“Casa cu marchiză persiană” s-a întors în viața Bucureștiului. A fost reședința generalului Argeșanu, supranumit “Ghiță Soldatul”, fost prim-ministru asasinat de legionari
Casa cu marchiză persiană a gen. Gh. Argeșanu, supranumit “Ghiță Soldatul”, s-a întors în viața Bucureștiului. Demnitarul, fost prim-ministru, a fost asasinat de legionari. Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
Simbol al eleganței și al rafinamentului Micului Paris, o casă aristocrată (cu marchiză persiană), mult timp uitată în paragină, a fost revitalizată printr-un efort dedicat, pasiune și grijă pentru patrimoniul de arhitectură al Bucureștiului.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
La început de secol XX, elegantul imobil din strada Dianei nr. 9 aparținea, pe atunci tânărului căpitan Gheorghe Argeșanu (1883-1940), scris și Argeșeanu, devenit ulterior general de divizie.
Gen. Gheorghe Argeșanu a fost “o victimă a istoriei”, fiind cel de-al treilea șef de guvern executat de legionari, după I. G. Duca și Armand Călinescu, în timpul domniei regelui Carol al II-lea.
La început de secol XX, elegantul imobil din strada Dianei nr. 9 aparținea, pe atunci, tânărului căpitan Gheorghe Argeșanu (1883-1940). Foto credit: primariacaracal.ro.
După generalul Argeșanu, imobilul a fost reședința diplomatului Dimitrie Ghica, fratele Monseniorului Vladimir Ghica
Mai jos, cu informații oferite de arh. Adela Antoniu și dr. arh. Ruxandra Nemțeanu și imagini realizate de arh. Andrei Mărgulescu, vă spunem povestea unei case nobile care a supraviețuit perioadelor negre din istoria Bucureștiului.
Ne întoarcem în trecut, în timpul efervescent al Micului Paris, când elitele visau la modernizare și își ridicau reședințe după model european.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.Casa aristocrată înainte de restaurare. Foto credit: Arhilab.
O casă cu o istorie remarcabilă, capodopera arhitectului Ernest Doneaud
Proiectul a fost premiat la Trienala Națională de Restaurare-2025 și a participat la Bienala Națională de Arhitectură 2025 – Secțiunea Restaurarea Monumentelor de Arhitectură. Lucrările de restaurare sunt semnate de arhitecții Adela Antoniu, Șerban Antoniu, Cecilia Dondera și Maria Mârzan. În prezent, casa găzduiește un restaurant de fine dining.
Arh. Adela Antoniu în prezentarea proiectului: Este o demonstrație că arhitectura de patrimoniu nu aparține doar trecutului, ci poate continua să participe la construcția identității urbane contemporane. În plus, casa oferă un exemplu despre cum patrimoniul, odată reactivat, poate deveni o resursă culturală și socială pentru comunitate, generând atât continuitate istorică, cât și vitalitate urbană.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.Casa aristocrată înainte de restaurare. Foto credit: Arhilab.
Parte a Zonei Construite Protejate nr. 21, zona Jean-Louis Calderon – Polonă, clădirea se află pe Lista Monumentelor Istorice a Bucureștiului (2015), sub codul B-II-m-A-21053.
Conform studiului istoric al clădirii din strada Dianei nr. 9, realizat de dr. arh. Ruxandra Nemțeanu, casa, construită în jurul anului 1907, a fost modificată, în special după 1990, și are o mare valoare memorial-simbolică, fiind locuința generalului Gh. Argeșanu, următorul ei proprietar fiind Dimitrie Ghica (1875-1967), diplomat, ministru al Afacerilor Străine al României, fratele Monseniorului Vladimir Ghica.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
“Dacă până la Primul Război Mondial, arhitectul Ernest Doneaud creează în stilul electic Beaux-Arts, în perioada interbelică este un exponent de seamă al stilului internațional Modenist-Cubist, Art Deco, cum este Palatul Lido”
Istoricul de artă Oana Marinache a întocmit albumul monografic “Ernest Doneaud, Visul Liniei”, în colecția ‘”Arhitecți de neuitat”, Asociația Istoria Artei.
