Cartierul Tineretului, construit în ritm infernal, a înlăturat brutal casele și rostul a mii de bucureșteni. Călătorie în lumea dispărută a florarilor de la care Regina Maria lua bujori

21 mart. 2024
5285 Afișari
Cartierul Tineretului, construit în ritm infernal, a înlăturat brutal casele și rostul a mii de bucureșteni. Călătorie în lumea dispărută a florarilor de la care Regina Maria lua bujori
Cartierul Tineretului, construit în ritm infernal, a înlăturat brutal casele și rostul a mii de bucureșteni. Călătorie în lumea dispărută a florarilor de la care Regina Maria lua bujori. Foto credit: Agerpres.

Doar numele unor străzi din cartierul Tineretului-Văcărești mai amintesc astăzi de vechii ei locuitori: Calea Văcărești (despre care cei bătrâni spun că nu a fost numită astfel după boierii Văcărești, ci după vacile care pășteau în lunca Dâmboviței), Manu Cavafu (staroste de kavafi, adică al pielarilor), Cărămidari, Lânăriei, Tăbăcari. În rest, azi, doar blocuri anvelopate râd în soare în zona delimitată de blvd.Tineretului, blvd. Gheorghe Șincai, Splaiul Unirii și Bulevardul Unirii, adică Tineretului de azi. Arealul florarilor și grădinarilor din București a cunoscut o transformare necesară pentru modernizarea orașului, dar violentă, în perioada anilor 1960-1986, cu demolarea Căii Văcărești și distrugerea unui mod de viață patriarhal. Un paradis cu pomi fructiferi, flori, legume, un loc însuflețit de mici comercianți pe Calea Văcărești, dar și cu porțiuni de stufăriș, mlaștină, cocioabe, sărăcie lucie și locuire insalubră în faimoasa Vale a Plângerii. O periferie unde urlau lupii, de unde și numele cârciumii „Urlătoarea”.

Vedere de pe dealul Crematoriului spre mahalaua Cărămidarii de Jos, anul 1931, în stânga se văd turlele bisericii Manu Cavafu. Aici va fi amenajat Parcul și cartierul Tineretului. Sursa imagine: Realitatea Ilustrată, 3 decembrie 1931, apud pagina de facebook Tineretului și împrejurimile.
Vedere de pe dealul Crematoriului spre mahalaua Cărămidarii de Jos, anul 1931, în stânga se văd turlele bisericii Manu Cavafu. Aici va fi amenajat Parcul și cartierul Tineretului. Sursa imagine: Realitatea Ilustrată, 3 decembrie 1931, apud pagina de facebook Tineretului și împrejurimile.
Dem Rădulescu pe velociped la intersecția bd. Cantemir, pe atunci Magistrala Nord-Sud, cu bd. Mărășești. Fotografii din timpul realizarii filmului
Dem Rădulescu pe velociped la intersecția bd. Cantemir, pe atunci Magistrala Nord-Sud, cu bd. Mărășești. Fotografii din timpul realizarii filmului „De trei ori București”, 1967. Foto credit: Studiourile Buftea.
Mahalaua Manu Cavafu acum 50 de ani. Fotografia este realizată cu puțin înainte de amenajarea Parcului Tineretului si de construirea cartierului Tineretului. Foto credit: Institutul de Studii Europene.

Măcelarii de la Abatorul Comunal, fruntașii mahalalei Cărămidarii de Jos, au dat de pomană carnea unui bou și 300 de kg de pește

O secvență din viața mahalalei cărămidarilor ne spune că a  fost praznic mare la Biserica Cărămidarii de Jos, în decembrie 1930, când enoriașii au primit “1500 de pâini, carnea unui bou, a unui junc și 300 de kg de pește, toate dăruite enoriașilor de asociația măcelarilor din Abator, care sunt strâns legați sufletește de biserica aceasta ca și grădinarii și florarii”. (Universul, 14 decembrie 1930).

Mahalaua Manu Cavafu acum 50 de ani. Fotografia este realizată cu puțin înainte de amenajarea Parcului Tineretului si de construirea cartierului Tineretului. Foto credit: Institutul de Studii Europene.
Mahalaua Manu Cavafu acum 50 de ani. Fotografia este realizată cu puțin înainte de amenajarea Parcului Tineretului si de construirea cartierului Tineretului. Foto credit: Institutul de Studii Europene.
Foto credit: Mihai Petre, Bucureștiul meu drag, bucurestiulmeudrag.ro.
Foto credit: Mihai Petre, Bucureștiul meu drag, bucurestiulmeudrag.ro.

