Care sunt primele 4100 apartamente reabilitate de UE în Bucureşti şi cât vor plăti locatarii

de:
18 sept. 2013
0 Afișari
Care sunt primele 4100 apartamente reabilitate de UE în Bucureşti şi cât vor plăti locatarii

Consiliul Local Sector 3 a aprobat, luni, mai multe proiecte de hotărâre privind reabilitarea termică din fonduri europene a unui număr de 32 de blocuri cu un total de 4.131 apartamente. 

Spre deosebire de blocurile incluse în prezent pe lista reabilitărilor termice, ce vor fi anvelopate gratuit de administraţia locală, în cazul celorlalte 32 de blocuri locatarii vor fi nevoiţă să suporte o parte din costuri, banii urmând să fie plătiţi într-un interval de cel mult zece ani. 

„După ce se aprobă în Consiliul Local, trebuie să depunem cererea de finanţare la ADRBI (n.r. – Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov). Încercăm ca, până în decembrie 2013, să dăm drumul la lucrări”, a declarat pentru B365.RO Wan Pompiliu Buzduga, şeful serviciului Managementul Proiectelor din cadrul Primăriei Sectorului 3. Potrivit documentaţiilor aprobate de Consiliul Local Sector 3, lucrările la blocurile ce vor fi reabilitate din fonduri UE vor dura, în cele mai multe cazuri, între patru şi cinci luni. 

LISTA BLOCURILOR ce urmează să fie reabilitate Programul Operațional Regional 2007-2013- Axa prioritară 1- Sprijinirea Dezvoltării durabile a orașelor- poli urbani de creștere, Domeniul Major de Intervenție 1.2. Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe poate fi consultată aici şi în tabelul de mai jos:

Lista blocurilor din Sectorul 3 ce vor fi reabilitate termic din fonduri UE
Adresă imobilNumăr apartamenteValoare investiţie
str. Camil Ressu, nr.20, bl.B6Bis802.089.186 lei
str. Câmpia Libertăţii nr.31, bl.6A1193.725.134 lei
str. Liviu Rebreanu nr.32B, bl.PM71541.665.146 lei
Aleea Buhuşi nr.4872.132.455 lei
str. Copăceni nr.3, bl.L2130549.204 lei
str. Copăceni nr.7, bl.L24601.103.825 lei
Intrarea Horbotei nr.4, bl.G540747.184 lei
str. Odobeşti nr.5, bl.Z1902.535.349 lei
str. Oddobeşti nr.9, bl.V13441.114.390 lei
str. Râmnicu Sărat nr.4, bl.H920358.498 lei
str. Camil Ressu nr.76, bl.S1A441.012.304 lei
Aleea Vasile Goldiş nr.6, bl.M41441.074.652 lei
Bdul. 1 Decembrie 1918 nr.25, bl.U6801.889.593 lei
Aleea Barajul sadului nr.3-5, bl.N12-N131664.526.368 lei
Aleea Barajul Bicaz nr.4, bl.M25401.132.114 lei
Aleea Barajul Bicaz nr.9. bl.M316496.723.602 lei
str.Aleea Fruntaş Constantin Tudor nr.4, bl.41801.645.754 lei
str. Gura Ialomiţei nr.7, bl.82205.965.460 lei
Intrarea Muncii nr.2, bl.M8701.879.211 lei
str. Jean Steriadi nr.42-44, bl.M12601.786.962 lei
str. Liviu Rebreanu nr.29, bl.M363527.978.174 lei
str. Spiridon Matei nr.3, bl.101301.984.179 lei
str. Theodor Pallady nr.5, bl.X42645.136.058 lei
str. Tina Petre nr.1, bl.L13, sc.A şi B1102.148.986 lei
str. Ion Tuculescu nr.34, bl.251322.630.653 lei
Bdul.Nicolae Grigorescu nr.2, bl.W11322.774.453 lei
str. Rotunda nr.4, bl.Y163411.829.673 lei
Intrarea Bârsei nr.2, bl.M121002.034.181 lei
Aleea Adjud nr.4, bl.F244863.076 lei
str. Istriei nr.6, bl.21D52860.467 lei
Intrarea Bârsei nr.7, bl.G452983.478 lei
str. Adrian Cârstea nr.3, bl.7552960.431 lei
Total4.131 apartamente83.867.200 lei
Sursa: Consiliul Local Sector 3


Locatarii plătesc între 10-30% din costul lucrărilor de reabilitare termică

Potrivit prevederilor în vigoare, costurile de reabilitare termică a blocurilor cu bani europeni vor fi suportate în proporţie de 60% de Uniunea Europeană, restul de 40% revenind împreună primăriei şi asociaţiei de proprietari, respectiv locatarilor blocurilor în cauză. Însă, sumele ce trebuie plătite de locatari vor fi diferite la fiecare administraţie de proprietari, în funcţie de veniturile vecinilor din bloc şi de suprafaţa apartamentului, între 10-30% din total, după cum urmează: 

– 30% contribuţia autorităţii publice locale şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 euro;
– 20% contribuţia autorităţii publice locale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 euro;
– 10% contribuţia autorităţii publice locale şi 30% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 euro. 

Bucureştenii pot plăti 10 ani pentru reabilitarea apartamentului şi beneficiază de o perioadă de graţie de 5 ani

La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local Sector 3 a aprobat un alt proiect de hotărâre ce prevede că Primăria poate prelua iniţial contribuţia asociaţiei de proprietari cu condiţia ca banii să fie recuperaţi ulterior de la proprietari în termen de cel mult zece ani. 

„Sectorul 3 al Municipiului București va asigura cota de contribuție proprie a asociațiilor de proprietari necesară implementării proiectelor pentru eficientizarea energetică în conformitate cu Programul Operațional Regional 2007-2013 şi va acorda o perioadă de graţie de cinci ani pentru plata sumelor datorate, dar banii trebuie înapoiaţi de locatari în cel mult de zece ani”, a explicat pentru B365.RO Wan Pompiliu Buzduga. 

La începutul acestui an, trei asociaţii de proprietari din Sectorul 3 au anunţat că doresc să îşi reabiliteze termic apartamentele cu bani de la Uniunea Europeană, din cauză că nu au mai vrut să aştepte programul gratuit al primăriei, însă după câteva luni au renunţat la proiect pentru că nu aveau documentaţia completă. Acum, acestea se află din nou printre proiectele aprobate luni de Consiliul Local Sector 3. 

 

Cookies