Care era „genul” de femeie al înţepătorului din 41 – victimele semănau între ele

de:
24 ian. 2012
2 Afișari
Care era

„Sunt şapte părţi vătămate. Toate cu acelaşi tipic, să zicem: înalte, brunete, slabe. Niciuna blondă. Toate brunete. Toate frumoase. Toate pe aceeaşi constituţie fizică şi, mă rog, îmbrăcate mai… Cu rochiţe… Cu… El voia să le atragă atenţia că aşa cum arată şi cum merg îmbrăcate trebuie să fie conştiente că pot provoca… bărbaţii”, a declarat, pentru ziarul Ring, Mihaela Porime, procurorul de caz.

Ciudat este că, deşi „Înţepătorul” nu le făcea acestor femei propuneri indecente, în primele declaraţii date la poliţie, el a spus că s-a ”simţit atras” de femeile înţepate

”Îmi era jenă să-i spun soţiei – care îl reprezenta ca apărător – şi să-i citesc declaraţiile anterioare ale soţului-inculpat, care spunea că s-a simţit atras de victime, că erau femei frumoase. (…) E clar că s-a simţit atras, că-şi dorea să fie băgat în seamă de femei frumoase”, a mai adăugat procuroarea.

,,Eu cred că, până la urmă, el a realizat ceea ce a făcut. Varianta lui iniţială a fost că a vrut să meargă la poliţie chiar din momentul când a văzut isteria de pe Facebook”, spune procurorul de caz Mihaela Porime. Pe de altă parte, avocatul lui Nistor –„Înţepătorul” arată că, în ce-l priveşte pe clientul său, ”acesta a văzut pe internet şi, împreună cu soţia, chiar intenţiona să meargă la poliţie – erau chiar îmbrăcaţi în momentul când au venit poliţiştii -, pentru a lămuri toate aceste probleme”.

Cătălin Nistor a fost arestat pe 13 ianuarie, pentru vătămare corporală.

Cookies