Din ce a fost odată în zonă au mai rămas în picioare două biserici și casele din parcelările Lânariei și Verzișori-Tăbăcări, înființate de Societatea Comunală pentru locuințe Ieftine

Fără să idealizăm trecutul, un vechi locuitor al cartierului Tineretului, inginerul constructor Traian Mihalache ne invită într-o călătorie pe ceea ce a fost odată Calea Văcărești, firul roșu comercial care străbătea și cartierul Tineretului de azi. Peste landmark-urile de altădată ale zonei (fabrica “Talpa” apoi “Bourul” a lui Nicola Prodanof, industriașul care a pus bazele industriei pielăriei, devenită “Pionierul” în comunism- locul unde s-a întâmplat tragedia de la Colectiv-, Fabrica de încălțăminte și pielărie a lui Dumitru Mociorniță, Abatorul Comunal, construit la sfârșitului secolului al XIX-lea, cel mai mare din București-, bisericile “Cărămidarii de jos” și “Manu Cavafu”, cârciuma “Urlătoarea”, etc, suprapunem imaginea actuală a “Tineretului”, cu parc, “orașel” și “lume” a copiilor. Construcția masivă cartierului a început în anii ’70, prin continuarea lucrărilor de pe blvd. Dimitrie Cantemir (denumit inițial Magistrala Nord-Sud). Inițial au fost ridicate 150 de blocuri, la început în jurul blvd. Tineretului, cu regim de înălțime P+10. Ultimele blocuri au fost construite în anul 1986. În prezent prețul mediu al unui apartament este de 1.784 euro mp. Locurile au amintiri, să ne grăbim să-i prindem în viață pe cei care le-au cunoscut așa cum erau.

Bd. Sincai spre Timpuri Noi. Foto credit: Norihiro Haruta, 1990, bucurestiulmeudrag.ro.
Bd. Sincai spre Timpuri Noi. Foto credit: Norihiro Haruta, 1990, bucurestiulmeudrag.ro.
Clădirea Pionierilor și Soimilor Patriei, 2 iulie 1985. Palatul a fost inaugurat la 1 iunie 1986 de Nicolae Ceaușescu. Foto credit: Agerpres, Radu Constantinescu.
Clădirea Pionierilor și Soimilor Patriei, 2 iulie 1985. Palatul a fost inaugurat la 1 iunie 1986 de Nicolae Ceaușescu. Foto credit: Agerpres, Radu Constantinescu.
Traian Mihalache se trage dintr-o familie de cizmari și pielari, cunoscuți în mahala drept “ai lui Pantofeț”. Casa lor, de pe Calea Văcărești, a fost demolată în anul 1982

Traian Mihalache s-a născut în anul 1950 într-o casă de pe Calea Văcărești, la numărul 400, casa a patru generații din familia sa. Imobilul a fost demolat în vara anului 1982. Se trage dintr-o familie de pielari și pantofari și după sistematizare s-a mutat pe bulevardul Pionierilor, azi al Tineretului. A fost inginer constructor și, la jumătatea anilor ’70, Traian Mihalache a participat la construirea noului cartier, a lucrat la întreprinderea de construcții ACM3. Pe lângă construirea cartierului Văcărești-Tineretului, a fost implicat direct în construirea cartierului Pantelimon, insula Lebăda, Bulevardul Victoria Socialismului, actual al Unirii. Traian Mihalache a refuzat să facă parte din echipele de demolări iar marele său regret este că n-a știut să afle mai multe despre istoria locurilor de la bunicul său, Gheorghe Mihalache, cunoscut în cartier sub numele de “Pantofeț”.

Inginerul constructor Traian Mihalache a participat la construirea noului cartier, a lucrat la întreprinderea de construcții ACM3. Pe lângă construirea cartierului Văcărești-Tineretului, a fost implicat direct în construirea cartierului Pantelimon, insula Lebăda, Bulevardul Victoria Socialismului, actual al Unirii.
Inginerul constructor Traian Mihalache a participat la construirea noului cartier, a lucrat la întreprinderea de construcții ACM3. Pe lângă construirea cartierului Văcărești-Tineretului, a fost implicat direct în construirea cartierului Pantelimon, insula Lebăda, Bulevardul Victoria Socialismului, actual al Unirii.
 “Unde acum e lacul Văcărești era o abundență de caiși și cireși, de legume și flori, apa acolo nu seca niciodată. Florarii erau renumiți în tot Bucureștiul”

B365.ro: Domnule Traian Mihalache, să plecam în călătorie.

