ARHIVA B365

Ce avere mai are Elenei Udrea, după divorțul de Dorin Cocoș

Elena Udrea a trecut în declaraţia de avere un teren intravilan de 4.412,51 metri pătraţi, pe care îl deţine integral în urma partajului voluntar. De asemenea, ea deţine o jumătate dintr-un teren de 596 de metri pătraţi, în Bucureşti, tot în urma partajului. Udrea mai deţine integral un teren de 5.000 de metri pătraţi, tot în Bucureşti, tot în urma partajului, scrie realitatea.net.

Ea a mai trecut în declaraţia de avere o suprafaţă de 239 de metri pătraţi, pe Şoseaua pipera-Tunari, aferentă unei construcţii de 169 de metri pătraţi, contractată în 2004 şi achitată în rate până în 2010.

Tot la terenuri intravilane, Udrea a trecut o suprafaţă de 81,66 metri pătraţi, pe care o deţine în Bucureşti integral potrivit actului de partaj, precum şi o pătrime dintr-un teren de 697 metri pătraţi, Dorin Cocoş deţinând o altă pătrime, iar Mariana Cindea o jumătate. De asemenea, liderul PDL deţine, tot în urma partajului, un teren intravilan de 115,94 de metri pătraţi în Bucureşti.

La rubrica clădiri, Elena Udrea a trecut un apartament de 60 de metri pătraţi cumpărat în 2003, o casă de 169 de metri pătraţi pe Şosea Pipera-Tunari deţinută integral în urma partajului, o pătrime dintr-un teren de 635 de metri pătraţi, menţionând că este vorba despre „Suprafaţă construită imobil”. Udrea a mai trecut o casă de locuit de 169,52 de metri pătraţi, deţinută integral, obţinută la partaj.

Deputatul PDL a trecut în declaraţia de avere şi două autoturisme, obţinute prin partaj: un Mercedes din 2005 şi un Fiat 500 din 2012.

Elena Udrea deţine şi bijuterii din aur şi argint obţinute până în 2013, în valoare de 50.000 de euro. Ea deţine conturi la Banca Transilvania în valoare de peste 19.000 de lei şi 440.000 de euro. De asemenea, Udrea are conturi de peste 1.200.000 de lei şi de peste 60.000 de euro la BRD. Udrea a obţinut venituri din funcţia de ministru al Dezvoltării şi Turismului de 6.165 de lei, iar din funcţia de deputat a obţinut peste 48.000 de lei.
De asemenea, ea a trecut în declaraţie faptul că Dorin Cocoş a obţinut venituri şi are dividende, „conform adeverinţei fiscale”, de la Clamari Trading Impex şi Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional.

Elena Udrea şi Dorin Cocoş au divorţat, în 10 iunie 2013, la notar. „Decizia de a ne despărţi vine după o analiză îndelungată şi profundă a relaţiei noastre şi a opţiunilor de viitor a fiecăruia dintre noi. Faptul că avem cariere atât de diferite şi, în cazul nostru, chiar incompatibile, unul politică, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut împreună necesar relaţiei şi a supus căsătoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil. De astăzi, mergem pe drumuri separate, dar păstrăm prietenia şi parteneriatul solid construite în ultimii 15 ani, rămânând în cele mai bune relaţii. Mulţumim familiilor şi prietenilor care ne-au fost şi ne sunt alături şi rugăm pe toţi cei care ar putea fi interesaţi de acest subiect să dea dovadă de înţelegere faţă de noi şi să ne respecte intimitatea”, menţionau cei doi, la acea dată, într-un comunicat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button