Care sunt cei mai bătrâni arbori din București, de pe vremea lui Mihai Viteazu

de:
07 mai 2013
6 Afișari
Care sunt cei mai bătrâni arbori din București, de pe vremea lui Mihai Viteazu

Pe vremuri, sudul ţării era împădurit în proporţie de aproape sută la sută. Acum, printre străzile Bucureştiului, din falnicii codri de altădată au mai rămas doar câţiva copaci răzleţi, scrie digi24.ro.

Unul dintre cei mai vechi arbori din Bucureşti este cunoscut drept „Platanul de la podul Cotroceni”. Are 30 de metri înălţime şi o circumferinţă de peste şase metri. Platanul a răsărit imediat după domnia lui Mihai Viteazul, aproape de anul 1600. Arborele este suficient de mare încât în scorbura sa pot încăpea cu uşurinţă două sau chiar trei persoane. De altfel, oamenii străzii şi-au făcut deja adăpost aici.

Legenda spune că platanul a fost în pericol să dispară, atunci cînd autorităţile comuniste au reamenajat cursul Dâmboviţei. Nicolae Ceauşescu a dat însă ordin ca malurile râului să fie proiectate astfel încât arborele să fie cruţat.

O vârstă la fel de venerabilă are şi un dud care a crescut pe strada Batiştei, în curtea Bisericii Adormirea Sfintei Ana. Acum, zona este ultracentrală, dar în urmă cu trei secole, când primele frunze ale copacului înmugureau, acolo era mahalaua Bucureştilor.

Legenda spune că însuşi domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost impresionat de acest copac. De câte ori trecea prin zonă şi vedea copii căţăraţi în el le cerea să coboare pentru a nu rupe crengile.

Un alt arbore care rezistă încă de mai bine de 300 de ani este un stejar aflat în preajma unei benzinării. „Este singurul stejar din Bucureşti aflat pe aliniament stradal, moştenire din codrii Vlăsiei. Înainte de apariţia Bucureştiului aici erau numai păduri. De acum 300 de ani, aceasta este vârsta estimată a acestui arbore, oamenii l-au păstrat şi l-au încadrat aşa cum trebuie„, spune Dan Trifu, vicepreşedinte executiv EcoCivica.

Existenţa acestui arbore secular este pusă în pericol de benzinăria care a fost construită la doar un metru distanţă.

Cookies