Cartierul evreiesc din vechiul București, azi umbra unui spațiu cândva vibrant, cu prăvălii și case interbelice valoroase. Unde azi e magazinul Unirea era inima comunității

În centrul vechiului cartier evreiesc nu mai putem să ne plimbăm astăzi, din simplul motiv că nu mai există. Nici evreii de altădată nu mai sunt. A rămas doar povestea fascinantă a celei mai mari comunități minoritare din București și câteva străzi care au scăpat de demolările masive din anii ’80.

După o istorie neîntreruptă de 500 de ani și trei valuri masive de emigrare (anii ’40 – statul național legionar, anii ’50 și anii ’70 – vânzarea evreilor pe valută de regimul Ceaușescu), evreii aproape că aveau să dispară din București.

La finalul anilor ’90 numărul evreilor cetățeni români rezidenți a scăzut sub 7.000, iar azi, din comunitatea evreilor spanioli sefarzi, dacă mai trăiesc 50 de persoane. Probabil că numărul evreilor askenazi este mult  mai mare.

Unde era cartierul evreiesc din vechiul București

Aria compactă de locuire a evreilor se desfășura de-a lungul Căilor Văcărești și Dudești, iar inima cartierului se afla sub blocurile Centrului Civic socialist de azi.

Străzile Israelită și Spaniolă existau în zona unde este acum magazinul Unirea.

În anii ’80, Cartierul evreiesc, cu clădiri cu arhitectură eclectică, a fost demolat ca să facă loc Centrului Civic. O cincime din București a dispărut atunci.

Istoria unui cartier care ocupă un loc cu totul special în memoria și evoluția orașului, mai jos, într-un interviu cu arh.Yvonne Toader.

Calea Văcărești, o mahala-ghettou cu mici comercianți, vânzatori ambulanți și haine vechi

O plimbare pe Calea Călărași, străzile Romulus, Parfumului, Anton Pann, Negustori, Valeriu Braniște ne arată gloria trecută a unor clădiri care dispar de la an la an.

Contrar mitului, nu toți evreii din București erau bogați, nu toți aveau palate ca Mauriciu Blank. Scriitorul Isac Peltz, în romanul “Calea Văcărești” (publicat în anul 1933), portretizează un ghettou, mahalaua aflându-se la marginea orașului și fiind populată de “calicime”. De asemenea, Frederic Dame (în “Bucureștiul în 1906”), descrie o comunitate care trăiește la limita sărăciei.

Înghesuiți în case strâmte, trăiesc fără spațiu și fără aer, lucrând în jurul unei lămpi afumate, muncind cu stăruință avizi de a-și câștiga puțină bunăstare. Seara, după închiderea birourilor și a magazinelor, unde marea lor majoritate sunt ocupați, cartierul devine foarte însuflețit, toată această populație se răspândește pe străzi, femei, copii și bătrâni. (…) trăind unii cu alții, împărțind aceeași soartă, se cunosc între ei, ceea ce dă caracterul special de initimitate. Cel al cărui drum se întâmplă să treacă seara mai târziu prin acest cartier este foarte surprins să vadă, la ora la care restul orașului este aproape ațipit, viața încă intensă din acest colț de oraș. (Frederic Dame, “Bucureștiul în 1906”)

Cilibi Moise: “Cine vrea să se tocmească, nici să mai poftească. Cine va cere pe datorie, nici să nu vie”

Un anunț publicitar din anul 1857 ne spune că negustorul Moise Cilibi, faimos în epocă pentru cărticelele sale de învățături, filosof popular, primul autor evreu de limbă română, menționat și de George Călinescu în „Istoria Literaturii” – și-a deschis prăvălie pe strada Franceză, cu prețuri reduse cu 33%.

George Potra, în volumul său “Din Bucureștii de altădată”, povestește că “Moise Ovreiul a căpătat de la bucureșteni apelativul de Cilibi, cu semnificația de “glumețul, înțeleptul, păcăliciul”.

