Care sunt oraşele ale căror candidaturi la titlul de Capitală Culturală Europeană au fost acceptate

de:
23 oct. 2015
0 afișări
Care sunt oraşele ale căror candidaturi la titlul de Capitală Culturală Europeană au fost acceptate

Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara şi Târgu-Mureş sunt oraşele din România ale căror candidaturi pentru titlul de Capitală europeană a culturii 2021 au fost acceptate, în urma analizării documentaţiei depuse. Eligibilitatea dosarelor de candidatură ale acestor oraşe a fost validată de experţii Comisiei Europene, informează un comunicat remis Mediafax de Ministerul Culturii.

În prima jumătate a lunii noiembrie vor fi publicate informaţii suplimentare despre agenda reuniunii şi planificarea prezentării candidaturilor de către oraşele candidate, iar reuniunea de preselecţie, în urma căreia juriul european va întocmi o listă scurtă a oraşelor candidate, va avea loc în perioada 7 – 10 decembrie, scrie zf.ro.

„Numărul mare al oraşelor candidate demonstrează conştientizarea actului cultural ca instrument al creşterii economice şi al dezvoltării”, declară Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii. „Suntem plăcut surprinşi de interesul manifestat de autorităţile locale, de cetăţenii oraşelor care şi-au depus candidatura. Interesul pentru cultură are şi o componentă pragmatică, de care nu putem să nu ne bucurăm: se conştientizează astfel faptul că actul cultural devine tot mai mult un instrument al creşterii economice, al dezvoltării şi generează prosperitate”, a mai spus acesta.

În plus, ministrul Culturii spune că felul în care au reacţionat cetăţenii, mobilizarea diverselor instituţii şi conlucrarea lor pentru întocmirea proiectelor fiecărui oraş sunt un atu pentru dezvoltarea lor viitoare.

„Experienţa căpătată acum, ideile promovate şi proiectele întocmite pot fi folosite pentru generarea unor noi proiecte culturale, pe care Ministerul Culturii va fi bucuros să le susţină. Sunt convins că numărul mare de candidaturi va fi urmat de acţiuni practice, concrete, în susţinerea proiectelor fiecărei comunităţi în parte, care să dovedească seriozitatea lor”, a încheiat acesta.

În comunicatul de presă dat publicităţii se menţionează că Ministerul Culturii a susţinut şi susţine în mod echidistant candidaturile tuturor celor 14 oraşe participante şi va sprijini oraşul care va câştiga competiţia în organizarea şi desfăşurarea programului de evenimente, a proiectelor şi iniţiativelor menite să dea conţinut concret statutului de Capitală europeană a culturii 2021.

Programul „Capitală culturală europeană” a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu. În 2007, oraşul Sibiu a deţinut acest titlu, alături de Luxemburg.

Cookies