Traian Mihalache: Dacă ne imaginăm că mergem de la Piața Sudului de azi, de la Sun Plaza, și coborâm spe blvd. Tineretului știm că pe partea dreapta a drumului, unde era Mănăstirea Văcărești, găseam zona Luncii. Erau două străzi care plecau din Calea Văcărești și mergeau în direcția Târgului Vitan. Se numeau strada Povestei și Firul Văii. Unde avem astăzi Delta Văcărești și tot acel areal era deținut de familii care se ocupau cu cultivarea florilor și a legumelor. Pământul era fertil și bogat în apă. În toată zona aceasta pânza freatică era destul de sus, erau o mulțime de firicele de apă care scormoneau pământul în profunzime și se duceau spre Dâmbovița. Pământul era foarte roditor, foarte potrivit pentru aceste culturi de flori și legume.

Santierul Parcului Tineretului, 26 iunie 1965. Foto credit: Agerpres, autor Nicolae Bodnarenco.
Santierul Parcului Tineretului, 26 iunie 1965. Foto credit: Agerpres, autor Nicolae Bodnarenco.
1941, florărese la Palatul Regal. Sursa imaginii: Arhiva Willy Pragher.
1941, florărese la Palatul Regal. Sursa imaginii: Arhiva Willy Pragher.
Regina Maria venea după bujori vara și, mai spre toamna, după gladiole. Am văzut cele mai frumoase gladiole când eram copil”

B365.ro: Chiar Regina Maria venea în luncă să își aleagă flori sau este legendă?

Traian Mihalache: Bătrânii noștri povesteau că în primăvară când înfloreau bujorii, Regina Maria venea unde acum e lacul Văcărești și lua flori. Venea după bujori și, mai spre toamnă, după gladiole. Era o feeria acea zonă, loturile erau bine împărțite și fiecare se străduia să aibă cele mai frumoase flori, să îi meargă afacerea, până la urmă, pentru că flori în oraș nu aveai de unde să iei, decât de aici. Era un bazin floricol foarte renumit. La capătul dinspre Calea Văcărești, pe strada Piscului, există și azi biserica Cărămidarii de Jos, care în anii ’30 a fost refăcută cu sprijinul Casei Regale. Carol al II-lea și Regina Maria au fost prezenți la resfințirea bisericii și au contribuit financiar pentru ca lăcășul să existe în forma în care este și astăzi.

Sala Polivalenta a fost inaugurată la 10 august 1974. Foto credit: Tineretului si imprejurimile, pagina de facebook.
Sala Polivalenta a fost inaugurată la 10 august 1974. Foto credit: Tineretului si imprejurimile, pagina de facebook.
Din spatele casei lui Tudor Arghezi începea Cociocul, o vale care se întindea până unde este Palatul Copiilor de astăzi”

Traian Mihalache: Erau peste 50-60 familii care aveau aceste pământuri fertile. În fiecare curte existau puțuri de unde își trăgeau apă ca să ude răsadurile. Îngrijirea acestui pământ era permanentă și pământul îi răsplătea. Era un loc care nu suferea niciodată de seceta. Pe partea stângă este dealul Mărțișorului, casa lui Arghezi, și din spatele casei lui începea Cociocul, o vale care se întindea până unde este Palatul Copiilor de astăzi. Vis-a-vis de zona cu flori era o mlaștină, un loc neîngrijit. Pe partea dinspre Calea Văcărești, cam unde este astăzi Lumea Copiilor, sub dealul Mărțișorului, existau și acolo grădini numai de legume. Dincolo de ele, spre piața Piscului, unde este acum Sala Polivalentă, nu era nimic, era o mlaștina cu sfuf, un loc absolut sălbatic și plin de apă.