Cilibi Moise anunță că are felurimi de articole, cu o scăzământ de 33 la sută. „Cum se poate așa ieftin, vor întreba unii? Ce să facă bieții comersanți? Câștigă 10, cheltuiește 15 și restul îl dă la fabricanți, iată cauza”

Cilibi Moise anunță că vinde:

Ghete de piele groasă, dar și mai subțiri pentru ofițeri. Portofoliuri cu 5 despărțituri, la unul e locul lui Sarsailă, la al doilea trompeta, la al treilea mandate, la al patrulea polițe. Am două feluri de pahare, Unele mai mici ca să bea cineva de bucurie. Altele mai mari ca să bea cineva de sărăcie. Am două feluri de pahare, pentru nobilime la masă, pentru sărăcime după masă. Am pungi de parale, și dacă criza ține tot așa, vă dăruiesc pungile. Brice englezești, pe mână de vor cădea, tot nu vă veți tăia. Oglinzile nu mai au căutare, findcă se vede sărăcia fără oglindă. A ieșit olanda în piață fără nici un fir de ață. Scobitori de dinți moderne, de care-ți trece pofta de mâncare, pentru acei care n-au ce mânca. Avem două feliuri de pălării, pentru cap mai delicat și pentru cap mai gros. Cine vrea să se tocmească, nici să mai poftească. Cine va cere pe datorie, nici să nu vie. Nicio muiere și nici un bărbat nu va fi înșelat. Domnilor, să dea Dumnezu să vă uniți și să vă iubiți ca să fim și noi fericiți și orice nație va citi să zică de șase ori Amin.

Evreii spanioli de rit sefard, cei mai vechi din București, sunt cei care au fugit de persecuțiile religioase din Andalusia. Prezența lor este menționată în oraș încă din anul 1550

De două feluri sunt evreii care au contribuit decisiv la dezvoltarea Bucureștiului, la transformarea lui comercială și financiară: spanioli de rit sefard, veniți din Imperiul Otoman, și evreii askenazi, veniți din Polonia și Podolia.

Primii care s-au stabilit în oraș au fost sefarzii. În anul 1492, prin decretul de la Alhambra, evreii care au refuzat convertirea la catolicism au fost expulzați din Spania, unde reprezentau o treime din populație, alături de musulmani și creștini. S-au stabilit în zona mediteraneană, mulți dintre ei ajungând în Imperiul Otoman, apoi la București. (sursa, Felicia Waldman, Anca Tudorancea, “Personaje și povești din Bucureștiul Sefard”).

Evreii sefarzi, deschizători de drumuri, creatori de instituții financiare și culturale

Comunitatea spaniolă avea o prezență de locuire compactă în mahalaua Popescului, pe străzile Sf. Ioan cel Nou, Negru Vodă, dar și pe străzi alăturate cu nume evidente, precum strada Israelită sau strada Spaniolă.

Prima mențiune documentară despre prezența evreilor în București o avem din timpul lui Mircea Ciobanu, când, pe la 1550, sunt amintiți cu numele lor 8 evrei sefarzi, fugiți din Alhambra, dintre care doi, Isac Rufus și Habib Amato au prăvălie, unul, David ibn (ibn, adică fiul lui.n.n) Usa – e arătat ca “eminentul”, deci fruntașul comunității, dar și alții, Iacob ibn Habib, Abraham ibn Eliezer, Iuda ibn Rufus.

Pe vremea lui Brâncoveanu, evreii bucureșteni alcătuiau, ca și armenii și chiprovicenii (negustori bulgari catolici de origine săsească, veniți din Ciprovăț) o breaslă, plătind o dare fixă către vistierie. (sursa, Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor).

Primii negustori evrei ai Bucureștiului erau povarnagii, tinichigii, cizmari, croitori, sticlari, ceaprazari, mămulari, mamelegii, pecetari și ciubuccii

La 1782 breasla evreilor e numită “companie” și cuprinde, în anul 1820, 127 de nume, capi de familie. Documentul este important pentru că ne arată și meseriile acestora. Găsim o serie de zarafi, doi giuvaergii, doi argintari-unul dintre ei poartă numele turcesc a meseriei “cuiumgiu”- o seamă de boccegii care umblau cu bocceaua cu mărfuri în spate, cum era și faimosul Cilibi Moise, cel cu cărticelele de proverbe și învățături, un lipicțan, adică lipscan, pe nume Moise Berevenisti, “un tăetor de carne”, un logofăt evreesc, apoi povarnagii, tinichigii, cizmari, croitori, sticlari, ceaprazari, mămulari (sau negustori de mărunțisuri), doi mamelegii sau telali, ( cămătări în turcă), un pecetar care făcea peceți sau sigilii, un ciubucciu.

