Care sunt cele 5 variante de traseu pe care le ia în calcul CNADNR pentru autostrada Sibiu-Piteşti

de:
08 nov. 2015
0 Afișari
Care sunt cele 5 variante de traseu pe care le ia în calcul CNADNR pentru autostrada Sibiu-Piteşti

Una dintre variantele de traseu luate în calcul de CNADNR pentru această autostradă este mai veche, din studiul de fezabilitate realizat în 2008, iar patru sunt noi. Dintre ultimele, una urmăreşte îndeaproape traseul stabilit acum 7 ani. Doar diferă puţin în zone precum Tălmaciu, Câinenii Mici sau în apropiere de Curtea de Argeş. O altă variantă merge pe partea stângă a lacului Merişani şi ocoleşte Curtea de Argeş pentru a reveni la traseul de bază în Bălţeni. Tot din această localitate se desprinde alt traseu către Călimăneşti, care revine la drumul de bază în zona Racoviţa-Copăceni. Tot acolo ajunge şi un traseu propus, care coteşte şi el spre Călimăneşti, potrivit Digi 24.

Variantele au fost publicate de Compania de Autostrăzi la insistenţele Asociaţiei Pro Infrastructura, după ce aceasta a şi câştigat un proces cu Compania de Drumuri.

Sibiu-Piteşti este cea mai aşteptată autostradă din România. Lucrările ar urma să înceapă anul viitor, spune ministrul Transporturilor. Prima oară vor intra în lucru cei 10 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa şi cei 31 de kilometri dintre Piteşti şi Curtea de Argeş.

Cookies