Cârtiţa Varvara a ajuns la staţia Tudor Vladimirescu.Stadiul lucrărilor la metroul de Drumul Taberei

de:
15 apr. 2014
12 Afișari
Cârtiţa Varvara a ajuns la staţia Tudor Vladimirescu.Stadiul lucrărilor la metroul de Drumul Taberei

Varvara, primul TBM – Tunelling Boring Machine care sapă tunelul de metrou din Drumul Taberei, a plecat, pe 26 martie, din staţia Favorit către staţia Tudor Vladimirescu (fosta Drumul Taberei 34). Pe 11 aprilie, după 17 zile de la începerea săpăturilor, Varvara a ajuns în staţia Tudor Vladimirescu, după ce a săpat 421 de metri de tunel. Cârtiţa uriaşă urmează să fie translatată către celălalt capăt al staţiei, pentru a începe săpăturile la tunelul de metrou către staţia Parc Drumul Taberei.

Între timp, la staţia Favorit se lucrează la pereţii interiori şi se fac ultimele pregătiri pentru pornirea celui de-al doilea TBM, botezat Filofteia, scrie Marian Andrei, pe forummetrouusor.com.

CITEŞTE ŞI Lucrări noi de peste 200 de milioane de euro, la magistrala 5 de metrou Dr. Taberei-Pantelimon 

Pe 14 martie, Filofteia, cârtiţa uriaşă care sapă firul 2 al tunelului la metroul din Drumul Taberei, a ajuns la staţia Favorit.

Potrivit aceleiaşi surse, la staţia Orizont vor fi gata pereţii interiori în aproximativ o lună.

Săptămâna trecută, la staţia Romancierilor, se lucra la pereţii interiori. De asemenea, mai trebuiau făcute trei turnări de radier, potrivit lui Marian Andrei.

La staţia şi depoul Valea Ialomiţei s-a excavat tot pământul din perimetrul unde va avea loc următoarea turnare pentru un nou segment de radier, scrie Lixandru Dragos-Liviu, cel care a postat fotografii de la această staţie, pe forummetrouusor.com.

Record mondial, stabilit la Bucureşti

Sâmbătă, 5 aprilie, pe parcursul a patru schimburi a câte șase ore, cârtiţa Varvara a stabilit un nou record mondial, săpând 45 de metri de tunel de metrou, într-o singură zi, cu 1,5 metri mai mult față de recordul mondial stabilit, în 2012, la Varșovia. Recordul pe plan mondial a fost depăşit de Varvara pe sensul de mers dintre stațiile Favorit și staţia Tudor Vladimirescu (fosta Drumul Taberei 34). „S-a înaintat cu 45 de metri liniari și s-au montat 30 de inele de beton armat în 24 de ore!”, a declarat, pentru evz.ro, Constantin Mustățea, șeful Serviciului Urmăriri Lucrări din cadrul Metrorex.

„Recordul precedent, de 43,5 metri, a fost stabilit la Varșovia, acum doi ani, într-un sol similar și cu aceeași tehnică! Cea mai bună tehnologie pentru mediul urban și pentru un sol îmbibat cu apă”, a spus inginerul Mihai Divlan, responsabilul cu execuția al constructorului Astaldi – FCC – Delta/ACM – AB Construct. „Ca la femei, contează fiecare centimetru!”, a completat, râzând, inginerul.

Media de înaintare pe zi a cârtiţei uriaşe, spune Mustăţea, este de 25-27 de metri pe zi, ceea ce înseamnă montarea a 18 inele de beton de 1,5 metri.

Când vor fi gata lucrările la metroul din Drumul Taberei

Se estimează că în prima jumătate a anului 2015 structura staţiilor şi tunelelor de metrou de pe Magistrala 5 va fi gata. Urmează lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări şi finisajele. Termenul preconizat pentru darea în folosinţă a tronsonului Râul Doamnei – Eroilor 2 este al doilea semestru al anului 2016.

Citeşte şi: Întârzieri la Magistrala 5 de metrou: De ce au tărăgănat lucrările

Acest proiect este finanţat din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operational Sectorial –”Transport” 2007 – 2013.

Cookies