Frumoasa sinagogă a evreilor spanioli, Cahal Grande, a fost incendiată de legionari în anul 1941 și demolată de comuniști în 1985

În prima jumătate a secolului al XIX-lea numărul evreilor din București crește. Un călător străin, Clausewitz, care trece prin oraș în mai 1824, crede că din cei 80.000 de locuitori 6000 sunt ovrei, iar 4000 germani. Existau șapte sinagogi, aparținând evreilor polonezi askenazi și o frumoasă sinagogă a celor spanioli, care erau mai bogați și mai influenți în comunitate. În 1904 Frederic Dame evaluează numărul evreilor bucureșteni la circa 50 000, populația totală a orașului fiind de 290 740.

Templul Mare Sefard “Cahal Grande” a fost construit în anul 1819 de comunitatea sefardă și incendiat de legionari în ianuarie 1941. În anul 1985 a fost complet demolat. “Cahal Grande” se afla pe strada Negru Vodă, nr .12, iar localizarea în prezent ar fi undeva între magazinul Unirea, aripa Splai și Institutul Bancar Român.

Evrei sefarzi vorbesc latino, iar cei askenazi idiș, între ei existând diferențe de cult. Departe de Andalusia natală, evreii spanioli au dus mereu dorul mirosului de flori de portocal

Între evreii sefarzi și cei askenazi sunt diferențe de cult, dar și de limbă. Primii vorbesc latino, un dialect influențat de limbile romanice, iar cei din urmă vorbesc idiș, un dialect puternic influențat de limba germană. În secolul XX ambele comunități au emigrat masiv în Israel și în țări europene. (sursa, Anca Tudorancea, cercetător la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România).

Manoah Hillel și-a lăsat întreaga avere strânsă din operațiuni bancare Universității din București. Jaques M. Elias a donat întreaga avere Academiei Române

După Primul Război Mondial s-a înregistrat un spor determinat mai ales de afluxul evreilor din noile provincii. Recensamântul din 1956 dă cifra de 44 202. Semnificativ este faptul că din punct de vedere al limbii abia o zecime din numărul de mai sus -exact 4425- au declarat că limba maternă idiș, toți ceilalți declarând limba română. Acești conlocuitori au dat și doi mecenați, Manoah Hillel, care și-a lăsat întreaga avere strânsă din operațiuni bancare Universității din București, spre a acorda studentiilor burse și premii- și pe Jaques M. Elias care a donat întreaga avere Academiei Române.

Povestea marelui filantrop Jaques M. Elias, mai jos:

• Uimitorul domn Elias, bancherul extrem de bogat care ne-a dăruit Spitalul Elias și a donat Academiei toată averea. Rudele nu au primit nimic, doar birjarul

“Cartierul evreiesc în perioada 1965-1989. Epoca de Aur”. Arh. dr. Yvonne Toader a copilărit în Cartierul evreiesc

Arh. dr. Yvonne Toader a copilărit în Cartierul evreiesc, este vicepreședinte al OAR-București iar tema sa doctorală se numește “Cartierul evreiesc în perioada 1965-1989. Epoca de Aur”. Cercetarea Cartierului Evreiesc s-a axat pe studierea aspectelor care pot contribui la generarea unei imagini comprehensive asupra modului de locuire, delimitării spațiale, influențelor politice, legislației regimului de proprietate, intervențiilor urbanistice specifice perioadei 1965-1989.

“Cartierul evreiesc, o țesătură complexă de semnificații, istorii și experiențe umane”

B365.ro: Ce a însemnat Epoca de Aur pentru Cartierul evreiesc?

Arh. dr. Yvonne Toader: În fiecare oraș există o simbioză între diversele narațiuni urbane, transmise din generație în generație ca o moștenire comunitară. Aceste povestiri nu sunt doar simple relatări ale evoluției elementelor arhitecturale sau urbanistice; ele alcătuiesc o țesătură complexă de semnificații, istorii și experiențe umane. În perioada 1965-1989, Cartierul Evreiesc poate fi perceput ca un mediu complex, o frescă vibrantă a schimbărilor sociale și culturale. Experiențele rezidenților au fost profund influențate de evenimente precum emigrarea, conviețuirea multietnică, modificări în relațiile sociale, de regim de proprietate, de politică urbană, etc.

