ESENTIAL

Harta zonelor unde riști cel mai tare să fii mușcat de câini maidanezi

Autoritatea care gestionează problema câinilor maidanezi la nivelul Capitalei a creat o hartă a zonelor cele mai „infestate” cu câini maidanezi, unde s-a înregistrat cel mai mare număr de cetățeni mușcați și unde există cei mai mulți câini agresivi. 

Click pe foto pentru dimensiune mare. Puteți face apoi zoom pentru vedere detaliată, pe zone.

Sectorul 6 conduce, detașat, din punct de vedere al numărului de haite existente și al cazurilor de agresiune asupra omului. Ca zone specifice avem, în principal, cartierul Drumul Taberei: în spatele blocurilor din zona Cora Lujerului, Parcul Moghioroș (intrarea dinspre Strada Brașov) și în spatele blocurilor de pe Strada Drumul Taberei, între numerele 30 și 38, 120 și 126 și respectiv 140. De asemenea, o altă zonă periculoasă în Sectorul 6 este strada Arinii Doamnei, unde iubitorii de animale din blocurile din zonă au amenajat chiar și cuști improvizate în care țin câinii pe spațiul public. 

Sectorul 5 are, spre comparație, un număr mai mic de haite agresive și de câini agresivi. Totuși, printre zonele de evitat de aici sunt Strada Mihail Sebastian, Mărgeanului și zona complexului comercial Prosper. 

Sectorul 4 adăpostește și el o populație considerabilă de câini vagabonzi, în special în zona Berceni. Zona de evitat ar fi rândurile de blocuri imediat după Piața Sudului și pe latura nordică a Parcului Tineretului, intrarea în Orășelul Copiilor și Palatul Copiilor, apropape de parcarea Sălii Polivalente. Incinta Spitalului Budimex este un alt mare focar de atracție a câinilor vagabonzi în acest sector. 

Sectorul 3 are populația cea mai mare de câini vagabonzi strânsă în jurul Parcului IOR, unde există trei haite alături de încă 2 haite pe laterala sudică a Parcului. Și strada Râmnicu Vâlcea ar fi de evitat din acest punct de vedere, în spatele blocurilor de aici existând  mai multe haite, ca și pe strada Câmpia Libertății.

Sectorul 2 apare pe harta punctelor negre cu Parcul Circului, Spitalul Fundeni, Str. Doamna Ghica (blocurile din apropiere de Lukoil), zona Floreasca (în jurul Casei de Sănătate, între Barbu Văcărescu și Lacul Floreasca). De asemenea, o altă zonă cu câini din abundență este perimetrul străzilor Mozart – Chopin – Glinka. 

Sectorul 1 adăpostește Parcul Herăstrău, unde există un număr considerabil de haite libere (la Roată, la pod, la restaurant Pescăruș și în parcare). O altă zonă infestată de câini este cea din jurul Gării de Nord, unde există două haite mari și zona Grivița-Titulescu.

Pentru a putea vedea harta mai mare, click aici. 

Datele au fost confirmate, pentru B365.ro, de Răzvan Băncescu, coordonatorul proiectului din partea ASPA, care afirmă că circa 60-70% din petițiile care vin din partea cetățenilor vizează zonele amintite mai sus. În zona Drumul Taberei, spre exemplu, sunt circa 50-60 de mușcături pe săptămână, într-un areal de 1 km pătrat.

Deși știu unde se află, autoritățile se pare că pentru moment nu pot rezolva această problemă a câinilor care „nu au apărut în Bucureşti în mandatul lui Sorin Oprescu, pe vremea lui Traian Băsescu şi nici măcar după Revoluţie. Câinii fără deţinător sunt o problemă a acestei părţi a României de peste două secole”, după cum declara primarul Sorin Oprescu în urmă cu o lună.

Pe de-o parte, cei de la ASPA se plâng de lipsa de oameni care să gestioneze această problemă, având doar 3 mașini cu care ar trebui să ridice minim 100 de câini pe zi pentru a putea, într-un an de zile, să inducă un spor negativ al câinilor maidanezi la nivelul Capitalei. 

Pe de altă parte, se pare că maidanezii strânși se întorc în aceleași locuri și formează aceleași haite. „Am strâns și tot strângem maidanezii din locurile sensibile. Dar din păcate vin iubitorii de animale care îi hrănesc, îi iau înapoi și îi lasă tot acolo”, spune Băncescu.

Ce măsuri noi iau autoritățile în 2013

Bucureștenior li s-ar putea interzice să dea de mâncare câinilor fără stăpân pe stradă, pentru a limita răspândirea acestora și formarea haitelor, potrivit unui proiect de hotărâre ce urmează să fie aprobat de Consiliul General al Municipiului București. 

Măsura va fi aplicată cu predilecție în zonele cu cele mai mari probleme, precum cele evidențiate mai sus, cu ajutorul Poliției Locale.  „Un câine neagresiv are potențial de 80-90% să devină agresiv dacă intra în haită, iar hrănirea încurajează instinctul de haită. Agenții îi vor amenda pe cetățenii care continuă să hrănească maidanezii cu 5.000 de lei. Am ales acest cuantum pentru că prefer să nu dau nicio amendă, dar să se respecte legea. Dacă puneam o amendă de 200 de lei, fugeam ca nebunul prin oraș să dau zeci de amenzi și tot nu rezolvam nimic”, ne-a declarat Răzvan Băncescu.

Proiectul de interzicere a hrănirii câinilor a stârnit mari controverse în rândul ONG-urilor pentru protecția animalelor, care au acuzat că această măsura ar putea face câinii să atace omul din lipsă de hrană. „Cei care spun acest lucru confundă particularitățile câinelui maidanez cu caracteristicile clasei din care face parte. Câinele nu atacă omul de foame, nu mai este un animal exclusiv carnivor, ci atacă doar pentru apărarea teritoriului. De asta s-a adaptat așa ușor în oraș, că și-a adaptat sistemul digestiv și poate mânca aproape orice fel de hrană”, spune coordonatorul acestui proiect, citând un studiu de specialitate al mai multor Universități din Suedia, Norvegia și SUA: Science for Life Laboratory, Dep. of Medical Biochemistry and Microbiology, Uppsala University, Suedia, Broad Institute of Massachusetts Institute of Tehnology and Harvard, SUA, Grimso Wildlife Research Station, Department of Ecology, Swedish University of Agricultural Science și Dep. of Forestry and Wildlife Managment din cadrul Faculty of Applied Ecology and Agricultural Sciences, Hedmark University College, Norvegia

De asemenea, odată cu aprobarea noului proiect de hotărâre în Consiliul General al Municipiului București, ASPA speră să obțină mai mult sprijin logistic, pentru a putea atinge ținta de 100-110 de câini capturați pe zi, care în minim un an ar face ca populația maidanezilor din Capitală să înceapă să scadă.

In Bucuresti sunt circa 64.704 caini comunitari, cifra rezultand in urma unei numaratori partiale efectuate de ASPA, în septembrie 2012. Problema câinilor comunitari s-a acutizat în ultimul an, în contextul în care peste 16.000 de persoane au fost muşcate anul trecut de câini, cu 3.200 de persoane mai mult decât în anul anterior.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button