Oana Marinache, istoric de artă: Născut la București, fiu al lui Josef Emile Edouard Doneaud și al Louisei Manoel, francezi stabiliți la București și proprietari ai unei antreprize de construcții, Ernest studiază la Institutul de Băieți “Schwitz-Thierrrin”, apoi pleacă la Paris unde, în 1899, se pregătește în atelierul profesorului Edmond Jean Baptiste Paulin. În 1907 devine arhitect diplomat și membru al Societății Arhitecților Diplomați ai Guvernului Francez.
La întoarcerea în țară, în 1907, Ernest Doneaud este angajat arhitect-șef al Serviciului Tehnic din Primăria Capitalei. Cariera sa debutează și prinde avânt și prin susținerea omului politic liberal și primar al Capitalei, Vintilă Brătianu (1867-1930). În 1927, arh. Doneaud devine membru în consiliul de administrație și administrator-delegat al societății “Construcția modernă” iar din 1933 devine președintele ei.
Figură marcantă a societății bucureștene din prima jumătate a secolului al XX-lea, arh. Ernest Albert Leonce Alexandre Doneaud (1879-1959) desfășoară o bogată activitate atât în serviciul public (Primăria Capitalei, Ministerul de Război, Comisia de Sistematizare a Capitalei, Primăriile comunelor suburbane Băneasa și Șerban Vodă), cât și în cel privat.
Prima perioadă a activității sale poartă amprenta arhitecturii eclectice a școlii franceze, Doneaud realizând mai multe vile emblematice pentru gustul protipendadei bucureștene: Nanu Muscel, Duca, Deșliu, Dănescu, Rauțoiu, Cerkez, Filitti.
Arh. Ernest Albert Leonce Alexandre Doneaud (1879-1959), figură marcantă a societății bucureștene din prima jumătate a secolului al XX-lea. Sursa imaginii: albumul monografic “Ernest Doneaud, Visul Liniei”, în colecția ‘”Arhitecți de neuitat”, Asociația Istoria Artei.
“Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“. În 1940, în “noaptea cuțitelor lungi”, gen. Gh. Argeșanu a fost executat de un comando în închisoarea Jilava, drept răzbunare pentru decimarea mișcării legionare în timpul mandatului său de prim-ministru
Născut la Caracal, Gheorghe Argeșanu a fost fiul inginerului Bazil Argeșanu și a lui Constance de Lapommavaye care descindea dintr-o ilustră familie aristocrată franceză, fiica marchizului doctor Ernest de Lapommavaye, participant în rândurile armatei franceze la războiul Crimeii (1853-1856). Gheorghe Argeșanu a fost atașat militar pe lângă Legația Română din Tokyo (1921), iar între 1 iulie 1931 și octombrie 1933, a fost comandant al școlilor militare de cavalerie.
Generalul Gheorghe Argeșanu. Foto credit: Muzeul Național de Istorie al României.
Cu ținută impunătoare și “mers țanțoș la paradă”, Generalul Argeșanu este portretizat în ziarul “Romanațiul Liber” din 7 aprilie 1938:
Da, în sfârșit, Caracalul dă pentru întâia oară în viața statului modern român un ministru, generalul Gheorghe Argeșeanu.
Argint viu, sprinten, vioi ca o cinteză, isteț, scăpărător de inteligent, îndatoritor, loial și cinstit ca un cavaler medieval. Domnia sa a dovedit a fi în război un comandant de talie înaltă dublat de un admirabil spirit de jertfă, iar după război, ca atașat militar în Japonia, le-a lăsat japonezilor impresia strălucită despre societatea românească.
Gheorghe Argeșanu era văr primar cu Nicolae Titulescu și cu Ernest Urdăreanu, supranumit “Murdăreanu”, om de încredere al Regelui Carol al II-lea și Mareșal al palatului regal
În perioada 21-28 septembrie 1939, guvernul generalului Gh. Argeșanu a declanșat o serie de măsuri șocante împotriva legionarilor, o vendetta plină de cruzime: executarea și expunerea asasinilor prim-ministrului Armand Călinescu la locul crimei și executarea, fără nicio judecată, a câte 3 legionari aleși aleatoriu din fiecare județ al țării și expunerea lor în piețe publice.
