Piața volantă din Sectorul 1 se mută în acest weekend în apropierea Teatrului Masca. Bucureștenii sunt așteptați de vineri, 21 noimebrie, începând cu ora 13:00 și până duminică, 23 noiembrie, pentru a descoperi produsele celor 18 comercianți care aduc în Capitală diverse produse.
Primăria Sectorului 1 informează, printr-un comunicat, că piața volantă se mută în acest sfârșit de săptămână în zona Teatrului Masca. Bucureștenii vor găsi aici diferite produse tradiționale, delicatese din carne și pește, brânzeturi, pâine, dar și deserturi.
Brânzeturi tradiționale, delicatese din carne și pește, deserturi pregătite în casă, pâine și produse de patiserie realizate artizanal sunt doar câteva dintre bunătățile pe care le găsiți în acest weekend în Sectorul 1, în zona Teatrului Masca, transmite Primăria Sectorului 1.
Potrivit administrației de sector, 18 producători locali așteaptă bucureștenii la piața volantă, unde aduc o selecție de produse autentice direct din gospodăriile lor:
Totodată, cei care doresc să-și umple frigiderele și cămările trebuie să știe că pe lângă produsele menționate mai sus comercianții mai aduc și produse apicole, conserve de sezon, fructe și legume proaspete dar și de articole realizate manual.
Standurile producătorilor sunt deja montate. Astfel că, începând cu ora 13:00, bucureștenii pot achiziționa orice le face cu ochiul.
Piața volantă va fi deschisă și sâmbătă și duminică, în intervalul orar 9:00–19:00.
Așadar, dacă doriți să redescoperiți bucuria gusturilor de altădată și să sprijiniți producătorii autohtoni vă așteptăm în piața volantă!, este îndemnul Primăriei Sectorului 1.
Te-ar mai putea interesa și: