâna lui începe să se zbată nervos și stângaci pe suprafața pânzei și fața lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoșător. Rezonanțele nebănuit de adânci ale unui suflet încă viu m-au impresionat până la lașitate. Am fugit din fața acelei schingiuiri voite și, într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase, am plâns, plânsul sec al neputinței mele”.

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
Panouri semnate de Stefan Luchian in Vila Mathilda de pe strada Oțetari din Bucuresti. Foto Antoaneta Dohotariu.

Despre o altă casă din Bucuresti, una cu medalioane pictate de Luchian, am scris aici: “A opta minune a lumii e în casa asta din București, iar casa e de vânzare. Cu tot cu splendorile pictate de Luchian din dragoste pentru Mathilda”.

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
Tot ce a avut legătură cu Luchian a fost vândut, inclusiv inventarul “ trusoului” de nuntă al Paulinei Cocea, verișoara sa, dar și portretul ei.

Vas cu garoafe” a fost adjudecat pentru 125 de mii de euro

Cele mai multe capodopere au ajuns la marile case de licitații din București, practic, putem face o hartă a tablourilor lui Luchian, dacă urmărim anunțurile dealerilor de artă. Tot ce a avut legătură cu Luchian a fost vândut, inclusiv inventarul “ trusoului” de nuntă al Paulinei Cocea, verișoara sa, dar și portretul ei. Godart a scos la licitație scrisorile de dragoste către Cecilia Vasilescu, fata primarului din Alexandria, iubita lui cu care trebuia să se căsătorească, dacă nu ar fi fost bolnav. “Trandafirii” lui Luchian s-au dat cu 15.000 de euro. “Ulciorul cu albăstrele” s-a dat cu 20 de mii. “Vas cu garoafe” a fost adjudecat pentru 125 de mii. “Interior cu garoafe” s-a dat cu 95 de mii. “Maci cu garoafe” e și acum la Artmark, lucrare evaluată la 95.676 de mii de euro.

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
„Și dacă aș fi fost în timpuri mai bune nu ți-aș fi luat nimic pe tablouri, așa că oricât mi-ai da, îi iau mai mult ca un fel de împrumut”.

Dacă vrei cele două tablouri, ți le dau cu cât poți tu să dai”

Nickname-ul lui Luchian era “Babacul” și avea un fel foarte vesel de a scrie scrisori. La „vară” îi spunea “vericică”, la „vin” “vinișor”, la „peisaj”, “peisăgel”. Scrisorile se află la Biblioteca Academiei Române, le găsiți ușor, sunt online. Din epistole reiese că se ruga de prieteni să-i dea “ceva” pe câte un tablou, ca să poată trăi.  Take Ionescu (despre al cărui palat cumpărat de un avocat italian am scris aici) i-a trimis procurorii pe cap pentru că-l suspecta de impostură, puțini erau cei care credeau că un om paralizat poate picta.

“ Dacă vrei cele două tablouri, ți le dau cu cât poți tu să dai. Și, dacă aș fi fost în timpuri mai bune, nu ți-aș fi luat nimic pe ele, așa că, oricât mi-ai da, îi iau mai mult ca un fel de împrumut, sau mai bine ca un fel de înlesnire pe care un om de bine o face pentru un Babac în suferință”, Scrisoare către prietenul său Virgil Cioflec, 7 august 1902, Biblioteca Academiei Române. Virgil Cioflec a fost prozator, critic și colecționar de artă.

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
„Ultima cursă de toamnă”, 1892, Stefan Luchian.
Crizantemele și-au făcut aparițiunea și mă gândesc să fac vreo două, trei pânze”

În ziua de 30 octombrie 1906 îi scrie tot lui Virgil Cioflec: “Eri am primit din partea ta trei sticle cu vinișor nou și trei pere minunate, și cum eram însetat după ceva sărături, repede a dispărut o sticlișoară.(.) Crizantemele și-au făcut aparițiunea și mă gândesc să fac vreo două, trei pânze, dacă voi ajunge să-mi procur ceva ghiveciuri. Mai clocesc încă ceva, o bucată mai mărișoară cu figurine în mărime naturală”.