Informații deosebit de importante, despre timpurile violente în care a trăit generalul Gheorghe Argeșanu, aflăm din monumentala lucrare a istoricului Narcis Dorin Ion,“Carol al II-lea al României. Un rege controversat”, editura Magic Print, Onești, 2020.
După asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu pe bd. Elisabeta urmează “Un guvern de represalii: Gheorghe Argeșanu (21-28 septembrie 1939). Decimarea Mișcării Legionare”
Armand Călinescu a fost al doilea șef de guvern din timpul domniei regelui Carol al II-lea, după I.G. Duca, asasinat de legionari. A fost executat de un comando, la intersecția bd. Elisabeta cu Calea Știrbei Vodă, pe data de 21 septembrie 1939.
După 6 ani nu m-așteptam că trebuie să însemnez o pagină de sânge în istoria politică a țării, consemna regele Carol al II-lea în Însemnările zilnice, adăugând că la ora 14, Călinescu a fost mișelește asasinat de o bandă de gardiști.
Întorcându-se acasă pe prelungirea Știrbey Vodă, mașina lui a fost tamponată de o alta din spate și, în același timp, i-a ieșit înainte o căruță care s-a desfăcut în două.
Mare imprudență, a oprit mașină și el cu agentul său au voit să se dee jos să vază ce s-a întâmplat și în acel moment asasinii din mașina din spate s-au dat jos și au tras asupra lui, a fost omorât instantaneu el și agentul”, (“Carol al II-lea al României. Un rege controversat”, volumul 3, pg. 261).
Armand Călinescu, prim-ministru al României (1893-1939). Sursa imaginii: Wikimedia Commons.
Generalul Argeșanu, “Ghiță Soldatul” sau “Ghiță Ostașul”, “o unealtă în mâna regelui Carol al II-lea”
Narcis Dorin Ion, istoric: Carol al II-lea îi găsea o seamă de calități generalului Argeșanu, noul președinte al Consiliului de Miniștri, numit de el.
E energic, nu-i este frică, poate conlucra cât se poate de bine cu toți miniștrii și va putea să-și asume răspunderea complectă a tuturor măsurilor ce trebuiesc luate spre a face complectă curățenie, iar din punct de vedere politic nu va încurca, căci va ascultă de ceea ce i se spune, Însemnări, Regele Carol al II-lea
Din cele scrise de rege reiese clar că bietul “Ghiță Soldatul”, cum era cunoscut generalul în armată, va fi o simplă unealtă în mâna lui Carol al II-lea și un executant docil al planului său de a distruge Mișcarea Legionară.
Această stare de lucruri nu se poate tolera, vor trebui luate niște măsuri drastice ca să curme această chestie. Lupta s-a deschis din nou, e o luptă pe viață și pe moarte, este momentul de a hotărî cine pe cine.
Narcis Dorin Ion, istoric: Acest mic fragment din Însemnările zilnice ale suveranului, scăpat neșters sau nerupt de către Duduia, ne arată nu numai frica ce îl domina pe Carol al II-lea, dar și hotărârea sa absurdă de a lichida tineretul gardist, neținând cont că va declanșa o sarabandă a crimelor politice care au marcat ultimii săi ani de domnie și l-au făcut extrem de impopular.
Primul care înregistrează represaliile este chiar regele, care scria în jurnal că: “Chiar în seara asta, la orele 23 și câteva minute, au fost executați, pe locul crimei, cei 8 asasini, iar în țară, din fiecare județ, 2-3 dintre conducătorii legionari”.
“Generalul Argeșanu a fost o victimă a bunei sale credințe și va plăti cu viața, în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, la închisoarea Jilava, faptul că a acceptat să prezideze un guvern a cărui sarcină era doar aceea de a decima tinerii legionari, unii din el încarcerați de mult în diferite închisori din țară”
Narcis Dorin Ion, istoric: De fapt, treaba murdară a uciderii în masă a legionarilor a făcut-o generalul Gabriel Marinescu, apropiatul regelui și al camarilei, numit special în funcția de ministru de interne, cu un mandat precis, de doar o săptămână. Și Gavrilă Marinescu va plăti cu viața în aceeași noapte tragică.
