CONTRIBUTORS

Care sunt noile restricții impuse de Guvern și cum poate fi fentată fiecare în parte fără implicații legale

Ultimele restricții impuse de Guvernul României sunt următoarele: În localitățile în care incidența cazurilor Covid este mai mare de 7,5 la mia de locuitori se interzice circulația în afara locuințelor după ora 20 în toate zilele săptămânii, adică miercuri, sâmbătă, luni, duminică, joi, marți și vineri. În aceste localități, magazinele se vor închide la ora 18:00. Tot așa, în fiecare zi. În localitățile în care incidența este mai mare de 4 la mia de locuitori aceste restricții se aplică în zilele de vineri, sâmbătă și duminică cunoscute și sub numele de weekend. La fel, în aceste zile, magazinele se vor închide la ora 18. Se vor închide sălile de fitness în localitățile cu o rată de incidență mai mare de 4 la mia de locuitori. Nu în ultimă instanță, în noaptea dintre 3 și 4 aprilie 2021 (Paștele catolic), în noaptea dintre 1 și 2 mai 2021 (Paștele ortodox) se va permite circulația în afara locuinței între orele 20:00 și 02:00. În noaptea dintre 27 și 28 martie 2021 (Pesah) este permisă circulația între orele 18:00 și 22:00.

Iată, în continuare, cum pot fi ocolite aceste restricții:

  1. Circulația în afara locuinței după ora 20:00. Această restricție poate fi foarte ușor fentată prin scoatarea repetitivă a oricărui membru (e.g. picior sau mână) în afara locuinței, prin deja cunoscuta mișcare bagi-scoți. Pentru persoanele care nu tolerează bătăile de cap o să explic acest procedeu, în pași simpli. În primul rând deschideți ușa apartamentului sau poarta casei. Este suficientă chiar și întredeschiderea acesteia. Prin crăpătura apărută în urma deschiderii, scoateți mâna sau piciorul în exteriorul locuinței dumneavoastră. Acest act poate fi repetat în nenumărate rânduri până la atingerea nivelului de satisfacție dorit. Verificați să fie închise ferestrele în cadrul locuinței, pentru că, printre efectele mai puțin plăcute ale acestui procedeu se numără curentul. Care știm bine că ne trage. Măcar el. De asemenea, nu trebuie ignorat faptul că circulația nu este interzisă în cadrul locuinței. Excursiile de la canapea la frigider sunt, oricum, un apanaj al lumii moderne. 
  2. Închiderea magazinelor alimentare la ora 18:00. Este evident că magazinele o să se închidă la ora 18:00, dar asta nu înseamnă că dumneavoastră trebuie să ieșiți din ele. Programați-vă vizita la supermarket în jurul orei 17:50. Intrați în magazin și zăboviți printre rafturi. Căderea pe gânduri o să vă fie de un real folos în vederea depășirii orei 18:00. Vă recomand, însă, căderea pe gânduri moi, reconfortante, cum ar fi mângâiatul unei pisici care toarce în timp ce soțul sau soția vă oferă servicii îndoielnice din punct de vedere religios (punctul 4), iar soacra dumneavoastră devine mută. Evident, casierii vor urla la dumneavoastră că se închide casa, dar noi știm că aceasta nu se închide singură. În plus, nimic, dar chiar nimic nu vă împiedică să invocați faptul că ați terminat munca la 18:00 care e adevărul multor oameni.
  3. Sălile de fitness se vor închide. De ce ați vrea să mai arătați bine dacă nu puteți să ieșiți din casă? Puteți, evident, invoca sănătatea, dar, după cum se vede, nici sănătatea nu mai e ce a fost.
  4. De Paște, atât cel catolic, cât și cel ortodox, se poate circula în intervalul 20:00 – 02:00, pentru deja cunoscutul motiv că Dumnezeu nu ajunge la tine în casă dacă nu aduci tu însuți lumină. La evrei intervalul este 18:00 – 22:00, de unde trag concluzia că la ei ajunge lumina mai repede, lucru lesne de înțeles având în vedere domiciliul Mântuitorului. La Maica Domnului era puțin mai incert, Dumneaei umblând în sus și în jos, în funcție de niște criterii rămase necunoscute până în ziua de azi. Dragii mei, nimeni nu știe ce religie aveți. Prin urmare, aceasta este o oportunitate să sărbătoriți Paștele de trei ori, dacă țineți morțiș să ieșiți din casă la orele respective. Oricum, din punctul meu de vedere, Paștele ar trebui sărbătorit în fiecare zi (punctez că asta nu o spun la mișto), pentru a celebra existența unui om a cărui singură lege a fost iubirea. Tot din punctul meu de vedere, iubirea nu poate fi restricționată, iar eu am convingerea că nicio pandemie și nicio boală nu poate răpune capacitatea omului de a iubi. Puterea omului de a reînvia ar fi frumos să o sărbătorim tot zilnic, chiar clipă de clipă. Mulțumesc frumos.

Amin. Pup. Adi.

Nota B365.ro. La o ședință de redacție pe teme existențiale majore, am stabilit unanim că Teleșpan e darul Universului pentru noi, în special, pentru restul lumii, în general. Am ajuns la concluzia aceasta firească citindu-i cu voce tare articolele. Ca să înțelegeți mai bine despre ce vorbim, punem mai jos argumentele:

Înțelegeți ce zicem 😛 ?


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button