Jumătate din viață, Luchian a locuit cu familia verișoarei sale care l-a îngrijit

Biografii consemnează faptul că, începând cu anul 1901, Luchian a locuit în București cu familia Ernest și Paulina Cocea, care l-a îngrijit. Paulina era vara sa primară, fiica Zoei Luchian Economu, mama a trei copii, Laura, Vintilă și Vlad. După ce închiriază mai multe locuințe se stabilesc definitiv în casa din strada Primăverii / Nicolae Bălcescu / astăzi Mendeleev”, Oana Marinache, “Casele Familiei Luchian și arhitecții lor”).

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
Casa mătusii lui Luchian există și astăzi însă profund modificată și înălțată, probabil în perioada interbelică. Foto Antoaneta Dohotariu.

Casa lui Luchian era un corp de clădire masiv care cuprinde șapte camere, antreu, baie, latrine, două pivnițe, grajd și șopron. În anul 1913, pictorul o înzestrează pe stră-nepoata sa, Laura Cocea, la căsătoria cu pictorul Traian H. Cornescu cu jumătate din proprietatea sa de pe strada Nicolae Bălcescu, fostă Primăverii, nr 29. Luchian păstra uzufructul proprietății pe timpul vieții sale, dar se îngrijea ca nepoata să beneficieze de venituri, în cazul vânzării imobilului. Familia Cocea-Cornescu a locuit toată viața în această casă, păstrând amintirea lui Luchian, lucrurile și lucrările de artă”, Oana Marinache, “Casele Familiei Luchian și arhitecții lor”.

În anul 1986, Miliția a confiscat tablourile și lucrurile lui Luchian

În 1914, Luchian își redactează testamentul, în favoarea verișoarei sale, lăsându-i întreaga “avere mișcătoare și nemișcătoare”. În 1986, după moartea nepoatei sale, Laura Cocea, colecția de artă prezentă în casă a fost confiscată de Miliție și ulterior predată Muzeului Municipiului București. Radu Alexandru Cornescu, fiul Laurei Cocea, s-a luptat 25 de ani pentru obținerea lucrurilor familiei, lucrările de artă fiind apoi scoase la licitație, în anul 2015. Nu știm care a fost destinul casei, dacă a fost recuperată sau nu. Casa din Strada Mendeleev-29 este astăzi restaurant, doar placa memorială amintind de pictorul Luchian”, Oana Marinache, “Casele Familiei Luchian și arhitecții lor”.

Într-o altă casă a familiei Luchian se află astăzi sediul unei firme care organizează evenimente

O altă casă care-a aparținut familiei Luchian se află pe Strada Italiană, la numărul 21. “Casă cu pivnițe, subsol și partener înalt. Se observă bosajul pronunțat al fațadelor și decorația încadramentelor ferestrelor. În interior, observăm un spațiu restrâns, din vestibulul de la intrare se trecea în două saloane și într-un dormitor, scara secundară ducea spre demisol, unde se aflau spațiile de serviciu: sufrageria, bucătăria și spălătoria. Planurile aparțin arhitectului George Rosnovanu. Casa există și astăzi însă profund modificată și înălțată, probabil în perioada interbelică. În ea se mai păstrează elemente originare de decorație a plafoanelor, ancadramentelor ușilor (dessus-de-porte), uși pictate, sobe Meissen și panourile pictate de Luchian și ajutoarele sale. Nu cunoaștem intervențiile recente, cu siguranță ea fiind refăcută pentru a găzdui astăzi un centru de organizare evenimente (nunți)”, Oana Marinache, “Casele Familiei Luchian și arhitecții lor”.

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
Din stradă, am vazut doar candelabrele și o bucată dintr-o sobă Meissen. Foto Antoaneta Dohotariu.

Din pacate nu se mai pastreaza nimic de Luchian în casă, a fost restructurată”, mi-a spus un reprezentant al centrului de organizare de evenimente. Din stradă, am vazut doar candelabrele și o bucată dintr-o sobă Meissen.