Primul care înregistrează represaliile este chiar regele, care scria în jurnal că: “Chiar în seara asta, la orele 23 și câteva minute, au fost executați, pe locul crimei, cei 8 asasini, iar în țară, din fiecare județ, 2-3 dintre conducătorii legionari”.
Conștient de grozăvia unei asemenea dispoziții criminale, regele recunoștea în jurnal că “e o măsură oribilă, de fapt în afară de lege, dar care, în urma celor întâmplate, își are justificarea în interesul liniștei țării”.
Vendetta unor vremuri șocante, asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu a fost urmată de alte crime.
Vendetta unor vremuri șocante, execuția lui Armand Călinescu a fost urmată de alte crime. “A doua zi, tot publicul Capitalei defila ca să vadă pe cei executați”
Petre Andrei, ministru al Educației în noul guvern va consemna în Jurnalul sau că :
După terminarea primei ședințe a Consiliului prezidat de generalul Argeșanu, ni se comunica de către gen. Gabriel Marinescu vestea că asasinii lui Armand Călinescu au fost executați chiar pe locul crimei și au fost expuși că să-i vadă publicul.
Fiind în drumul meu spre casă, i-am văzut. Oribil spectacol și poate că ar fi fost bine să se renunțe la această expoziție sinistră cu placarde. A doua zi, tot publicul Capitalei defila pe acolo ca să vadă pe cei executați.
“În total, în acea noapte a “cuțitelor lungi” au fost uciși în România carlistă nu mai puțin de 252 tineri membri ai Mișcării Legionare”
Narcis Dorin Ion, istoric: Ca represalii la asasinat, în noaptea de 21/22 septembrie 1939 au fost lichidați, în închisoarea de la Râmnicu Sărat, 12 fruntași ai Mișcării Legionare și în același timp au mai fost uciși 7 legionari la Spitalul Militar din Brașov și 44 de membri ai Mișcării la închisoarea din Miercurea Ciuc.
Constantin Argetoianu, președintele Senatului, a aflat cu oroare de:
cele săvârșite azi noapte: masacrarea fără judecată a asasinilor lui Călinescu (…). Mărginit prin frânghii întinse și păzit de un triplu șir de soldați, locul execuției era asaltat de lume de tot soiul, venită să vadă poziția în care căzuseră. Toți tineri, în floarea vârstei. Toți fuseseră uciși cu revolverul, loviți în cap de gloanțe.
Pe deasupra locului se întinsese, o enormă bandă albă cu următoarea inscripție: “Aceasta va fi, de aci înainte, soarta asasinilor trădători de țară!”. Sadicii înscenători ai acestei orori nu s-au mulțumit cu atât: locul supliciului, cu cadavrele înșirate, a fost fotografiat și fotografiile au fost reproduse, din ordin, în toate gazetele.
Dar să lăsăm în urmă această pagină întunecată din istoria României, vremuri care au îngrozit populația Bucureștiului.
Strada Dianei, „o zonă rezidențială de mare valoare arhitecturală și istorică”. Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
Bijuteria arhitecturală din str. Dianei, “o stradă de țesut tradițional majoră, o zonă rezidențială de mare valoare arhitecturală și istorică, cu coagulări locale de funcțiuni publice”
Dr. arh. Ruxandra Nemțeanu în studiul istoric: Zona urbană, căreia îi aparține strada Dianei, este percepută ca un cartier istoric subordonat evoluției străzii majore, Jean Louis Calderon, fostă Gh. Gh. Cantacuzino, a cărei existență este atestată în reprezentările orașului încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
După 1870, fostele mahalale devin suburbii ale orașului, se impun noi aliniamente stradale, care schimbă gradul de de importanță al străzii, determină modificări fundamentale, în ceea ce privește ocuparea sa funciară.
