Cartierul de zgârie-nori al Capitalei: unde se ridică City de Bucureşti VEZI FOTOGALERIE

de:
12 iul. 2011
26 Afișari
Cartierul de zgârie-nori al Capitalei: unde se ridică City de Bucureşti VEZI FOTOGALERIE

Paris, Madrid, Berlin, Roma. Marile capitale şi-au împărţit teritoriul între zona de business şi cea istorică şi turistică. Capitala se poate lăuda doar cu un centru istoric, şi acesta păstrat doar parţial de ultimele generaţii. Pentru zona de afaceri însă, contemporanii noştri nu au avut nicio strategie. Investitorii au avut şi au în continuare tot oraşul la dispoziţie. În ultimii ani însă, atenţia lor s-a concentrat cu precădere asupra zonei de nord a Capitalei.

Nordul Capitalei- cel mai atractiv pentru investitori

„E zona care are cele mai multe posibilităţi de dezvoltare din tot Bucureştiul. Are transport metrou, tramvai, legătură cu A3. De asemenea, are utilităţi, şi deci sunt costuri mici de dezvoltare în zonă”, a precizat pentru B365.ro, arhitectul Sorin Gabrea, preşedintele Comisiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Capitalei.

Numai în ultimii doi ani, în nordul capitalei au fost ridicate patru clădiri de birouri. Astfel, alături de turnul Oracle cu 14 etaje deja construit lângă staţia de metrou Aurel Vlaicu, în 2010 a fost deschis Floreasca Business Park, o clădire cu o suprafaţă de 36.000 de metri pătraţi, închiriată deja de companii precum Oracle, Holcim, DHL sau Agip. Tot în 2010, Grupul italian Nusco a construit, la intersecţia Barbu Văcărescu cu Șoseaua Pipera, Nusco Tower, o clădire de birouri cu 18 etaje. În acelaşi an, tot pe Barbu Văcărescu a fost finalizată şi clădirea de birouri Lakeview, un proiect dezvoltat de AIG/Lincoln, in parteneriat cu fondul Fabian Romania Ltd. În clădirea cu o suprafaţă închiriabilă de 24.000 de metri pătraţi şi o parcare de 450 de locuri funcţionează deja compania de consultanţă PricewaterhouseCoopers şi banca ABN Amro. Tot pe Barbu Văcărescu, dar mai jos la intersecţia cu Bulevardul Lacul Tei a fost terminat în anul 2009 şi Euro Tower, o clădire de birouri cu 18 etaje şi cinci niveluri în subteran, asigurând 200 de locuri de parcare. Proiectul a fost realizat de grupul Cascade.

Acapararea zonei de nord de către noi clădiri de birouri este abia la început. În acest an, ar trebui finalizate în zona de nord a Capitalei alţi opt zgârie-nori, scria Capital în aprilie. Cele mai mari proiecte anunţate pentru anul 2011 sunt Platinum Convention Center, Crystal Tower, Novo Park corpul G  şi North Point.

Crystal Tower Business Park va avea 14 etaje şi patru niveluri subterane o suprafaţă închiriabilă de 18.000 metri pătraţi. Clădirea tocmai se construieşte la intersecţia Bd. Iancu de Hunedoara cu Căderea Bastiliei.

Șase zgârie-nori vor fi construiţi în nordul Capitalei, în următorii ani

Invazia de clădiri de birouri din nordul Capitalei este abia la început. „Trebuiau să fie construite mai multe clădiri în nord, dar a venit criza şi au mai fost amânate”, a spus arhitectul Sorin Gabrea. Proiectele vor fi reluate însă. Șase turnuri sunt deja în aşteptare.

Consilierii generali au aprobat în luna aprilie a acestui an construirea unui ansamblu de patru clădiri turn în nordul Capitalei. Potrivit hotărârii, lângă parcul Floreasca vor fi ridicate o clădire cu 25 de etaje, una cu 20 de etaje şi alte două cu 15 etaje. Cele patru clădiri ar urma să fie construite de SC. Primăverii Gardens pe un teren de 27.742 metri pătraţi, delimitat la nord de Bulevardul Mircea Eliade, la vest de Parcul Floreasca, iar la est de Calea Floreasca. Cele două clădiri cu 15 etaje şi clădirea cu 20 de etaje vor fi destinate locuinţelor rezidenţiale, în timp ce în turnul de 25 de etaje vor fi amenajate numai spaţii de birouri.

Lângă Nusco Tower, pe Șoseaua Pipera, este proiectat un nou turn cu 30 de etaje, dezvoltat tot de Grupul Nusco. Clădirea cu o înălţime maximă aprobată de 120 de metri va fi în principal una de birouri. Este posibil însă, ca la ultimele niveluri să fie construite şi apartamente. De asemenea, construcţia va avea şi patru niveluri în subsol, unde vor fi amenajate aproximativ 330 de locuri de parcare.

Cel mai înalt zgârie-nori din România este proiectat tot în nordul Capitalei. Floreasca Sky Tower, un turn de 131 de metri, ar urma să facă parte din centrul Floreasca City Promenada, un complex cu mai multe clădiri destinate birourilor, dar şi shoppingului. Sky Tower este un proiect al Raiffeisen Evolution a cărui construcţie a început în 2008, în apropierea Lacului Floreasca. Lucrările nu au trecut încă, însă, de construirea fundaţiei, pentru moment. Cu toate că, în planurile iniţiale, turnul trebuia să fie finalizat anul trecut, criza economică a afectat şi proiectul Sky Tower, a cărui finalizare a fost amânată.

Conform proiectului iniţial, Sky Tower ar urma să aibă o înălţime de 131 de metri, pentru 37 de etaje, iar alături ar urma să se afle un mall dezvoltat pe trei etaje, cu spaţii comerciale totalizând 33.000 de metri pătraţi şi 1.100 de locuri de parcare, numit Promenada, ca şi o a doua clădire de birouri, dotată cu heliport. Terenul pe care se cons­truieşte ansambul este pe locul fostei Fabrici de Elemente pentru Auto­ma­tizări FEA, pe Calea Floreasca.

Alegerea arhitectului-şef al Capitalei: Sudul oraşului şi proiectul Esplanada

În ciuda dezvoltării evidente a nordului Capitalei, din ultimii ani, arhitectul-şef al capitalei, Gheorghe Pătraşcu, susţine că zona nu este potrivită pentru un centru de business. „Nordul Capitalei oferă condiţii bune pentru investitori, are infrastructură, utilităţi, dar nu ar trebui să devină centru de afaceri. Sunt multe spaţii verzi în nord şi zona ar fi sufocată”, a precizat pentru B365.ro, Gheorghe Pătraşcu.

O soluţie mai bună ar reprezenta-o sudul Capitalei. Zona, deşi mai liberă, este mai puţin prietenoasă cu investitorii. „Din păcate nu este infrastructură bună în zonă”, recunoaşte arhitectul-şef al Capitalei. Costurile de dezvoltare ale eventualilor investitori ar fi astfel mai mari decât în zona de Nord. Primăria are acum un proiect pentru realizarea unui pasaj rutier subteran la Piaţa Sudului. Proiectul va fi realizat însă parţial cu fonduri europene, iar deocamdată este blocat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În acest moment nu există un termen clar nici pentru începerea lucrărilor.

O soluţie şi mai bună decât sudul Capitalei este însă, potrivit arhitectului-şef vechiul proiect Esplanada. „Este cea mai bună soluţie pentru Bucureşti”, spune Gheorghe Pătraşcu. Esplanada, un complex de clădiri de birouri, centre comerciale, hoteluri şi blocuri de locuinţe a fost proiectat iniţial pe o suprafaţă de 600.000 metri pătraţi. Proiectul va fi reluat, însă la dimensiuni mai mici. „Va fi redus la jumătate”, spune Gheorghe Pătraşcu. În luna aprilie a acestui an, Guvernul a anunţat că proiectul Esplanada va fi realizat în parteneriat public-privat. Premierul Emil Boc estimase acest proiect la o valoare de 800-900 milioane de euro.

Arhitectul-şef al Capitalei spune că proiectul va fi reluat, cel mai probabil după alegeri. „Pregătirea proiectului va dura doi ani şi se va face în cinci ani”, spune arhitectul-şef.

Arhitectul Dorin Ștefan: Un „downtown” între zona Esplanada şi Timpuri Noi

Tot de centrul Capitalei este atras şi arhitectul Dorin Ștefan, şi el membru în Comisia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi din cadrul Primăriei Capitalei. „Un downtown de tip occidental ar putea fi realizat în zona dintre proiectul Esplanada şi Timpuri Noi. Este o fostă zonă industrială acolo, de pielărie şi încălţăminte. Ar putea fi o zonă de afaceri, dar şi cu agrement, pe malurile Dâmboviţei”, susţine Dorin Ștefan.

Arhitectul nu exclude nici zona de nord a Capitalei ca centru de business. Zona Floreasca Pipera ar putea fi însă unul din polii de afaceri din Bucureşti. „În felul în care s-a dezvoltat Capitala cred ca vor fi mai multe nuclee de afaceri. Zona Pipera e într-adevăr bine alimentată. Are legături cu autostrăzi, metrou. Poate fi unul din nuclee. Dar şi zona centrală va fi unul cu restaurante şi agrement”, spune Dorin Ștefan.

Capitala fără strategie

Bucureştiul nu are deocamdată nicio strategie oficială privind un viitor centru de afaceri, asemenea marilor capitale. „Planurile Urbanistice Zonale sunt aprobate în Consiliul General. Comisia de Urbanism a Primăriei Capitalei are doar un rol consultativ. E greu în acest condiţii să aplici o strategie”, susţine arhitectul-şef al Capitalei.

Cookies