Statuia ecvestră a regelui Carol I, operă a sculptorului Florin Codre, a fost urcată pe soclu la începutul lunii noiembrie. Lucrarea este construită în întregime din bronz şi are o înălţime de 13 metri, din care şase metri reprezintă înălţimea soclului. Statuia reproduce modelul celei care îl reprezenta pe Regele Carol I şi care fusese creată de Ivan Mestrovici, în 1939, la initiaţiva Regelui Carol al II-lea.
Primăria Capitalei a decis să marcheze printr-o ceremonie reamplasarea statuii regelui Carol I în Piaţa Palatului Regal (între clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi Palatul Regal). Evenimentul va avea loc luni, la ora 19.00.
Statuia a costat aproximativ 2,2 milioane de euro şi a fost vandalizată în urmă cu o săptămână. Pe două părţi ale soclului au fost scrise texte anti-Oprescu. Astfel, pe partea frontală, sub plăcuţa pe care este trecut numele Regelui Carol I, a fost scris cu vopsea roşie ”Cinste lui”, iar pe partea laterală stânga era scris ”Domnule Oprescu, de ce nu e gata stadionul naţional, cum aţi promis? Demisie!”.