“Cartierul Evreiesc din Bucureșți nu este doar un ansamblu de clădiri și străzi; este un loc care poartă povestea complexă a mai multor comunități”

Arh. dr. Yvonne Toader: Aș putea spune că destructurarea socială și de locuire a început și în Cartierul Evreiesc din București, odată cu Decretul 92 din 1950, deci anterior epocii lui Ceaușescu. Toate deciziile politice au reverberații în timp, iar efectele imediate ale aplicării decretului au fost doar un șoc inițial al unui fenomen ce urma să se resimtă timp de decenii: schimbarea unei societăți.

Prin acel decret au fost naționalizate 60.661 apartamente (în proporție majoritară apartamente din București), la care se adaugă hoteluri și imobile avariate sau abandonate. Efectul social a fost uriaș, iar înlocuirea proprietarilor cu chiriașii ICRAL a devenit un nou mod de viață. De la noi locatari, la specula imobiliară, la degradarea de imobile, la trafic pentru repartiții, etc. s-a creat o poveste stranie și nefericită în care unii cetățeni au câștigat iar alții au pierdut. Marele perdant a rămas, în final, orașul.

“Cartierul evreiesc, ca și întreg orașul, a fost scena unei destructurări importante care mapată pe hărțile vremii ne poate revela dimensiunea spațială a evenimentelor”

Arh. dr. Yvonne Toader: Aceste expropieri (naționalizări) au venit pe fondul unor exproprieri importante din anii 1940, direcționate către proprietățile Comunităților evreiești din capitală (școli și clădiri trecute în proprietatea statului). La expropieri putem adăuga desigur emigrarea evreilor (un al treilea val de emigrare mai exact cel de la începutul anilor 1970) și desigur intervențiile urbanistice ( demolările și construirea de blocuri și artere – precum Victoria Socialismului, actualmente Bd. Unirii) ale lui Ceaușescu, din anii 1980 până în 1989. Referitor la emigrări se poate spune că începând cu 1967, Ceaușescu a dat ordin să se reînceapă vânzarea evreilor pentru valută, și deci putem vorbi de valul de emigrări al epocii lui Ceaușescu. La finalul anilor 90 numărul evreilor cetățeni români rezidenți în România a scăzut sub 7.000.

“Putem regăsi, încă, clădiri vechi cu influențe orientale sau europene (maure, italiene, etc), care din păcate dispar treptat sub presiunea noilor dezvoltări”

B365.ro: Cum caracterizați arhitectura clădirilor din ceea ce a mai rămas din Cartierul evreiesc?

Arh. dr. Yvonne Toader: Arhitectura cartierului evreiesc actual este una amestecată, uneori rezistentă la schimbare, alteori răpusă de intervenții noi și nepotrivite. Putem vorbi, încă, de arhitectură interbelică de valoare, de sinagogi și lăcășuri de cult, de clădiri istorice și de patrimoniu. Putem regăsi, încă, clădiri vechi cu influențe orientale sau europene (maure, italiene, etc), care, din păcate, dispar treptat sub presiunea noilor dezvoltări. În ultimele ani, s-au făcut eforturi pentru conservarea și restaurarea clădirilor istorice din Cartierul Evreiesc. Aș aduce aici un omagiu Echipei 112 Patrimoniu a Ordinului Arhitecților din România, Filiala București (https://112patrimoniu.ro/) care a depus eforturi constante pentru păstrarea fondului construit valoros.

“Cartierul evreiesc reprezintă o parte esențială din istoria, cultura și arhitectura orașului, fiind un simbol al diversității, identității și al coexistenței”

B365.ro: Ce reprezenta și ce reprezintă vechiul cartier pentru istoria, cultura și arhitectura orașului?

Arh. dr. Yvonne Toader: Cartierul evreiesc din București este mult mai mult decât o simplă arie. El reprezintă o parte esențială din istoria, cultura și arhitectura orașului, fiind un simbol al diversității, identității și al coexistenței. A fost mereu un loc al diversității etnice, religioase și culturale în București. Evreii au conviețuit aici cu alte comunități și grupuri etnice, contribuind la un mediu urban vibrant și dinamic.

“Această narațiune urbană există în mințile și sufletele locuitorilor. Dacă povestea se uită, cartierul nu mai există”

B365.ro: Cum vedeți viitorul Cartierului evreiesc?

Arh. dr. Yvonne Toader: Așa cum spuneam și la început, în fiecare oraș, există o simbioză între diversele narațiuni urbane, transmise din generație în generație ca o moștenire comunitară. Pe același principiu, un cartier trăiește prin narațiunea lui urbană, în contextul orașului. Această narațiune urbană există în mințile și sufletele locuitorilor. Dacă povestea se uită, cartierul nu mai există. De aceea povestea unui cartier trebuie menținută vie în sufletele locuitorilor urbei. Înțelegerea locului și a narativei urbane nu este doar o necesitate pentru o bună înțelegere a unui cartier, ci este esențială pentru o evoluție firească a unui oraș care să faciliteze conexiunile umane, să susțină identitatea și istoria locului.

Citește, mai jos, și alte istorii ale cartierelor bucureștene

• Dorobanți, azi cartierul cu cele mai râvnite vile din București, a plecat de la case-vagon cu grădini mari. Cine au fost dezvoltatorii care au transformat spectaculos zona | Interviu
• Pipera, exodul bucureștenilor în câmp. Cartier de business cu zgârie-nori lângă urbanism de tarla, aplicat după coduri de pe vremea lui Cuza I INTERVIU
• Ferentari, cartierul promisiunilor neonorate de mai bine de 100 de ani. Cum a ajuns “Câmpul Veseliei” să fie considerat ghetoul Bucureștiului | INTERVIU
• Colentina, pe vremuri colea-n tină, cartierul căruia natura i-a dăruit și lac, și râu. Unde acum e Parcul Plumbuita, cândva era o mare mlaștină din București | INTERVIU
• Icoanei, cartierul perfect pentru plimbare. Mahalaua de unde izvora Bucureștioara cu apă “greu mirositoare”, acum zona cu cele mai frumoase (și scumpe) case din București
• Iancului, vechi cartier bucureștean și marile transformări prin care a trecut. Ca să-l refacă așa cum voiau, comuniștii i-au închis complet bulevardul vreme de 2 ani
• Militari: cum s-a transformat din cartier-dormitor liniștit în comunism, în dormitor neliniștit în capitalism. Este singurul cartier din București care n-a avut parc până anul acesta
• Cățelu, singurul cartier din București cu locuințe cu prispe lungi, ca la țară, geniala “găselniță” a unui mare arhitect, Tiberiu Niga
• Bucureștii Noi, așezarea clădită de la zero de magnatul Basilescu, un om cu un vis formidabil. “Comunele suburbane se înăbușă sub dictatura primarului central și a hoților”
• Acolo unde azi e grandioasa amenajare Lacul Morii, cu cele mai pitorești apusuri din București, a fost odată străvechiul Crângași, cu biserică și cimitir. În locul lor au apărut blocuri I Interviu
• “În Titan, stelele-s mentosane”. Cel mai mare cartier muncitoresc din București a fost admirat până și de președintele Nixon și de dictatorul Mobutu | Interviu cu jazzmanul Iordache
• “Domenii” de vis, cu case cu grădini de milioane. Peste o sută de familii se luptă cu rechini imobiliari și presează administrația să protejeze frumusețea unui cartier unic în București
• Bucureștenii din Berceni au câștigat meciul cu investitorul care voia să transforme baza sportivă Girueta în hipermarket. ”E un caz fericit unic, lista parcurilor sportive demolate e uriașă”
• VIDEO I Podul Calicilor sau Calea Rahovei, drumul negoțului din care s-a născut un cartier. Rahova, în imagini: trecutul pitoresc al unui mic sat înghițit de un mare oraș
• VIDEO | La mulți ani, Berceni (ori îți place, ori te temi)! Acum 59 de ani, nașterea cartierului era anunțată la gazetă
• Incredibil, dar adevărat în orașul betonat: Vatra Luminoasă, cartierul-miracol cu case cu grădină pentru bucureșteanul simplu. Case ieftine și subvenționate de stat