“După trasarea bulevardului Carol I, în 1889, strada Gh. Gh. Cantacuzino (azi Dianei), începe să fie populată de case unifamiliale luxoase”
Dr. arh. Ruxandra Nemțeanu: Datorită vecinătății imediate cu bd. Carol I, se așează aici familii boierești de rang mai mic sau mai mare care-și construiesc reședințe reprezentative, crescând importanța zonei.
Prezența vegetației în interiorul parcelelor sau în scuaruri maschează benefic calcane sau zone mai puțin definite și imprimă zonei caracteristica cartierelor aristocrat-rezidențiale de sfârșit de secol al XIX-lea bucureștean.
Conform studiului istoric, pe planul maiorului Rudolf Artur Borroczyn din 1846, pe lotul casei de azi exista o clădire de dimensiuni reduse, aliniată oarecum la strada Jean Louis Calderon, restul parcelei rămânând virană.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
Dr. arh. Ruxandra Nemțeanu: Între anii 1907-1911 se construiește casa, certă proprietate a căpitanului Gh. Argeșanu în anul 1911, care are pe plăcuță numele arhitectului Ernest Doneaud. Căpitanul a deținut clădirea pe o anumită perioadă.
Din toate cercetările de arhivă, căutări de documente, nu s-au putut identifica autorizația și planurile proiectului de la autorizare. Pentru perioada următoare aflăm câteva informații din articolul reputatului istoric, Andrei Pippidi, apărut în Dilema Veche, nr. 417/9, 2012.
Dacă nu mă înșel, casa a fost a lui Dimitrie Ghica (1867-1954), un personaj de prim rang în diplomația românească. Pâna în 1913, el locuise in str. Luminii (azi Christian Tell) la nr. 16, împreună cu frații săi, Vladimir monseniorul, si Alexandru, pictorul. Este o clădire tot așa de frumoasă ca cea din Dianei, dar este și ea sub amenințarea demolării.
Dupa venirea în str. Dianei, Dimitrie Ghica a continuat sa fie trimis în străinătate: la Paris, la Roma din nou, așa că a mai rămas în București doar în anii 1931-1931, ca ministru de externe în guvernul Nicolae Iorga. Din cauza acestor absențe, cineva, care a locuit în copilărie pe aceeași stradă, își aducea aminte că, aproape tot timpul, casa era închisă.
Dr. arh. Ruxandra Nemțeanu în studiul istoric: Imobilul este constituit dintr-o parcelă de mici dimensiuni, în suprafață totală de cca. 453 mp, de formă triunghiulară, cu un corp principal de clădire care se înscrie în tipologia rezidențelor urbane aristocrate de sfârșit de secol XIX, început de secol XX. Corpul de casă este așezat cu latura scurtă la străzi, cu acces pe latura lungă, din curte, cu un calcan pe str. Dianei 11.
Are un regim de înălțime de subsol, hoch-parter și pod-mansardă. Corpul de clădire avea funcțiunea de reprezentare, era dezvoltat pe parter, are un hol central în jurul căruia sunt dispuse saloanele și sufrageria. Diametral opus intrării, holul central asigura legătura cu zona destinată serviciilor.
Fațada principală. Sursa: Arhilab.Plan parter Casa din strada Dianei. Sursa: Arhilab.
Dr. arh. Ruxandra Nemțeanu: Camerele sunt de mari dimensiuni, înalte și au avut plafoane cu decorații bogate, dar care înainte de restaurare erau parțial distruse. Holul central probabil a avut toți pereții decorați cu stucaturi, conform gustului vremii. În aceste saloane aveau loc recepții-un spațiu destinat primirii înalților oaspeți.
Vestibulul principal, în legătură directă cu intrarea, este bogat ornamentat și au mai rămas la tavan denticuli și frize bogat decorate, în ciuda spolierii lor de către proprietari de-a lungul timpului. Remarcăm o ușă cu profile curbate, din lemn masiv, un glasswand frumos care desparte salonul central de vestibulul de intrare.
