Care sunt nominalizările pentru şefia DNA şi a Parchetului General

de:
01 nov. 2012
0 Afișari
Care sunt nominalizările pentru şefia DNA şi a Parchetului General

Comisia din Ministerul Justiţiei care a analizat candidaturile depuse pentru şefia DNA – şase persoane – şi pentru funcţia de procuror general – cinci persoane – a intocmit o listă scurtă pe care i-a prezentat-o ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru. Lista cuprinde două nume pentru fiecare funcţie: Elena Hach şi Tiberiu Niţu pentru procuror general, respectiv Dumitrescu Constantin Claudiu şi Irimie Ion pentru şefia DNA.

Cei propuşi ulterior de Mona Pivniceru sunt Tiberiu Niţu şi Irimie Ion, informează realitatea.net.

Tiberiu Niţu este inspector în cadul Inspecţiei Judiciare, fost adjunct al procurorului general, a închis dosarele Revoluţiei.

Ioan Irimie este procuror DNA Cluj, i-a anchetat pe Gabriel Bivolaru şi pe Miron Cosma, a investigat dosarele privind mineriadele de la Stoieneşti şi de la Costeşti.

Potrivit legii, numirea procurorului general şi a procurorului şef al DNA se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

Mandatul celor doi este de trei ani şi poate fi reînnoit o singură dată.

Cookies