Primăria Sectorului 6 a informat bucureștenii că de vineri, 1 august s-au modificat anumite chestiuni referitoare la Cartea Electronică de Indentitate (CEI). Ea poate fi solicitată de la orice centru de Evidență a Persoanelor din București sau din țară, indiferent de domiciliu.
Primăria Sectorului 6 a anunțata bucureștenii că de la 1 august, pot să solicite cartea electronică de identitate (CEI) de la orice centru de Evidență a Persoanelor din București sau din țară. Ei pot face acest lucru indiferent unde au domiciliul. Trebuie doar să selecteze locațiile și să vadă unde sunt locuri disponibile.
Cererea se depune online, pe platforma oficială MAI.
Cererile se pot depune AICI.
Urmărește constant această platformă pentru că locurile se actualizează constant.Mai departe, documentul poate fi ridicat și dintr-un alt oraș/comună decât cel/cea în care a fost depusă cererea. Trebuie doar să selectezi centrul de unde dorești ridicarea CEI, a precizat PS6 pe pagina de Facebook.
Măsura are avantaje majore pentru:
PS6 a precizat și care sunt persoanele care dispun de prioritate în cazul în care își doresc CEI.
Iată care sunt acestea:
Dacă selectezi în platformă că îndeplinești una din aceste condiții, vei vedea că sunt suficiente locuri libere. Mai ales că, pentru aceste categorii de persoane, perioada de programare a fost extinsă la 45 de zile în avans (de la 30), a explicat PS6.
Cartea Electronică de Identitate este gratuită la prima solicitare pentru cei care au/vor împlini 14 ani până la 30 iunie 2026, datorită finanțării din PNRR.
Pentru celelalte categorii:
Pentru cartea de identitate simplă, bucureștenii se pot programa în continuare pe portal.primarie6.ro.
Aceștia se pot programa AICI.