Treptele de la intrare aflate în vestibul au fost inițial din marmură albă, înainte de restaurare ele erau sparte și necesitau o repoziționare, fiind dislocate. La exterior, treptele de la intrare realizate din piatră naturală masivă, au fost ulterior acoperite parțial de un finisaj impropriu, din mortar mozaicat.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
Dr. arh. Ruxandra Nemțeanu: Saloanele dinspre stradă, au avut plafoane decorate în spiritul vremii și necesitau lucrări de restaurare și o cercetare în vederea descoperirii unor urme de pictură.
Valoarea deosebită a tâmplăriei interioare și exterioare impune păstrarea și restaurarea lor sau refacerea identică după modelul din situu. În stânga holului, prin intermediul unui salon, se ajunge la o mică exedră, o fostă seră, din metal și sticlă. (..).
Fațadele nu au suferit transformări în timp, golurile nu au fost modificate. Se citesc bosajele trasate pe câmpurile pline ale fațadelor, care pun în valoare elementele decorative majore.
“După 1990, clădirea a fost folosită ca restaurant, apoi ca locuință”
Arh. Adela Antoniu în prezentarea proiectului de restaurare: Istoria recentă a casei a fost mai puțin favorabilă.
Între anii 2008 și 2010 s-au desfășurat lucrări de consolidare, de aceea clădirea nu prezenta degradări structurale notabile la momentul intervenției. Însă procesul de modernizare a fost abandonat ulterior, la fel și clădirea, care a ajuns într-o stare de degradare accentuată în anii următori.
Finisajele pereților și ale plafoanelor au fost în mare parte pierdute, cu excepția câtorva încăperi precum vestibulul de intrare, holul central și fosta sufragerie, unde s-au mai păstrat fragmente de ornamente și profilaturi originale.
“Procesul recent de restaurare a vizat readucerea imobilului la valoarea sa arhitecturală și istorică, dar și reintegrarea sa în circuitul urban printr-o funcțiune compatibilă”
Arh. Adela Antoniu: Restaurarea fațadelor și a soclului a readus în prim-plan compoziția volumetrică și detaliile originale, tâmplăriile au fost refăcute conform modelului istoric, iar scările interioare și treptele exterioare au fost restaurate cu grijă.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
“Deasupra intrării a fost amplasată marchiza persiană, ca element definitoriu pentru imaginea casei”
Arh. Adela Antoniu: Învelitoarea din solzi de tablă zincată a fost reconstituită, împrejmuirea refăcută, iar elementele decorative lipsă de la interior și exterior au fost completate în acord cu materialele și tehnicile originale. Totodată, au fost refăcute instalațiile și sistematizat terenul, cu o amenajare peisageră care reia tradiția grădinilor urbane de început de secol XX.
Un accent important al intervenției a fost pus pe recuperarea spațiilor reprezentative. Holul central, vestibulul și sufrageria, încăperi care păstrau fragmente de decorații, au fost restaurate și repuse în valoare ca noduri de memorie ale casei.
Cromatica și detaliile au fost reconstituite pentru a păstra atmosfera epocii, integrând totodată soluții contemporane care să permită utilizarea clădirii într-un mod actual.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
“Repunerea clădirii în viața orașului a fost făcută în spiritul re-integrării urbane, ca un spațiu viu, relevant și accesibil”
Arh. Adela Antoniu: În prezent, casa de pe strada Dianei nr. 9 găzduiește un restaurant de fine dining, amenajat de brandul Kane. Noua funcțiune a fost gândită astfel încât să pună în valoare arhitectura restaurată, transformând fiecare spațiu într-o experiență care îmbină memoria locului cu un cadru contemporan.
Din echipa proiectului, pe lângă arhitecții, au făcut parte: arh. Andrei Atanasiu expert restaurare, expertiză- prof.dr. Ing. Mircea Ieremia. Rezistență- ing. Simona Bogaciu, ing. Adrian Zecheru. Instalații- ing. Gabriel Constantin, ing. Romeo Munteanu, componente artistice restaurator- Marian Dăbuleanu, fotografii de Andrei Mărgulescu.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
„Casa Generalului Gh. Argeșanu, o victimă a istoriei” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici: