Carmen Dan: Nu am discutat cu doamna prefect în ziua de 10 august

de:
21 aug. 2018
0 Afișari
Carmen Dan: Nu am discutat cu doamna prefect în ziua de 10 august

„În jurul prânzului am ajuns la minister şi am primit informări pe tot parcursul zilei. Nu am discutat cu doamna prefect (prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, n.r.) în ziua de 10 august. Am primit informaţia pe fluxul informaţional după ce s-a semnat ordinul de restabilire a ordinii publice”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan, la finalul audierii în comisia de apărare.

Dan a reamintit că nu a primit o invitaţie oficială de a veni în comisie, însă a considerat că trebuie să fie prezentă la audieri. De asemenea, ministrul a precizat că a răspuns tuturor întrebărilor membrilor comisiei de apărare şi că le va pune la dispoziţie acestora raportul privind protestul din 10 august.

„Am făcut toate precizările necesare. Avem toată disponibilitatea să punem la dispoziţia membrilor comisiei acest raport. Dacă ei vor considera că sunt aspecte care vor mai trebui lămurite după ce vor analiza şi vor parcurge detaliile acestui raport, suntem la dispoziţia lor. Dincolo de disputele politice, eu cred că astăzi am avut posibilitatea să răspundem la foarte multe dintre întrebările care s-au pus şi în spaţiul public, şi de către membrii comisiei. Urmare a acestui eveniment, încă sunt os erie de activ pe care le derulăm prin structurule competente. (…) Am discutat şi cu domnul preşedinte al comisiei, el va iniţia de îndată procedura de solicitare şi de punere la dispoziţie a raportului şi imediat ce această procedură va fi finalizată, noi vom pune la dispoziţie acest raport”, a spus Carmen Dan.

La şedinţa comisiei parlamentare, convocate în urma solicitării PNL, au fost prezenţi, alături de Carmen Dan, maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei din Piaţa Victoriei, şeful DSU, Raed Arafat şi fostul şef al Jandarmeriei Sebastian Cucoş.

Incidente extrem de violente au avut loc în 10 august la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.

Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii.

Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind „eminamente defensive”, iar acţiunile au fost reactive. La rândul său, ministrul Carmen Dan spunea că intervenţia Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor.

Peste 400 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General face o anchetă cu privire la modul de intervenţie a Jandarmeriei. Numărul persoanelor care au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest ajunsese luni la 351.

Cookies