Tot ce știu am învățat de la Nicolae Grigorescu și din muzeele din străinătate”

Luchian a crescut pe strada Popa Soare, în Mahalaua Mântuleasa, într-o casă cu flori în grădină. În 1885 se înscrie la Școala Națională de Arte Frumoase din București, în 1889 a studiat două semestre la Academia de arte Frumoase din Munchen, apoi la Paris, la Academia Julian. La Paris, are o revelație când îi descoperă pe Vincent Van Gogh și Paul Cezanne. “Nu m-am împăcat niciodată cu școala, am învățat mai mult de la Grigorescu și prin muzeele și expozițiile din străinătate”.

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
“Nu m-am împăcat niciodată cu școala, am învățat mai mult de la Grigorescu și prin muzeele și expozițiile din străinătate”.
La expoziția din 1905, Grigorescu a fost singurul său cumpărător

Ziarele din Bucureștiul începutului de secol XX îl considerau un “dandy oarecare”, în timp ce el se considera : “un modest zugrav”. A pictat biserici ca să poată trăi, pe cea din Alexandria, Biserica Brezoianu (a fost demolată în anul 1959) și catedrala din Tulcea. A decorat saloanele lui Victor Antonescu, ministru al Justiției, iar politicianul nu l-a plătit niciodată pentru lucrare. Refuzat la Salonul oficial de pictură din București, organizează, alături de alți tineri artiști, o Expoziție a Independenților care a provocat scandal și uimire. La expoziția din anul 1905 de la București, singurul cumpărător al unui tablou a fost profesorul său, Nicolae Grigorescu.

Ce vrei, fără tratament, mai bine un glonț de pușcă și Moartea într-un minut”

Într-o depeșă din Tyrol unde se afla la recuperare, Luchian scrie: “Pe aici, mai frate, abia-ți tragi sufletul de căldură și e un plictis de hagiu (…) Ce vrei, fără tratament, mai bine un glonț de pușcă și Moartea într-un minut”.

În noaptea de 27 spre 28 iunie 1916, Luchian moare. În dimineață aceea de primăvară, „poetul plastic al florilor” a primit trandafiri, crini și garoafe roșii de la fiica Saftei Florăreasa, fostul lui model, nepoata lui Nicolae Cobzaru. A murit în luna bujorilor și a crinilor care atârnă greu, plini de parfum, în camera în care “a lucrat și a suferit neânțeles”, în casa în care noi comandăm astăzi mititei și păstrămioară.

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
„Safta Florareasa”, Luchian. Safta ii aducea lui Luchian cele mai proaspete flori si a pozat pentru Luchian.

PS: Să nu uit de Trusoul verișoarei, să nu uit. Nu uit.

Casa lui Luchian din București a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac și paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi
Iată și ce conținea trusoul Laurei Cocea, nepoata sa, ca să vedeți ce zestre aveau fetele din București când se măritau.
Documentul care făcea inventarul trusoului Laurei Cocea, scos și el la licitație

Iată și ce conținea trusoul Laurei Cocea, nepoata sa, ca să vedeți ce zestre aveau fetele din București când se măritau. Documentul, semnat olograf de Ștefan Luchian, a fost scos la licitație, cu prețul de pornire de 1000 de euro. A venit însoțit de un act de moștenire prin care Luchian îi lăsa Laurei Cocea jumătate din imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu, nr 29, azi Mendeleev.

Inventar cuprinzând articolele ce compun Trusoul Laurei Cocea la trecerea în căsătorie cu Dl. Traian Cornescu: 12 garnituri de lenjerie olandă brodată pentru corp, 1500 lei. Opt garnituri de lenjerie de dantelă brodată de pat, 1200 lei. Două covoare mari persiane, o jumătate garnitură de mobilă salon îmbrăcată în mătase. Una garnitură mobilă cameră culcare completă. Trei covoare mici turcești. Una garnitură mobilă sală de mâncare completă cu vase pentru 12 persoane”.

Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button