Foto: Franz Duschek, mahalaua Cărămidarii de Jos, 1874, sursa Casa Filipescu Cesianu, MMB.
Foto: Franz Duschek, mahalaua Cărămidarii de Jos, 1874, sursa Casa Filipescu Cesianu, MMB.
Dâmbovița înainte de sistematizare. Foto credit: Arhiva MMB.
Dâmbovița înainte de sistematizare. Foto credit: Arhiva MMB.
Găurile din Cocioc au apărut în urma bombardamentelor din aprilie 1944. Vara ne scăldăm în ele, pânza freatică era la suprafață”

Traian Mihalache: În toată zona aceasta erau multe gropi pline cu apă. De unde au apărut? În urma bombardamentelor din aprilie 1944, sub dealul Mărțișorului era o baterie antiaeriană. Bombele au căzut în mlaștină și s-au umplut cu apă. Era un loc nelocuit. În partea de sus a dealului, după venirea comunismului, acolo unde este Orășelul copiilor de acum, era un loc de întâlnire a oamenilor din toate cartierele. Exista complexul sportiv “Constructorul” care avea un teren de rugby și vreo două terenuri de fotbal. La sfârșit de săptămână era un prilej ca lumea să-și dea bon jour acolo, la fotbal, grătare și bere.

Santierul Parcului Tineretului, 26 iunie 1965. Foto credit: Agerpres, autor Nicolae Bodnarenco.
Santierul Parcului Tineretului, 26 iunie 1965. Foto credit: Agerpres, autor Nicolae Bodnarenco.
Fântâna dintre blocuri construită în anul 1994. Foto credit: Tineretului si împrejurimile, pagina de facebook.
Fântâna dintre blocuri construită în anul 1994. Foto credit: Tineretului si împrejurimile, pagina de facebook.
Cârciuma Urlătoarea, loc de popas pentru cei care își duceau vitele la Abator. Se numea așa pentru că prin stuf veneau lupii și urlau”

Traian Mihalache: Unde este acum spatele cimitirului Bellu, pe partea aceea de deal, iarna se skia și se întâmplau și întreceri de motocross. Era o cârciumă faimoasă, numită Urlătoarea în zona Cocioc. Vis-a-vis era Abatorul, oamenii veneau cu vitele acolo și făceau negoț. Cârciuma era, de fapt, un han cu veselie și bețivăneală. Din zona pustie cu stuf veneau și urlau lupii și așa i-a rămas numele, Urlătoarea. Gropile din acest areal, rămase de la bombardamente, se umpleau cu apă vara și înghețau iarna. Ne dădeam pe gheață acolo când eram copii iar vara făceam baie. Cei mai curajoși se băgau la fund, la suprafață apa era caldă și la fund era rece și mișcătoare, izvoarele subterane lucrau.

Bufetul Văcărești in anii 70, cunoscut și sub numele de Urlătoarea. Sursa, captură din filmul documentar Calea Văcărești, 1975, apud Tineretului și imprejurimile, pagina de facebook.
Bufetul Văcărești in anii 70, cunoscut și sub numele de Urlătoarea. Sursa, captură din filmul documentar Calea Văcărești, 1975, apud Tineretului și imprejurimile, pagina de facebook.
Abatorul Comunal, imagini de Andrei Bîrsan. Fotografia face parte din proiectul
Abatorul Comunal, imagini de Andrei Bîrsan. Fotografia face parte din proiectul „Atunci și Acum”.
Depozitul de tramvaie se afla unde este azi reprezentanța Mercedes, lângă Ecarisaj, unde se făcea clei din oase. Mirosul era pregnant și dezgustător“

Traian Mihalache: Calea Văcărești era a doua ca mărime după Calea Victoriei. Continuăm plimbarea și ajungem la Lemaitre, Timpuri Noi de astăzi. A fost construită în anul 1864 și acolo se fabricau locomotive. Clădirea nu mai există, a fost demolată ca să faca loc unui proiect imobiliar. Tot în zona asta de mahala, pe partea dreapta a Dâmboviței, mai era o fabrică de bumbac, “Industria Bumbacului”. Lângă Abator era un depou de tramvaie, unde astăzi este reprezentanța Mercedes. Lângă acest depou era Ecarisajul, care ulterior a fost mutat înspre groapa de gunoi de la Glina. De la Abator și Ecarisaj se împrăștia un miros îngrozitor, se făcea clei de oase, folosit la tâmplărie. Mai era și fabrica lui Nicola Prodanov “Talpa“ și apoi “Bourul“ care după naționalizare s-a numit Kirov, după numele unui fruntaș sovietic, apoi “Pionierul“. Un pic mai încolo era și fabrica lui Dumitru Mociorniță.

Santierul Parcului Tineretului, 26 iunie 1965. Foto credit: Agerpres, autor Nicolae Bodnarenco.
Santierul Parcului Tineretului, 26 iunie 1965. Foto credit: Agerpres, autor Nicolae Bodnarenco.
Calea Văcăresti, 1984, spre biserica Apostol din Tăbăcari, zona actualului Bd. Mircea Vodă. Foto credit: Andrei Bîrsan, bucurestiulmeudrag.ro.
Calea Văcăresti, 1984, spre biserica Apostol din Tăbăcari, zona actualului Bd. Mircea Vodă. Foto credit: Andrei Bîrsan, bucurestiulmeudrag.ro.
Bufetul Azuga, anii 70, de pe Calea Văcăresti. Captură din filmul documentar Calea Văcăresti, 1975.
Bufetul Azuga, anii 70, de pe Calea Văcăresti. Captură din filmul documentar Calea Văcăresti, 1975.
Forma actuală a cartierului Tineretului-Văcărești a fost realizată în 18-20 de ani, pe etape. Când eram elev am plantat copaci în Parcul Tineretului“

Traian Mihalache: Tot pe Calea Văcărești era cârciuma “Azuga“, și de acolo casele începeau să fie mai arătoase, erau unele cu etaj. Cam de acolo începea zona comercială a mahalalei, a evreilor. Cum mergem spre Liceul Șincai, pe partea dreaptă unde acum sunt blocurile, există și azi Parcelarea Lânăriei, cu străzile Lânăriei, Cărămidari, de acolo începea Piața Piscului și Livada cu Duzi. Toată zona era formată din case cu curte. Forma actuală a cartierului Tineretului-Văcărești a fost realizată în 18-20 de ani, pe etape. Ajungem cu plimbarea în Parcul Tineretului de astăzi, a cărui amenajare și lucrări de asanare au început în anii ’60. Atunci s-au dragat bălțile, a fost scos mâlul și s-a realizat lacul de astăzi. Îmi aduc aminte că, elev fiind, mergeam cu școala și plantam copaci în parc. În anii ’70 a fost finalizată Sala Polivalentă. Terenurile noastre de fotbal și de rugby au dispărut și au lăsat loc Orășelului Copiilor.

Sala Polivalentă, 1974. Foto credit: Azopan, Lazlo Evellei.
Sala Polivalentă, 1974. Foto credit: Azopan, Lazlo Evellei.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.

Traian Mihalache: Concret, eu am lucrat la o parte din blocurile care s-au construit pe Calea Văcărești. În acea perioadă, constructorii civili, civiliștii cum li se spunea, făceau blocurile și edificiile socio-culturale, casele de sănătate, diferite hoteluri, Modern, Lebăda, etc. Lângă noi lucrau cei de la Întreprinderea de Construcții Edilitare, ei făceau drumurile, canalele, etc. Fiecare întreprindere avea câte o porțiune de cartier, un plan pe care trebuia să-l realizeze. Întreprinderea la care am lucrat eu, Antrepriza 3 de Construcții, a realizat aceste blocuri mai mari care se văd astăzi la fața străzii, iar colegii mei au lucrat la blocurile cu 4 etaje de pe strada Povestei .

Blocurile de pe Bd. Pionierilor, actual al Tineretului, văzute din parc. Foto credit: Hedy Loffler, 1984, apud Tineretului și imprejurimile, pagina de facebook.
Blocurile de pe Bd. Pionierilor, actual al Tineretului, văzute din parc. Foto credit: Hedy Loffler, 1984, apud Tineretului și imprejurimile, pagina de facebook.
1990, Bd. Sincai, foto credit: Norihiro Haruta, 1990.
1990, Bd. Sincai, foto credit: Norihiro Haruta, 1990.
La cutremurul din 1977 nu a căzut nicio casă, erau făcute trainic. Era o lume în care fiecare se cunoștea cu fiecare”

Traian Mihalache: Tot acest perimetru de mahala avea case făcute de fiecare gospodar. M-a mirat faptul că la cutremurul din 1977 nu a căzut niciuna, erau făcute trainic. Asta denotă cumva grija, cumințenia, fiecare se cunoștea cu fiecare. Mai existau școala nr. 100 unde am învățat și eu, și școala profesională de ucenici Iosif Rangheț, o altă denumire comunistă.

