Care sunt cele mai vândute modele de maşini din România anul acesta

de:
19 mai 2014
0 Afișari
Care sunt cele mai vândute modele de maşini din România anul acesta

Livrările de autoturisme au avansat cu 21,7% şi au totalizat 22.088 unităţi după patru luni, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). În continuare, vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către firme, acestea reprezentând 81% din volumulul total înregistrat în pimele patru luni, scrie ZF.

În intervalul ianuarie-aprilie au fost produse 142.123 de autovehicule, cu 3,4% mai puţine faţă de perioada similară din 2013. Dintre acestea, 119.879 unităţi (84%) au fost produse de către Dacia, 22.241 (15,6%) de către Ford şi 3 de către Roman Braşov.

Pe modele, volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (50.783 unităţi), urmat de Dacia Logan (38.871 unităţi), Ford B-MAX (22.241 unităţi), Dacia Sandero (16.735 unităţi) şi Dacia Logan MCV (13.490).

În luna aprilie au fost exportate 32.513 de autovehicule, astfel că după patru luni livrările în afara ţării au ajuns la 130.547 unităţi, ceea ce reprezintă o creştere cu 4,6% faţă de perioada corespunzătoare din 2013. Cel mai exportat model în luna aprilie a fost Dacia Duster (14.807 unităţi), urmat de Dacia Logan (8.577 unităţi) şi Ford B-MAX (4.058 unităţi), topul fiind acelaşi şi în ceea ce priveşte analiza pe ansamblul primelor patru luni (Duster 46.801 unităţi, Logan 34.751 unităţi şi B-MAX 22.234 unităţi). Dacia este în continuare performera pieţei europene, marca înregistrând pe ansamblul UE cea mai mare creştere la patru luni, de 40,4%.

„Cu un volum total de 8.062 unităţi vândute în luna aprilie, consemnăm faţă de luna martie o creştere de 0,5%, ceea ce face ca după patru luni din 2014 să se înregistreze o creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2013 de 23,3%, situaţie datorată în special autoturismelor, care au înregistrat +21,7% (+34,8% cele autohtone şi +17% cele din import)”, menţionează APIA.

La autoturisme, topul pe mărci după patru luni este condus de Dacia, cu 6.939 unităţi vândute (31,4% din total), urmată de Volkswagen (2.189 unităţi /9,9%), Skoda (2.149 unităţi / 9,7%), Ford (1.500 unităţi / 6,7%), Renault (1.329 unităţi / 6%) şi Opel (908 unităţi / 4,1%).

Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în luna aprilie, dar şi după patru luni din 2014, urmat de Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf. În funcţie de tipul de combustibil, creşterea vânzărilor de autoturisme cu motoare diesel se consolidează, ponderea acestora ajungând după patru luni din 2014 la 59,3%, faţă de 58,8% în 2013.

Ca urmare a evoluţiei de până, dar luînd în considerare şi factorii care activează în piaţă pe termen scurt, APIA apreciază că finele anului poate fi înregistrată o creştere de 4-5% pe ansamblul pieţei auto, fiind de aşteptat ca aceasta să fie mai importantă pe segmentul vehiculelor comerciale (uşoare şi grele).

Pe plan european se remarcă o evoluţie pozitivă, principalele pieţe înregistrând în primele patru luni creşteri destul de importante (Franţa 3,7%, Germania 2,9%, Italia 5%, Spania 16,2%, UK 12,5%). Înmatricularile de autoturisme rulate au scăzut cu 10% faţă de primele patru luni ale anului 2013. Cu toate acestea, volumul lor (64.286 unităţi în 2014) rămâne ridicat comparativ cu cu cel al autoturismelor noi (de circa 3,5 ori mai mare), deşi în scădere faţă de situaţia din 2013, când a fost de 4,3 rulate la unul nou.

Cookies