ARHIVA B365

Cartele de metrou de cumpărat de la automat. Dispar vânzătorii

Primele automate de cartele introduse de Metrorex, o noutate pentru Bucureşti, nu au atras atenţia călătorilor, în condiţiile în care cele mai mari vânzări au fost de 400 de cartele într-o săptămână în cazul aparatului amplasat în staţia Gara de Nord. Astfel, în medie, automatul de la Gara de Nord a vândut 57 de cartele pe zi.

Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex, a declarat pentru zf.ro că, în general, celelalte automate instalate în subte­ranul bucureştean vând peste 200 de cartele pe săptămână, fără a preciza însă tipul lor. „Estimăm că vânzările vor creşte pe măsură ce lumea se va obişnui cu acest sistem de taxare. Viitorul accesului la metrou va fi reprezentat de automatele de vânzare a cartelelor”, a spus Udrişte. Metrorex a instalat de la începutul lunii iulie 21 de astfel de aparate în cele mai aglomerate staţii din subteranul bucureştean şi urmează să mai monteze alte 14 până joi.

Investiţia în cele 35 de automate s-a ridicat la circa 5,8 milioane de lei (circa 1,6 milioane de euro la cursul mediu din 2008, când a fost scos la licitaţile contractul de achi­ziţie), adică circa 45.700 de euro pe aparat. În aceste condiţii, investiţia într-un automat de cartele este echivalentă cu costul pe patru ani al unui angajat Metrorex de la casele de cartele, potrivit calculelor ZF, care iau în considerare un cost lunar de 1.000 de euro cu fiecare angajat de la casele de cartele.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button