Stațiunea de ski pe Cocioc in perioada interbelică.
Stațiunea de ski pe Cocioc in perioada interbelică.
Foto credit: Bucharest, sanius.
Foto credit: Bucharest, sanius.
Perioada ’70-’80 a fost deosebit de aprigă, s-a demolat grozav de tare. Cei mai oropsiți au fost cei care au avut grădinile, pe locul unde este parcul de astăzi”

B365.ro: În aceste blocuri au fost mutați oamenii aceștia expropiati? Florarii, tăbăcarii, negustorii, zarzavagiii?

Traian Mihalache: Fiind iureșul sistematizării și lupta cu “vechiul” toate aceste case au dispărut într-un timp scurt, iar oamenii s-au dus care încotro. În general au fost împrăștiați în zona Berceni, pentru că între timp se construia masiv noul cartier Berceni. Acesta este un regret al meu, o nostalgie, pentru că din tot ce însemna acest cartier (care era destul de compact ca locuire, cu biserici, școală, oameni care se știau între ei), dintr-o dată totul a dispărut. Perioada ’70-’80 a fost deosebit de aprigă, s-a demolat grozav de tare. Cei mai oropsiți în urma acestui proces de sistematizare au fost cei care au avut grădinile, pe locul unde este parcul de astăzi.

B365.ro: Practic, au destructurat o lume, un univers, un rost.

Traian Mihalache: Transformarea a fost violentă și nedreaptă. Oamenii aveau un mod de viață în casele lor, atât cât știau ei să le facă, dar iată că au rezistat cutremurelor și vicisitudinilor vremurilor. Erau oameni cuminți și știau să își dea bună ziua, erau oameni de o mare duioșie. După 1989, cei care au stat pe partea dreapta a Căii Văcăreșți s-au constituit în anii ’90 în “Asociația Văcărești”, cu caracter juridic, și care avea peste o sută de membri. Am avut prieteni, foști colegi de școală care căutau să își identifice locurile unde au avut casele, Cred că numai după război există o astfel de situație în care îți cauți locul, casa care nu mai este. Toată lupta acestor oameni a fost în zadar, nici măcar nu au fost despăgubiți. În timpul demolărilor cel care avea o casă, cum a fost cazul nostru, primea o despăgubire simbolică. Nu puteai să-ți cumperi nici măcar o Dacie pentru trei corpuri de casă cu teren cu tot. Cei pe locul cărora s-a făcut însă o intersecție sau un edificiu cultural, nu au fost despăgubiți deloc.

Vizita lui Ceausescu pe santierul Tineretului din Dealul Piscului, 22 martyie, 1974. Sursa foto: Fototeca online a Comunismului Românesc, cota 60/1974.
Vizita lui Ceausescu pe santierul Tineretului din Dealul Piscului, 22 martyie, 1974. Sursa foto: Fototeca online a Comunismului Românesc, cota 60/1974.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
„Ce este revoltător este faptul că pe locurile acelor oameni astăzi de construiesc blocuri noi. Este o treabă hoțească”

B365.ro: Pentru a două oară în istorie, sub un alt regim politic, după 1989, acestor oameni li s-a întâmplat un abuz, o nedreptate.

Traian Mihalache: Așa a fost. Ce este revoltător este faptul că pe locurile acelor oameni astăzi de construiesc blocuri noi. Este o treabă hoțească, este ca un diavol uriaș de o perfidie îngrozitoare care te așteaptă să mori. Sunt în stare să aștepte ani în șir ca să moară foștii proprietari, numai ca să-și atingă interesul. Este o nedreptate profundă.

Povestea va avea o doua parte, adică odiseea Tineretului VA URMA.

Crematoriul sus in deal. Foto credit: Institutul de Studii Est Europene.
Crematoriul sus in deal. Foto credit: Institutul de Studii Est Europene.

Citește, mai jos, și alte istorii ale cartierelor bucureștene

Cartierul evreiesc din vechiul București, azi umbra unui spațiu cândva vibrant, cu prăvălii și case interbelice valoroase. Unde azi e magazinul Unirea era inima comunității

Cookies